Potrivit ANM, sunt vizate județele Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava.
În aceste zone, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h) și pe alocuri vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.
Avertizarea este în vigoare duminică de la ora 14.00 până la ora 20.00.