Un mormânt şi mumia sa veche de 5.600 de ani, descoperite în Egipt - FOTO

Un mormânt şi mumia sa veche de aproximativ 5.600 de ani, datând de dinainte de prima dinastie de faraoni, au fost descoperite în sudul Egiptului, iar oamenii de ştiinţă au declarat, miercuri, că descoperirea este "importantă" întrucât îi va ajuta să cunoască mai bine ritualurile din acea perioadă.

1366 afișări
Imaginea articolului Un mormânt şi mumia sa veche de 5.600 de ani, descoperite în Egipt - FOTO

Un mormânt şi mumia sa veche de 5.600 de ani, descoperite în Egipt (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Mormântul, situat în regiunea Kom al-Ahmar, între Luxor şi Assuan, a fost construit înainte de domnia lui Narmer (din 3185 î.e.n. până în 3125 î.e.n.), primul rege care a unificat Egiptul de Sus cu Egiptul de Jos şi care este considerat de unii drept fondatorul primei dinastii de faraoni, se afirmă în comunicatul emis miercuri de Ministerul Antichităţilor, coordonatorul săpăturilor arheologice, citat de AFP.

Mumia a fost descoperită în situl Hierakonpolis, supranumit şi Oraşul Şoimului, acesta fiind de altfel numele dat de vechii greci oraşului Nekhen, capitala regatului Egiptului de Sus predinastic, unde era adorată de mii de ani pasărea asimilată zeului Horus, una dintre cele mai vechi divinităţi egiptene. În situl Hierakonpolis au fost descoperite mormintele regilor Narmer şi Ka, acesta din urmă fiind unul dintre ultimii monarhi din perioada predinastică.

"Importanţa acestui mormânt vine din faptul că tot conţinutul său a rămas închis", în timp ce cele mai multe dintre morminte au fost jefuite de-a lungul mileniilor, "şi din faptul că starea lui de conservare va oferi o şansă arheologilor de a învăţa mai multe lucruri despre ritualurile din acea perioadă", a declarat Renee Friedman, coordonatoarea echipei internaţionale de arheologi din acel sit.

În afară de acea mumie, care pare să fi aparţinut unui adolescent sau unui tânăr adult, mormântul conţine şi statueta din fildeş a unui bărbat cu barbă, 10 piepteni din fildeş, diverse instrumente şi arme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici