Știrile zilei

14 octombrie – Sărbătoarea Sfintei Parascheva – biografia, tradiţii şi pelerinajul de la Iaşi. Ce este bine să faci ca să-ţi meargă bine tot anul

În ziua de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. De o cu totul deosebită cinstire se bucură sfânta în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se află la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune. În calendarul creştin mai există […]

Armata israeliană dă un nou ultimatum, în aşteptarea ofensivei terestre / Civilii mai au câteva ore să părăsescă zona

Locuitorii din nordul Fâşiei Gaza că pot pleca în siguranţă în sud prin două rute, sâmbătă, între orele 10:00 şi 16:00. Purtătorul de cuvânt al Forţelor de apărare israeliene pentru presa arabă afirmă că nu vor exista atacuri aeriene în acest interval.

Unul dintre cei mai importanţi lideri Hamas a fost ucis într-un raid al forţelor Israelului

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) transmite, sâmbătă dimineaţă, că l-au ucis pe şeful forţelor aeriene al Hamas, Murad Abu Murad, într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii, potrivit www.haaretz.com.

Hamas caută sprijinul Rusiei în confruntarea cu Israel. Gruparea teroristă laudă poziţia lui Putin / Rusia a cerut minimizarea victimelor civile într-un discurs plin de ipocrizie

Hamas, grup militant islamic care guvernează Gaza, a declarat sâmbătă dimineaţă într-un comunicat că salută "eforturile neobosite ale Rusiei" menite "să oprească agresiunea Israelului împotriva teritoriului său".

Podul Grant se închide!

Traficul rutier pe Podul Grant din Bucureşti va fi afectat, începând de luni, 16 octombrie, pentru lucrări de reabilitare, însă rămâne deschis tramvaielor.

Forţele israeliene au recuperat trupurile mai multor israelieni luaţi ostatici

Cadavrele mai multor israelieni au fost recuperate de armata israeliană după ce forţele sale au intrat în Fâşia Gaza, potrivit unui raport al Haaretz. Familiile acestor persoane, care erau date dispărute de la atacurile Hamas de sâmbăta trecută, au fost anunţate, se arată în comunicat.

Pelerinaj la Iaşi. 225.000 de pelerini au trecut prin faţa raclei Sfintei Cuvioase Parascheva

Aproximativ 225.000 de pelerini au trecut prin faţa raclei Sfintei Cuvioase Parascheva începând de sâmbătă, de când moaştele au fost depuse în Curtea Mitropolitană.

Infotrafic: Ceaţă în cinci judeţe. Vizibilitatea, izolat sub 50 de metri

Sunt semnalate mai multe zone de pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Harghita şi Sălaj, unde vizibilitatea în trafic este redusă sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, din cauza ceţii, potrivit Centrului Infotrafic.

Ion Cristoiu: Cum a fost preluat Mareşalul de echipa de ospătari a lui Emil Bodnăraş

Atras pe neaşteptate şi în stilul meu specific de enigma Preluării Antoneştilor de către nişte civili în noaptea de 23 spre 24 august 1944, am încercat să desluşesc mai întîi dacă Operaţiunea a fost asumată de către comunişti a fost decisă la întîlnirile dintre liderii PCR şi Palat înainte de Lovitura de Stat. Nici un document nu confirmă ipoteza unei înţelegeri anterioare.

Dylan Mulvaney, vedeta TikTok trans, a câştigat premiul „femeia anului” acordat de revista Attitude / O reclamă la bere a vedetei a dus la săptămâni de boicot al conservatorilor

Revista Attitude a acordat premiul "femeiea anului" vedetei TikTok trans care a colaborat cu producătorul de bere Bud Light într-o reclamă ce a stârnit reacţii dure din partea conservatorilor americani.

Israelul ar putea fi prins într-un conflict pe două fronturi / Lupte în Nord între forţele Hezbollah din Liban şi armata israeliană

Purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene, Conricus, spune că situaţia de la frontiera de nord este "foarte tensionată".

Rusia cere la ONU încetarea focului în conflictul dintre Israel şi Hamas

Ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite a cerut vineri o „încetare a focului” în Fâşia Gaza şi Israel, în timp ce dă vina pe Statele Unite pentru conflictul în curs.

HOROSCOP 14 Octombrie 2023. Eclipsa de soare din Balanţă anunţă schimbări pentru toate zodiile. Vezi ce-ţi rezervă astrele

Eclipsa de soare din Balanţă anunţă o schimbare puternică în viaţa noastră! Apar oportunităţi de creştere şi dezvoltare pentru zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător). Vezi ce-ţi rezervă astrele.

Michael Caine confirmă că se retrage din actorie

Sir Michael Caine a confirmat că se retrage din actorie, după lansarea ultimului său film.

Louise Glück, poetă şi laureată a premiului Nobel, a murit la 80 de ani

Celebra poetă americană şi laureată a premiului Nobel pentru Literatură Louise Glück a murit la vârsta de 80 de ani.

Charles Michel avertizează asupra propagării războiului dintre Israel şi Hamas în Europa

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat vineri că războiul dintre Israel şi Hamas ar putea crea un val de refugiaţi care să se îndrepte spre Europa, crescând riscul de a stimula partidele anti-migraţie, de a adânci diviziunile şi de a inflama tensiunile dintre susţinătorii Israelului şi palestinieni.

Jurnalista rusă care a criticat războiul lui Putin în Ucraina se teme că a fost otrăvită. Procurorii francezi au deschis o anchetă

Procurorii francezi investighează posibila otrăvire a fostei jurnaliste a televiziunii ruse de stat devenită critic al Kremlinului, Marina Ovsiannikova, după ce aceasta s-a îmbolnăvit brusc la Paris în această săptămână.

Kissinger: „Escaladarea este la fel de periculoasă ca în 1973”

Henry Kissinger, care a ocupat funcţia de secretar de stat al Statelor Unite în timpul războiului de la Yom Kippur, s-a referit la războiul dintre Israel şi Hamas şi a avertizat împotriva unei escalade periculoase în regiune, ca în 1973.

Putin nu va mai fi recunoscut ca preşedinte din 2024, ci ca dictator

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat pe 13 octombrie o rezoluţie prin care va declara oficial că Rusia este o dictatură şi solicită comunităţii internaţionale să recunoască preşedinţia lui Vladimir Putin ca fiind nelegitimă, după ce actualul său mandat se va încheia în 2024.

Putin: ,,Ucraina trimite arme în Orientul Mijlociu”. Dictatorul Rusiei neagă că Rusia ar fi implicată în avarierea conductei Baltic-connector

Putin spune că Ucraina trimite arme în Orientul Mijlociu şi neagă că Rusia este implicată în avarierea unei conducte finlandeze.

Războiul din Ucraina, ziua 597. Conflictul ruso-ucrainean, scăzut în intensitate din cauza situaţiei din Gaza

UPDATE 23:00 – Diplomat rus, găsit mort la Istanbul  Presa rusă relatează că un diplomat rus Nikolay Kobrinets, şeful Departamentului de Cooperare Europeană al Federaţiei Ruse, a fost găsit mort într-un hotel din Istanbul.     UPDATE 18:00- Ministrul: Marea Britanie analizează utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei  UPDATE 17:58 –  12 ucraineni […]

Războiul Israel-Hamas, ziua 7. Forţele aviatice israeliene bombardează Gaza

UPDATE 23:00 – Fostul preşedinte George W. Bush avertizează asupra tentaţiei de a ceda sau de a căuta pacea: „Părerea mea este: o parte este vinovată. Şi nu este Israelul”  UPDATE 22:50 – Associated Press relatează că Egiptul a luat „măsuri fără precedent” pentru a-şi consolida graniţa cu Gaza UPDATE 22:00 – Armata israeliană a făcut […]

Netanyahu, despre contraofensiva Israelului în Gaza: Acesta este doar începutul

Vom ieşi din acest război mai puternici ca niciodată, a spus vineri premierul israelian Benjamin Netanyahu. Acesta este doar începutul, a declarat el, referindu-se la contraofensiva în Gaza.

Arabia Saudită nu va mai normaliza relaţiile cu Israel şi se aliază cu Iran şi Egipt în chestiunea palestinienilor din Gaza/ Regatul saudit va adera la BRICS de la 1 ianuarie 2024

Arabia Saudită s-a alăturat Egiptului pentru a respinge „categoric” apelurile Israelului ca peste un milion de palestinieni să fugă din nordul Gazei.

Secretarul general al ONU face apel ca Israelul să „evite o catastrofă umanitară

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, face apel ca Israelul să „evite o catastrofă umanitară”, după ce armata israeliană a ordonat ca peste un milion de oameni să evacueze nordul Gazei.   „Secretarul general şi echipa sa au dat telefoane. El a fost în contact constant cu autorităţile israeliene, îndemnându-le să evite o catastrofă umanitară”, […]

Moscova continuă discuţiile cu Hamas despre rezolvarea situaţiei din Orientul Mijlociu, a declarat vineri Ministerul rus de Externe

"Suntem în contact cu toată lumea", a declarat presei ministrul adjunct de externe rus Mihail Bogdanov. "De asemenea, avem acces la conducerea Hamas".

Armata israeliană a efectuat primele raiduri terestre în Gaza / Israelul pregăteşte o potenţială operaţiune militară la scară mare

Israelul a declarat că infanteria şi tancurile sale au efectuat vineri raiduri în interiorul Fâşiei Gaza, primul său anunţ privind trecerea de la războiul aerian la operaţiuni terestre pentru a-i elimina pe luptătorii Hamas la o săptămână după atacul major al grupării teroriste asupra Israelului.

La Iaşi, 28.000 de persoane aşteaptă la racla Sfintei Cuvioase Parascheva

28.000 de persoane aşteptau, vineri seara, la rând ca să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva în Curtea Mitropolitană din Iaşi.

Microsoft a achiziţionat Activision-Blizzard-King. Comunităţile de fani Call of Duty, Halo, Fallout şi Overwatch se unesc

Microsoft a anunţat achiziţionarea companiei Activision Blizzard King în valoare de 69 de miliarde de dolari, aducând francizele Call of Duty, StarCraft, Overwatch, WarCraft şi Diablo sub umbrela Xbox, alături de Halo, Age of Empires, Fallout, Elder Scrolls, Forza Horizon, Disohonored, Doom şi Wolfenstein.

Circulaţie restricţionată pe mai multe drumuri din Capitală, în weekend. STB anunţă modificări de trasee

STB va modifica circulaţia mijloacelor de transport public de pe liniile 1, 10, 19, 24, 40, 44, 45, 61, 66, 69, 70, 85, 86, 90, 97, 104, 116, 117, 122, 123, 133, 136, 137, 168, 178, 201, 205, 223, 226, 312, 313, 323, 336, 368, 381, 385, 783 şi N101, astfel: – Sâmbătă, 14.10.2023, de […]

România a încheiat primele opt luni din 2023 cu un deficit de cont curent de 13,7 miliarde euro

România a avut în primele opt luni din 2023 un deficit de cont curent de 13,7 miliarde euro, comparativ cu 18,5 miliarde euro în perioada similară din 2022, arată datele BNR publicate vineri.

Germania doreşte petrol din Qatar, deşi emirul simpatizează cu Hamas

Qatar, o naţiune mică, este considerată una dintre cele mai bogate ţări din lume pentru că se bucură de beneficiile economice ale vastelor rezerve de petrol.

Putin compară asediul „inacceptabil” din Gaza cu blocada nazistă asupra Leningradului în cel de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat vineri drept "inacceptabil" asediul Israelului asupra Fâşiei Gaza, comparându-l cu blocada nazistă asupra Leningradului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Vaticanul se oferă să medieze criza ostaticilor din Israel

Vaticanul se oferă să medieze criza ostaticilor din Israel, aflat în conflict cu Palestina, a spus, vineri, cardinalul Pietro Parolin, potrivit Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Cele 161 de Reguli Cutumiare de Drept Internaţional Umanitar

Asumându-mi să mă umplu de penibil cântând balade sperând că voi acoperi larma războiului, sunt lucruri care trebuie reamintite (dacă au fost vreodată ştiute, dacă măcar o dată cineva s-a împiedicat de ele). Cele patru convenţii de la Geneva Geneva şi Protocoalele lor Adiţionale din 1977 oferă protecţie juridică persoanelor care nu au participat sau […]

Israelul întocmeşte o listă cu medici din străinătate care doresc să meargă voluntar în Israel

Ministerul Sănătăţii din Israel întocmeşte o listă cu personalul medical din străinătate care doreşte să meargă voluntar în Israel, dacă va fi cazul, a anunţat Ambasada Statului Israel în România.

David Ciceo, reales preşedinte al Asociaţiei Aeroporturilor din România

David Ciceo, directorul Aeroportului din Cluj, a fost reales ca preşedinte al Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR) pentru un nou mandat de 4 ani.

Accesul camioanelor în portul Constanţa se va face doar pe bază de programare electronică

Accesul în portul Constanţa se va face, din 16 octombire, doar pe bază de programare electronică pentru camioanele de transport de marfă, a anunţat, vineri, Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.

Portavioanele Ford şi Eisenhower sunt mobilizate în Mediterană. Avioanele A-10 au decolat spre Israel

Statele Unite au făcut recent mişcări militare semnificative ca răspuns la conflictul în creştere dintre Israel şi Hamas.

Fechet anunţă lansarea Programului definanţare pentru eficienţă energetică în clădiri publice

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat vineri, la Moineşti, lansarea Programului definanţare pentru eficienţă energetică în clădiri publice. „Practic, orice clădire publică ar putea fi finanţate pe acest program”, spune el.