Știrile zilei

Principesa Sofia a României se află în Elveţia, pentru a fi alături de Regle Mihai I şi Regina Ana

Principesa Sofia a României se află în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai I şi Regina Ana, Alteţa Sa Regală va petrece câteva zile la reşedinţa privată a părinţilor săi

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România, disputată de Nicolae Manolescu şi Cristian Teodorescu

Conducerea Uniunii Scriitorilor (USR) este disputată de două grupuri din Uniune, unul care îl susţine pe Nicolae Manolescu, cel care deţine actuala funcţie de conducere a instituţiei, iar celălalt grup, reprezentat de scriitori care îl susţin pe Cristian Teodorescu drept noul lider al instituţiei.

Guvern: Preşedintele CNAS şi-a înaintat demisia din motive personale

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, şi-a depus la Guvern demisia din funcţie, invocând motive personale, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Deputatul PSD Cristian Rizea este audiat la DNA

Deputatul PSD Cristian Rizea este audiat, luni, la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

„Oraşul corporatiştilor“, Barbu Văcărescu-Floreasca – 30.000 de angajaţi se sufocă zilnic să ajungă la muncă. „Între 8 şi 8.30 las trei metrouri să treacă din cauza aglomeraţiei pentru a ajunge la muncă“

În Barbu Văcărescu -Floreasca sunt peste 20 de clădiri de biro­uri cu o suprafaţă totală de 300.000 de metri pătraţi, iar în 2016 vor mai fi livrate încă 10 clădiri cu o suprafaţă totală de 100.000 mp, informează zf.ro.

Şefa secţiei de Nefrologie de la „Marie Curie”: Trei copii cu SHU mai sunt internaţi

Trei copii cu sindrom hemolitic- uremic (SHU) mai sunt internaţi luni la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie a spitalului.

Consiliul de Administraţiei al TVR: Propunerile făcute de Preşedinţie, Guvern şi partide

Preşedintele Klaus Iohannis a propus-o pe Christel Ţopescu în calitate de membru titular şi pe Ana Maria Sandu în calitate de membru supleant pentru CA al TVR, potrivit unui comunicat de presă emis luni de Administraţia Prezidenţală. George Orbean este propunerea Guvernului.

Hunedoara: Numărul celor care au intrat în greva foamei la Termocentralei Mintia a ajuns la 65

Numărul celor care au intrat în greva foamei la Termocentralei Mintia a ajuns la 65, în timp ce aproximativ 20 de ortaci de la Mina Livezeni s-au blocat în subteran, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cioloş, de Ziua Internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale: Rasismul doare

Premierul Dacian Cioloş a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale pentru eliminarea discriminării rasiale în care afirmă că şi-a petrecut mai mulţi ani alături de oameni de multe etnii şi a învăţat lucruri pe care altfel ar fi fost mult mai greu sau imposibil să le înveţe.

TRAGEDIA din Spania: Printre victimele accidentului este şi o STUDENTĂ româncă. Preşedintele a transmis condoleanţe familiei – VIDEO

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul pentru victimele accidentului de autocar care a avut loc duminică în Spania, printre care se numără şi o studentă româncă.

Cele opt ţări din UE care riscă să rateze ţinta de 3% deficit bugetar. România se află pe listă

Opt state ale Uniunii Europene riscă să depăşească ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB, potrivit estimărilor analiştilor citaţi de Bloomberg.

Premiile Muzicale Radio România: Delia a primit trofeul „Artistul anului 2015” – VIDEO

Cântăreaţa Delia a primit trofeul "Artistul anului 2015" la cea de-a XIV-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România, care a avut loc duminică seară, 20 martie, la Sala Radio din Bucureşti.

Oraşul în care poţi închiria un apartament cu 1 euro pe an. Nimeni nu are voie să mărească suma – FOTO

Pare o glumă, dar există un oraş în care poţi închiria un apartament cu mai puţin de un euro pe an. Chiriile nu s-au mai schimbat aici de sute de ani.

John Kerry se întâlneşte cu membrii grupării rebele columbiene FARC în cadrul vizitei din Cuba

John Kerry, secretarul american de Stat, se va întâlni luni seară cu membrii grupării rebele columbiene FARC, în cadrul vizitei din Cuba a delegaţiei americane, conduse de preşedintele american Barack Obama, în vederea medierii unui acord de pace cu guvernul columbian, transmite Reuters.

Arad: Trei tineri au murit după ce au intrat cu maşina sub un TIR. Şoferul avea permis de trei luni

Trei persoane au decedat, duminică seară, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN7 în zona localităţii Nicolae Bălcescu, după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal sub cabina unui autocamion care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Povestea Cristianei, tânăra care luptă în fiecare zi. La propriu. „Nimic nu te poate schimba. Toate lucrurile care ţi se întâmplă doar potenţează ceea ce există deja în inima ta”

Îşi pune mănuşile de kickbox cu aceeaşi siguranţă cu care îmbină tuşele pe pânză şi ştie să dea cu pumnul la fel de bine cum reuşeşte să ţină discursuri motivaţionale în faţa a mii de oameni. E o luptătoare, nu o bătăuşă, şi, deşi nu-i place să spună, a fost „prima” în multe privinţe: prima fată care a intrat într-o cuşcă de MMA (Mixed Martial Arts), prima şi singura femeie care deţine în prezent un titlu de MMA şi singura femeie din România ce va participa în curând la prima gală de lupte organizată de o promoţie 100% românească, la Puerto Rico.

Parlamentarii se pregătesc să intre în Centrul pentru interceptări, lăsat de Cioloş la SRI. Deputat PSD: „Tehnocraţii nu stăpânesc acest domeniu”

Ordonanţa interceptărilor intră luni în dezbaterea Parlamentului. Pe masă cu actul normativ adoptat de mai bine de o săptămână de Guvern, senatorii şi deputaţii îşi fac planul de bătaie. Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că ordonanţa trebuie respinsă pentru că guvernul nu poate modifica legislaţia referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale.

Cine este copilul minune al inteligenţei artificiale pentru care Google a plătit un preţ de transfer de aproape 600 de milioane de dolari FOTO, VIDEO

Lee Se-Dol, campionul mondial la Go, jocul de origine chineză considerat cel mai complex din lume, a fost bătut în competiţia de saptămâna trecută, din Coreea de Sud, de robotul numit AlphaGo. În spatele acestor victorii stă, însă, persoana de geniu din Demis Hassabis, co-fondatorul şi directorul executiv al companiei britanice DeepMind, cumpărată de Google.

Criterii de care ţin cont companiile de recrutare atunci când stabilesc tarifele cu angajatorul

Pachetul salarial bugetat pentru viitorul angajat, numărul de posturi deschise, varietatea acestora şi disponibilitatea reprezintă câteva criterii de care ţin cont companiile de recrutare atunci când stabilesc tarifele de recrutare cu angajatorul.

VIZITĂ ISTORICĂ: Barack Obama se află în Cuba, după decenii de ostilitate – GALERIE FOTO, VIDEO

Preşedintele american Barack Obama a sosit în Cuba duminică, devenind primul şef de stat american în funcţie care vizitează această ţară în ultimii aproape 90 de ani, relatează The New York Times (NYT) online.

Consultant: Numărul firmelor locale de brokeraj se vor reduce în următorii ani, până sub pragul de 20

Numărul firmelor locale de brokeraj va continua să scadă în următorii ani, până sub pragul de 20, în condiţiile în care supravieţuirea va fi tot mai dificilă pentru o firmă care nu are rulaje lunare de 20 milioane de lei, este de părere Rareş Nilaş, consultant pe piaţa de capital.

Un depozit de cherestea şi o hală de producţie din Rucăr au ars din temelii – FOTO

Patru echipaje de pompieri au intervenit, duminică, în localitatea Rucăr, situată între Piteşti şi Braşov, unde un depozit de cherestea şi o hală de producţie au ars din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect.

Zeci de disidenţi arestaţi la Havana, în timp ce Obama pleca spre Cuba

Zeci de activişti din cadrul mişcării disidente Damas de Blanco (Doamne în Alb) au fost arestaţi duminică, la finalul unei procesiuni, la Havana, cu doar câteva ore înainte de sosirea în Cuba a preşedintelui american Barack Obama, relatează AFP online.

Cutiile negre ale avionului FlyDubai care s-a prăbuşit la Rostov-pe-Don, grav avariate

Înregistratoarele de zbor ale Boeingului 737-800 aparţinând companiei FlyDubai care s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa, la aterizare, la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, au fost grav avariate din cauza violenţei şocului, a anunţat duminică aviaţia civilă rusă, relatează Reuters online.

Viaţa pe care Donald Trump o ţine departe de ochii lumii: Ce face când se retrage în „căsuţa” sa de 118 camere – VIDEO

În plină campanie electorală prezidenţială, omul care îi este de mai bine de 30 de ani majordomn candidatului republican, Donald Trump, povesteşte viaţa acestuia şi o parte din obiceiurile pe care le are atunci când se retrage la reşedinţa sa exotică. Anthony Senecal are 74 de ani, iar de aproape jumătate de viaţă îl serveşte pe Donald Trump, fiind considerat unul dintre puţinii oameni care ştiu ce anume îl satisface pe „rege”.

Şapte sfaturi pentru a evita ţepele de la service

Fie că ai R8 cromat, fie că ai o maşină de oameni normali, o relaţie bună cu mecanicul tău este un aspect important al vieţii tale de motorist. Pe cât de frumoasă, pe atât de rar întâlnită. Iată ce trebuie să faci pentru a te asigura că nu eşti privit ca o pradă.

ACCIDENT pe o autostradă din Spania: Un autocar, la bordul căruia se aflau studenţi participanţi la Erasmus, s-a răsturnat. Cel puţin 13 morţi şi 34 de răniţi – GALERIE FOTO, VIDEO

Cel puţin 13 persoane au murit, iar alte 34 au fost rănite duminică într-un accident, în nordul Spaniei, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 57 de persoane, inclusiv studenţi străini care se întorceau de la un festival de artificii, potrivit unor oficiali, relatează AP online.

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Bonurile de 293 de lei emise în 7 februarie sunt câştigătoare

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 - 29 februarie a avut loc duminică, 20 martie, fondul de premiere pentru extragerea lunară fiind de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Un accident, în care au fost implicate trei maşini, a avut loc pe DN1 în zona Băneasa – FOTO

Un accident, în care au fost implicate trei maşini, a avut loc, duminică seara, pe DN1 în zona Băneasa, în urma căruia opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care patru au făcut atac de panică, a informat Brigada Rutieră.

ANALIZĂ: Migranţi continuă să sosească în Grecia, în pofida Acordului UE-Turcia. 875 de nou-sosiţi în 24 de ore

Aproximativ 50 de migranţi şi refugiaţi erau primele persoane care au sosit duminică pe Insula greacă Lesbos, după intrarea în vigoare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a acordului încheiat vineri de eurpeni şi turci, relatează Reuters online.

Sibiu Rally Challenge a fost inclus în calendarele FIVA şi Retromobil Club România

Sibiu Rally Challenge a fost inclus în calendarele Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice (FIVA) şi Retromobil Club România, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Barack Obama rescrie istoria: Este primul preşedinte american care pune piciorul în Cuba, după aproape 90 de ani

Preşedintele american Barack Obama se pregătea să întoarcă o pagină istorică şi să înceapă duminică o vizită în Cuba, unul dintre ultimele bastioane comuniste, prin care intenţionează să pună capăt ultimelor peste cinci decenii de aprigă rivalitate, relatează AFP online.

Cutremur în zona seismică Vrancea de 3,9 grade Richter. Este al treilea seism în ultimile 24 de ore

Un cutremur de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 15.46, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

GREVĂ ÎN SISTEMUL SANITAR: Medicii intră, începând de luni, în grevă japoneză

Federaţia Sindicală „Hipocrat ", Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România(CFSMR) şi CNS „Cartel ALFA”, vor intra de luni în grevă japoneză cu banderolă, fiind primul protest dintr-o serie, anunţate de sindicalişti.

Guvern: Darea în plată ar afecta dreptul la proprietate. Deputat PNL, către Cioloş: Nu sunteţi prim-ministrul celor 40 de bănci străine. RĂSPUNSUL premierului

Executivul cere modificarea Legii dării în plată, arătând în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate, poate duce la falimentul unor instituţii de credit, generând dezechilibre.

Procesiune catolică în Capitală, în Duminica Floriilor şi de Ziua Mondială a Tineretului

Mii de credincioşi au participat, duminică, la procesiunea de Florii pe care Arhiepiscopia Romano-Catolică a organizat-o pe străzile Capitalei.

Presa americană: România ocupă locul cinci în topul celor mai dinamice 5.000 companii din Europa

România ocupă locul cinci în topul celor mai dinamice 5.000 de companii din Europa realizat de publicaţia americană Inc., piaţa locală fiind prezentă în clasament cu 333 de companii din diferite domenii, precum telecomunicaţii, retail, media, logistică şi transporturi, servicii IT sau publicitate

ANALIZA: Care sunt suspecţii în atacurile din noiembrie de la Paris, soldat cu 130 de morţi

Anchetele cu privire la atacurile de la Paris continuă la patru luni de la cele mai sângeroase atentate - 130 de morţi - comise în Franţa, relatează DPA, care prezintă ceea ce se cunoaşte până în prezent despre diverşi suspecţi în aceste masacre, în baza unor informaţii de la poliţie şi de presă.

Universităţile oganizează programe de pregătire pentru BAC

Interesul tot mai scăzut manifestat de tinerii liceeni pentru continuarea studiilor a determinat universităţile din ţară să organizeze programe de pregătire pentru examenul de bacalaureat în speranţa că va creşte numărul celor care vor merge la facultate.

TRAGEDIA din Colectiv: Imagini cutremurătoare din interiorul clubului imediat după producerea incendiului – GALERIE FOTO

Expertiza Institutului de Securitate Minieră şi Protecţie Anti-Explozivă Petroşani scoate la iveală noi detalii şocante de la Incendiul din Colectiv.