Messi rupe tăcerea după înfrângerea de la Cupa Mondială: „Durerea este imensă, va dura până se va vindeca această rană”
Lionel Messi a transmis, a doua zi după înfrângerea de la Campionatul Mondial, că „durerea este imensă, va dura până se va vindeca această rană”, potrivit Le Figaro.
Legenda naționalei Argentinei a reflectat apoi asupra momentelor importante din traseul țării în acest turneu.
„Aleg, de asemenea, să păstrez toate lucrurile bune, meciurile pe care le-am schimbat dând totul”. Aceste momente „vor rămâne pentru totdeauna întipărite în amintirile noastre”, a adăugat Messi, care probabil juca la ultima Cupă Mondială din cariera sa.
El a mulțumit „sprijinului unei întregi țări care, prin munca și efortul acestui grup, ne-a readus încă o dată printre cele mai bune echipe din lume”.
„Am reușit să ne unim ca țară și să rămânem uniți, împărtășind imensa mândrie de a fi argentinieni”, a transmis Lionel Messi. Acesta a încheiat felicitând Spania, campioana mondială, potrivit sursei.
Messi a apărut în lacrimi după ce și-a primit medalia pe podium, duminică. Numărul 10 argentinian a rămas pe teren alături de coechipierii săi și a fost sărbătorit de fanii săi. Aceștia erau prezenți în număr mare în tribune.
Potrivit mai multor publicații media argentiniene, Messi nu s-a întors încă în Argentina. El a preferat să se întoarcă direct de la New York la Miami, potrivit sursei citate.