Știrile zilei

BCR Asigurări de Viaţă: Sprijinim acţiunea DIICOT. Niciun membru al conducerii nu a fost vizat

BCR Asigurări de Viaţă a predat DIICOT Târgu Mureş înscrisuri şi informaţii în cadrul investigaţiei, sprijină această acţiune şi cooperează cu reprezentanţii instituţiei, a anunţat asigurătorul, care precizează că "niciun membru al conducerii societăţii nu a fost vizat de acţiunea desfăşurată".

TOPUL Fortune al celor mai mari companii din lume. Care sunt liderii după venituri şi după profit

Royal Dutch Shell este cea mai mare companie din lume după venituri, în timp ce Exxon Mobil are cel mai mare profit, potrivit topului Fortune Global 500, cu primele 10 locuri dominate de companii din domeniul energiei, cu trei excepţii - Wal-Mart, Volkswagen şi Toyota.

Condamnări în dosarul Maternităţii Giuleşti: Asistenta Cîrstea, 2 ani şi 2 luni închisoare cu executare. Maternitatea Giuleşti-amendă 400.000 lei

Asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată, marţi, de Judecătoria Sectorului 6 la doi ani şi două luni de închisoare cu executare, fostul manager Bogdan Marinescu a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giuleşti, o amendă penală de 400.000 de lei.

Director executiv Tarom: Luăm în calcul ajustări de personal şi de salarii şi renunţarea la trei avioane

Conducerea Tarom ia în calcul reduceri de personal şi de salarii, renunţarea la trei aeronave şi la operarea unor curse către zone în care au loc conflicte, printre care şi Egipt, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Demetriade, directorul executiv al companiei aeriene naţionale.

FRAUDA la BAC de la Liceul „Bolintineanu” – Procuror: Faptele Costicăi Vărzaru sunt mai grave decât par, iar ea nu îşi asumă ce a făcut

Un procuror a arătat marţi că elementele rezultate în ancheta privind suspiciunile de fraudă la bacalaureatul de la liceul "Bolintineanu" relevă fapte mai grave decât acuzaţia de trafic de influenţă adusă fostei directoare Vărzaru şi că aceasta nu conştientizează şi nu îşi asumă gravitatea acestora.

Vărzaru: Mi s-a spus că s-au strâns bani, vicepreşedinta comisiei de examen trebuia „să ajute” elevi

Fosta directoare a Liceului "Bolintineanu" a declarat, marţi, că reprezentanta comitetului de părinţi i-a spus că s-au strâns 12.900 de lei, pentru a asigura "un minim protocol" şi pentru a "motiva" comisia de bacalaureat, precizând că i s-a cerut vicepreşedintelui comisiei "să ajute" elevii.

VREMEA va fi călduroasă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, VREMEA va fi local călduroasă, iar în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi la munte se va menţine în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai frecvente în a doua parte a zilei.

DIICOT Iaşi: Până în prezent NU au mai fost găsite alte dispozitive explozive

Procurorii DIICOT Iaşi care fac cercetări în cazul atentatului cu bombă de la Facultatea de Electronică precizează, într-un comunicat de presă transmis marţi, că până în prezent nu au mai fost găsite alte dispozitive explozive, iar cercetările în acest dosar continuă.

Nicolăescu l-a demis pe directorul de la Marie Curie, ar urma să îi ia locul Daniel Buzatu

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu l-a demis marţi pe directorul Spitalului "Marie Curie" din Capitală, Gabriel Smarandache, urmând ca în locul acestuia să fie numit Daniel Buzatu, fost director al unităţii sanitare.

Ponta: Dacă bomba exploda în sala Facultăţii din Iaşi, era cea mai mare catastrofă din istoria ţării

Tentativa de detonare a unei bombe într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi putea reprezenta cea mai mare catastrofă din istoria României dacă acea bombă exploda, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru faptul că tentativa a eşuat.

Serghei Lavrov, după întâlnirea cu Titus Corlăţean: Republica Moldova trebuie să rămână un stat suveran

Rusia continuă să sprijine integritatea teritorială a Republicii Moldova, care ar trebui să îşi menţină suveranitatea, a declarat marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în urma discuţiilor cu omologul său român, Titus Corlăţean, relatează Itar-Tass.

PICCJ: Nu s-a făcut plângere la adresa procurorului de caz în dosarul corupţiei la bacalaureat

Nicio persoană nu a făcut plângere împotriva procurorului de la Parchetul Tribunalului Bucureşti care instrumentează dosarul privind corupţia de la bacalaureat, verificarea actelor şi măsurilor acestuia putând fi declanşată la cererea oricărei părţi interesate, informează Ministerul Public.

Interviu Titus Corlăţean pentru Interfax. Ce spune ministrul român de Externe despre scutul antirachetă şi Republica Moldova

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, aflat în vizită la Moscova, a acordat un amplu interviu publicat luni de agenţia rusă Interfax, în care a încercat să tempereze temerile Rusiei cu privire la scutul antirachetă şi "românizarea" Republicii Moldova.

Avocat: Cioflină decorat de Congresul SUA, de Constantinescu şi BOR, poate avea regim deschis

Avocatul lui Dumitru Cioflină a declarat marţi, la Judecătoria Sectorului 5, că acesta este un om de onoare, cu puternice tradiţii milităreşti, a fost decorat de Congresul SUA, de fostul preşedinte Emil Constantinescu şi de Biserica Ortodoxă Română, astfel că poate avea un regim de detenţie deschis.

Program prelungit la metrou miercuri, pentru Supercupa României – Timişoreana

Metroul va circula miercuri după un program prelungit cu două ore, la un interval de aproximativ 10 -12 minute pentru a veni în sprijinul publicului participant la meciul de fotbal Supercupa României - Timişoreana, care va avea loc pe Arena Naţională, informează Metrorex.

BACALAUREAT 2013 – Câmpeanu: Absolvenţii care nu au luat bacalaureatul pot primi indemnizaţie de şomaj de 250 de lei

Tinerii care au terminat o formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă pot obţine, pentru şase luni, o indemnizaţie de şomaj de 250 de lei, aceasta putând fi acordată şi absolvenţilor de liceu care nu au promovat examentul de bacalaureat, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Recompensă de 1.800 de euro pentru unul dintre studenţii care l-au imobilizat pe atacatorul din Iaşi

O fundaţie din Republica Moldova va oferi un premiu de aproximativ 1.800 de euro studentului moldovean Marian Platonov, care alături de un alt coleg l-a imobilizat pe bărbatul ce a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi.

CAZUL de evaziune fiscală cu prejudiciu de 6 milioane de euro: Angajaţi şi şefi de sucursale BCR Asigurări de Viaţă, implicaţi

Un număr de 21 de angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă, între care cinci şefi de sucursale, sunt suspectaţi de evaziune fiscală în dosarul cu prejudiciu de şase milioane euro produs în şapte luni şi au fost ridicaţi, marţi, când au fost făcute percheziţii inclusiv la sediile a nouă filiale ale firmei.

Probleme la adăposturile pentru câini din Capitală: animale nesterilizate, nedeclarate şi neînregistrate – VIDEO

Peste 1.200 de câini nesterilizaţi, nedeclaraţi şi neînregistraţi au fost descoperiţi în trei dintre cele opt adăposturi din Capitală ale unor ONG-uri, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Procesul împotriva comandantului navei a fost amânat la 17 iulie

Procesul fostului comandant al pachebotului de lux Costa Concordia Francesco Schettino a început marţi la Tribunalul din Grosseto (Toscana), dar a fost amânat imediat pentru 17 iulie, din cauza unei greve a avocaţilor, a constatat un jurnalist AFP.

KazMunaiGaz vrea să se extindă agresiv în Europa, folosind ca rampă Rompetrol Rafinare

Compania petrolieră de stat din Kazahstan, KazMunaiGaz, care deţine grupul Rompetrol, vrea să se extindă agresiv în Europa pe piaţa de distribuţie de carburanţi şi vânzare cu amânuntul, vizând pentru început benzinării, terminale de import şi puncte de distribuţie în Ucraina şi Turcia.

MEDIAFAX ZOOM: Viaţă cotidiană: Iunie 2013 – GALERIE FOTO

Pentru locuitorii emisferei nordice, iunie reprezintă prima lună a verii. Energia acestei perioade, în care lumina este nota dominantă, răzbate din momentele de viaţă cotidiană surprinse de fotografi de-a lungul şi de-a latul pământului.

Demisii în lanţ la postul de televiziune Al-Jazeera din Egipt: „Nu s-au adaptat liniei editoriale”

Colaboratorii Al-Jazeera în Egipt au demisionat din cauza unui dezacord privind linia editorială a anagajatorului lor, a declarat luni un oficial al postului de televiziune cu sediul la Doha, fără a preciza care este numărul lor.

CONTESTAŢII BACALAUREAT 2013: La ce materii vor elevii să-şi mărească notele. TOPUL pe judeţe

REZULTATELE BACALAUREAT 2013 au fost afişate luni, pe site-ul edu.ro. Cei nemultumiţi de notele luate au putut încerca să-şi modifice media printr-o contestaţie. CONTESTAŢIILE LA BACALAUREAT au fost depuse până la ora 16:00. Vineri, 12 iulie, vor fi anunţate REZULTATELE FINALE BAC 2013.

Nivel foarte mare de cesiu radioactiv în apă la Fukushima

Compania care administrează centrala nucleară de la Fukushima a anunţat marţi că a constatat o creştere de 90 de ori în ultimele trei zile a nivelului de cesiu radioactiv în apa dintr-un puţ săpat între reactoare şi mare.

ACCIDENTUL de avion de la San Francisco: Asiana Airlines reiterează că piloţii erau „foarte experimentaţi şi competenţi”

Preşedintele Asiana Airlines a apărat încă o dată, marţi, reputaţia companiei şi onoarea personalului său, afirmând ca pilotul avionului Boeing 777-200 care a ratat aterizarea, sâmbătă, la San Francisco, precum şi instructorul său, erau "foarte experimentaţi şi compentenţi".

Becali cere să execute pedeapsa în regim deschis: Vreau să pot să merg la muncă, nu să fiu transportat cu duba toată ziua

Gigi Becali a cerut Judecătoriei Sectorului 5 schimbarea regimului său de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să i se permită să părăsescă penitenciarul pe perioade determinate, solicitarea fiind judecată marţi. Becali a declarat că îndeplineşte condiţiile legale pentru a avea un regim de detenţie deschis şi că vrea să poată merge la muncă, nu să fie transportat cu duba toată ziua, precizând că ar vrea să facă acte caritabile, dar nu poate întrucât nu are telefon.

Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi a fost reţinut pentru acte de terorism

Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, pentru acte de terorism, urmând ca procurorii să decidă dacă propun măsura arestării preventive sau internarea acestuia la Spitalul Socola.

Zona euro a aprobat o nouă tranşă din ajutorul pentru Grecia, de 3 miliarde euro

Statele din zona euro au convenit să acorde Greciei o nouă tranşă, de 3 miliarde euro, din programul de finanţare externă, căutând să cumpere astfel suficientă linişte pe pieţele financiare pentru a preveni o nouă repriză a crizei datoriilor de stat în perioada rămasă până la alegerile din Germania.

Raport Transparency International: Peste jumătate din populaţia lumii crede că fenomenul corupţiei s-a agravat

Mai mult de o persoană din două (53 la sută) din lume consideră că în doi ani corupţia s-a agravat, potrivit unui raport al organizaţiei Transparency International, publicat marţi.

RAPORT: Osama ben Laden a reuşit să se ascundă aproape 10 ani din cauza neglijenţei şi toleranţei Pakistanului

Neglijenţa şi toleranţa Pakistanului i-au permis defunctului lider al Al-Qaida, Osama ben Laden, să se refugieze fără probleme timp de aproape un deceniu în această ţară, potrivit unui raport de anchetă difuzat luni seara.

PERCHEZIŢII în 26 de judeţe, la o grupare specializată în evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la 6 milioane de euro

Un număr de 166 de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unei societăţi de asigurări, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la şase milioane de euro.

ACCIDENTUL de autocar din Spania: O româncă s-ar afla printre persoanele rănite

O româncă se află printre persoanele rănite în accidentul de autobuz produs luni în Avila, în regiunea Castilla şi Leon din centrul Spaniei, şi soldat cu nouă morţi şi 22 de răniţi, relatează publicaţia locala Dairio de Leon, în ediţia electronică.

PROTESTELE din Egipt: Adly Mansour a decretat organizarea alegerilor legislative înainte de 2014

Adly Mansour, preşedintele interimar al Egiptului, a decretat luni seară organizarea alegerilor legislative înainte de 2014 în ţara intrată miercuri într-o tranziţie politică după ce armata l-a înlăturat pe preşedintele Mohamed Morsi, a relatat jurnalul guvernamental Al-Ahram.

FRAUDE LA BACALAUREAT: Un profesor din Drobeta Turnu Severin suspectat că ar fi luat mită la bacalaureat a fost reţinut

Un profesor din Drobeta Turnu Severin suspectat că ar fi luat mită la bacalaureat, de la domiciliul căruia au fost ridicaţi 15.000 de lei şi 2.500 de euro, a fost reţinut, luni noapte, iar alţi trei profesori, între care şi fiica acestuia, sunt cercetaţi în libertate, pentru fapte de corupţie.

Stroe: Premierul a înţeles pe deplin situaţia privind acţiunea poliţiştilor la Liceul „Bolintineanu”

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat luni seară că i-a prezentat lui Victor Ponta elementele privind activitatea poliţiştilor judiciarişti la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", iar premierul "a înţeles pe deplin situaţia", raportul pe această temă urmând să fie gata "într-o zi, două".

TRAGEDIA din CANADA: Bilanţul victimelor exploziei trenului cu petrol din Quebec s-a ridicat la 13 morţi. O sută de mii de litri de petrol vor ajunge în fluviul Saint-Laurent

Explozia unui tren cu vagoane-cisternă care transporta petrol în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în micul oraş din Quebec Lac-Megantic s-a soldat cu 13 morţi, conform unui nou bilanţ publicat luni de poliţie.

Copos, după vânzarea FC RAPID: Rămas bun, „Vişinii”, şi sper să aud despre voi numai de bine! Liga Campionilor vă aşteaptă!

Omul de afaceri George Copos a postat, luni seară, pe blogul său, un mesaj după ce a cedat pachetul de acţiuni deţinut la FC Rapid, în care îşi ia rămas bun de la gruparea pe care a condus-o timp de 20 de ani, exprimându-şi convingerea că noua echipă de finanţatori va realiza mai mult decât el.

Cristescu: Am semnat contractul cu George Copos, eu şi Zamfir suntem proprietarii FC Rapid. Este un moment istoric

Omul de afaceri Nicolae Cristescu a anunţat, luni seară, că a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, şi a devenit împreună cu asociatul său, Adrian Zamfir, noii proprietari ai grupării giuleştene.

ASF a solicitat ASTRA clarificări privind soluţionarea daunelor RCA. „Şoferii păgubiţi primesc între 25 şi 40 la sută din costurile reparaţiei”

Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Astra clarificări privind modul în care soluţionează dosarele de daună RCA înainte de anunţul unei asociaţii auto, ASSAI, care susţine că şoferii păgubiţi de clienţi RCA ai companiei de asigurări primesc între 25 şi 40% din costurile reparaţiilor.