STUDIU: Tutunul, o posibilă soluţie pentru a învinge cancerul

Tutunul ar putea deţine secretul pentru a învinge cancerul, afirmă oamenii de ştiinţă australieni, care doresc să folosească mecanismul de apărare al acestei plante pentru a distruge celulele canceroase din organismul uman.

3835 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Tutunul, o posibilă soluţie pentru a învinge cancerul

Tutunul, o posibilă soluţie pentru a învinge cancerul - studiu

Cercetătorii de la Institutul Trobe pentru Ştiinţe Moleculare din Melbourne au identificat o moleculă în floarea plantei de tutun care luptă eficient împotriva ciupercilor şi bacteriilor. Ei au fost extrem de surprinşi când au observat că acea moleculă deţine, totodată, capacitatea de a identifica şi de a distruge celulele canceroase, informează dailymail.co.uk.

Denumită NaD1, molecula dezvoltă o structură în formă de cleşte care se prinde de lipidele prezente în membrana celulei canceroase. "Cleştele" moleculei NaD1 distruge membrana celulei canceroase, obligând-o astfel să "explodeze", expulzându-şi conţinutul în exterior. În acest fel, celulele canceroase nu mai au posibilitatea de a provoca distrugeri în organism.

"Există o anumită ironie în faptul că un puternic mecanism de autoapărare împotriva cancerului a fost descoperit în floarea unei specii ornamentale de tutun, însă este o descoperire binevenită, indiferent de originea ei", a declarat medicul Mark Hullett, coordonatorul studiului.

"Următorul pas va consta în iniţierea unor studii preclinice pentru a determina rolul pe care molecula NaD1 ar putea să îl aibă în tratarea cancerului", a adăugat acelaşi cercetător.

Aceste studii preclinice au debutat deja la Melbourne şi sunt coordonate de compania de biotehnologie Hexima.

"Până acum, testele preliminare s-au dovedit promiţătoare", a spus Mark Hullett. "Una dintre problemele majore ale terapiilor anticancer actuale constă în faptul că efectul tratamentului nu este discriminatoriu. În schimb, am descoperit că NaD1 poate să ţintească tumorile canceroase şi are efecte minime sau chiar niciun efect asupra celulelor sănătoase", a adăugat coordonatorul studiului.

Mark Hullett consideră că descoperirea sa va putea avea şi alte aplicaţii terapeutice, precum dezvoltarea unui tratament antibiotic contra infecţiilor microbiene.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate vineri în revista eLife.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici