Întrebat miercuri în timpul unei conferințe de presă care sunt condițiile pentru a face parte dintr-un guvern, Sorin Grindeanu a răspuns: „Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas. Vom supune atenției partidului această opțiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aș mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc și ne gândim să facem o consultare mai largă a partidului”.
El a spus că trebuie consultată și „baza partidului”.
„Dacă vom ajunge în acel punct de a agrea programul de guvernare, mă gândesc să facem această consultare mai largă spre baza partidului, adică totuși avem 1800 de primari aproximativ, cei mai mulți consilieri județeni, cei mai mulți parlamentari. E o discuție pe care o vom avea în zilele următoare. Am propus-o la Birou Permanent Național. (…) Urmează să luăm o decizie, dar cred că e una corectă, de a merge și a consulta și baza partidului în luarea eventuală a acestei decizii”, a adăugat Grindeanu