Știrile zilei

Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător, a murit la 81 de ani

Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător brevetat de americani şi folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, a murit, luni seară, la 81 de ani, la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde se internase cu o zi în urmă, reprezentanţii spitalului spunând că Iustin Capră era diabetic.

Primarul oraşului Recaş, şeful IPJ Timiş şi adjunctul său, reţinuţi pentru abuz în serviciu

Primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, în acelaşi dosar în care au fost reţinuţi şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean, şi adjunctul său, Florin Bolbos, aceştia fiind duşi în arestul Poliţiei Judeţene Timiş.

CNCD: Există discriminare între utilizatorii de cartele pre-pay şi abonaţi

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că există o formă de discriminare între utilizatorii de cartele preplătite şi cei care au abonament de telefonie mobilă, întrucât, la nevoie, autorităţile nu îi pot trage la răspundere pe cei din prima categorie.

Aurescu: E necesară menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei, în contextul ostilităţilor din Ucraina

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), că este necesară menţinerea regimului de sancţiuni împotriva Rusiei, mai ales având în vedere reluarea ostilităţilor din estul Ucrainei din ultimele zile.

Un adolescent a ţinut ostatici 20 de elevi, într-un liceu din Franţa, după care s-a predat

Un minor a fost reţinut luni, în Franţa, după ce a pătruns cu o armă de foc într-un liceu şi i-a ţinut ostatici aproape o oră pe elevii unei clase, anunţă surse oficiale, citate de AFP.

Ministrul Educaţiei despre ordonanţa privind plagiatul: A reuşit reglementarea unor aspecte acute

Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a declarat, luni, la Sibiu, că OUG 94/2014 "a reuşit reglementarea unor aspecte foarte acute", dar a precizat că metodologia de revocare a titlului de doctor "nu este finalizată, nici măcar la nivel de elaborare a ei".

Astrid Fodor va candida pentru funcţia de primar al Sibiului din partea FDGR

Primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a anunţat, luni, că va candida din partea FDGR pentru funcţia de primar rămasă vacantă după alegerea lui Klaus Iohannis ca şef al statului şi consideră "oportună" organizarea de alegeri anticipate în 2015, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis a avut o convorbire telefonică cu Timofti, vizita în Republica Moldova a fost amânată

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, o convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în urma căreia cei doi şefi de stat au fost de acord că în prezent nu sunt întrunite în această ţară condiţiile pentru vizita lui Iohannis, preconizată iniţial în 22-23 ianuarie.

Procurorii DNA cer pedepse peste media prevăzută de lege în dosarul lui Dan Adamescu

Procurorii au cerut, luni, judecătorilor CAB să îi condamne la pedepse orientate peste media prevăzută de lege pe oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş şi pe magistraţii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.

Guvernul prezintă scrisoarea către PNL. Ponta scrie pe Twitter: Răspunsul lui Gorghiu – insulte, scandal

Guvernul a transmis textul scrisorii adresate de liderul PSD, premierul Victor Ponta către co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, prin care îi invită la dialog pe cele cinci teme anunţate, Ponta postând în acelaşi timp pe Twitter un mesaj în care comentează răspunsul primit de la Gorghiu

Volksbank a decis să menţină trei luni cursul francului elveţian din 31 decembrie, de 3,8035 lei

Volksbank Romania a decis să menţină pentru o perioadă de trei luni, până la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei, pentru a ajuta clienţii care au credite în moneda elveţiană.

Gorghiu: Ponta a greşit încă o data adresantul, îşi arogă prerogative care nu-i aparţin

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că premierul Victor Ponta, prin solicitarea adresată Opoziţiei de a discuta pe cinci teme de interes, a ”greşit adresantul”, ea susţinând că prim-ministrul îşi arogă prerogative care nu-i aparţin, dar şi că este ”surd” când este vorba de aplicarea legii.

Comisia de Cod electoral începe dezbaterile cu legea pentru alegerea administraţiilor publice locale

Comisia parlamentară de Cod electoral a decis, luni, să înceapă dezbaterile cu modificarea legii alegerilor administraţiilor publice locale, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, opinând că modificările legislative ar putea trece de prima Cameră la sfârşitul lunii februarie.

Federica Mogherini: UE trebuie să colaboreze cu ţări musulmane în combaterea terorismului

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, pledează pentru o alianţă între Uniunea Europeană şi ţări musulmane în ofensiva pentru combaterea terorismului, conform BBC News online.

Băeşu: ANRP începe plata despăgubirilor celor care şi-au abandonat bunurile în timpul războiului

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) va începe, până la sfârşitul lunii ianuarie, plata primei tranşe de despăgubiri pentru persoanele care şi-au abandonat bunurile în zona Cadrilaterului şi în Basarabia şi Bucovina, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Bloomberg: Francul elveţian a devenit cea mai volatilă monedă din lume, depăşind rubla

Fluctuaţiile francului elveţian au devenit mai mari decât ale rublei, care a fost în ultimele 12 luni cea mai volatilă monedă din lume, după ce Banca Naţională a Elveţiei a abandonat săptămâna trecută în mod neaşteptat plafonul valutar.

Şedinţele de radioterapie din Institutul Oncologic Bucureşti, oprite de vineri, din cauza unei defecţiuni

Pacienţii Institutului Oncologic Bucureşti (IOB) programaţi la radioterapie nu şi-au mai putut face cura de vineri, când s-a defectat instalaţia de climatizare a aparatului, dar de marţi activitatea va fi reluată, anunţă Ministerul Sănătăţii.

KIEVUL ACUZĂ: Circa 700 de militari ruşi au pătruns astăzi în Ucraina

Aproximativ 700 de militari ruşi au pătruns luni pe teritoriul Ucrainei, acuză Administraţia prooccidentală de la Kiev. "Luni dimineaţă, două grupuri de militari ai Federaţiei Ruse au traversat frontiera, intrând în Ucraina", afirmă Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

Comisia de Cod electoral a decis accesul presei la dezbateri, în şedinţa de luni

Membrii Comisiei de Cod electoral din Parlament au decis, luni, cu nouă voturi ”pentru”, ca la şedinţa acestui for să poată asista jurnaliştii, urmând ca la începutul fiecărei şedinţe să se dea un vot privind accesul presei la lucrări.

Ponta: În toamnă decidem dacă mai facem un nou acord cu FMI şi în ce formă îl facem

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul doreşte să închei cu bine actualul acord cu FMI, astfel încât în toamnă să poată decide dacă mai face un nou acrod şi în ce formă îl va face.

Predoiu: Pacea şi consensul căutate de Ponta sunt biletele lui către salvarea politică

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a scris, luni, pe Facebook, că, la schimb cu proasta guvernare şi prăbuşirea economică a României, premierul Victor Ponta oferă consensul politic şi pacea, care sunt doar biletele lui către salvarea politică.

Prim-vicepreşedintele PNL, despre propunerea lui Ponta: Deduc că vrea să renunţe la funcţie, îl luminăm în Parlament

Prim-vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu a declarat, luni, despre propunerea premierului Victor Ponta de a avea discuţii cu liderii PNL, pe cinci teme, că deduce faptul că acesta doreşte să renunţe la funcţia de premier, precizând că îl aşteaptă în Parlament, în comisii, unde ”va fi luminat”.

Un an de la accidentul din Apuseni – Investigaţia, în curs de finalizare. PRIMELE DATE: Motoarele aeronavei nu aveau anomalii tehnice

Investigaţia privind cauzele accidentului aviatic din munţii Apuseni este în curs de finalizare, iar din datele obţinute până în prezent rezultă că nu au fost detectate anomalii tehnice la motoarele aeronavei, la analiza făcută de producătorul acestora.

Udrea: Le-am spus colegilor din PMP că e puţin penibil să aştepte ca Băsescu să salveze partidul

Preşedintele PMP Elena Udrea a declarat, luni, că nu va mai candida pentru şefia partidului, la Congresul din 8 februarie şi va rămâne simplu membru şi că Traian Băsescu nu se va mai înscrie în PMP, ea arătând că le-a spus colegilor că "este puţin penibil să aştepte ca Băsescu să salveze partidul”.

REPORTAJ – Moţii salvatori, la un an de la accidentul aviatic din Apuseni: Am rămas aceiaşi oameni simpli – FOTO

La un an de la tragedia aviatică din Apuseni, moţii salvatori spun că au rămas aceiaşi oameni simpli, care şi-au făcut doar datoria. Evenimentele le-au rămas întipărite în minte, laolaltă cu bucuria că i-au salvat pe răniţi, dar şi cu regretul că nu au putut să îi ajute pe Adrian Iovan şi Aura Ion.

NOU MAXIM pentru francul elveţian: 4,47 lei. Euro a scăzut la 4,50 lei/ Ponta: Să nu vindem iluzii. Nu e ceva ce ţine de un partid, de un Guvern

Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut luni cu 1,1%, la 4,4716 lei, un nou maxim istoric, în timp ce referinţa pentru euro a scăzut cu 0,77 bani, la 4,5018 lei, iar cea pentru dolar a coborât de la recordul de 3,8863 lei înregistrat vineri la 3,8815 lei.

Udrea: Iohannis să cheme partidele la negocieri, pentru un pact privind creditele neperformante

PMP îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să cheme în această săptămână la Cotroceni partidele politice, pentru a decide un pact privind situaţia creditelor neperformante din România, a declarat, luni, preşedintele formaţiunii, Elena Udrea.

Ponta, întrebat de casa pentru Băsescu: Nu vreau să mă ocup de problemele locative ale unui cetăţean

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă a primit un răspuns de la fostul şef al statului, Traian Băsescu, privind casa în care va sta acesta, el arătând că nu vrea, ca prim-ministru, să se ocupe de problemele locative ale unui cetăţean şi că va ruga SGG să comunice pe această temă.

MEDIAFAX ZOOM: Pictures of the week, 12 – 18 ianuarie 2015 – GALERIE FOTO

Festivaluri religioase, evenimente sportive şi vizita Papei Francisc în Filipine sunt doar câteva dintre momentele ilustrate de fotografiile din actualitatea internaţională ale săptămânii 12 - 18 ianuarie 2015.

PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice. Reacţia premierului Victor Ponta

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, luni, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, ”singura reglementare” care poate ajuta, în contextul creşterii francului elveţian.

Cum arată aeroportul din Doneţk după noile lupte violente între armată şi rebelii proruşi – IMAGINI filmate cu drona

O înregistrare făcută de o dronă arată resturile aeroportului din Doneţk, asupra căruia oficiali ucraineni au preluat din nou controlul în urma unui contraatac faţă de trupele rebelilor proruşi.

Cum va fi VREMEA până pe 1 februarie. Prognoza meteo pentru fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 19 ianuarie - 1 februarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Dosarul privind moartea lui Gheorghe Ursu: Urmărire penală pentru infracţiuni contra umanităţii

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au început urmărirea penală în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu, pentru infracţiuni contra umanităţii, cu privire la acţiunile represive la care acesta a fost supus în perioada regimului comunist.

Christine Valmy, antreprenoare consacrată în industria cosmeticelor, a murit din cauza unei complicaţii pulmonare

Christine Valmy a murit duminică seară, la Institutul "C.C. Iliescu" din Capitală, din cauza unei complicaţii pulmonare severe, pe fondul unei suferinţe cardiace cronice, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Vila 11 din Snagov propusă de Guvern lui Băsescu a fost scoasă la vânzare cu aproape 4 milioane euro

Vila 11 din Snagov a Regiei Protocolului de Stat (RA-APPS), care i-a fost propusă fostului preşedinte Traian Băsescu de către Guvern ca variantă de reşedinţă, alături de alte şase imobile, a fost scoasă la vânzare prin licitaţie deschisă cu strigare, la un preţ de pornire de 3,7 milioane euro cu TVA.

„Aferim!”, de Radu Jude, în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin 2015 – FOTO

Lungmetrajul "Aferim!", în regia lui Radu Jude, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, care se va desfăşura în perioada 5 - 15 februarie.

Ponta îi invită pe Blaga şi Gorghiu la discuţii pe cinci teme: legislaţia financiară, Constituţie, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguranţei

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a cerut, luni, în BPN, mandat pentru a-i invita la dialog pe copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, asupra a cinci teme, precum legislaţia financiară, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguranţei.

Angajat al unei bănci, cercetat după ce a scos fraudulos peste 560.000 de lei din contul unui client

Un angajat al unei bănci din Bucureşti este urmărit penal, fiind acuzat de fraudă informatică şi mai multe infracţiuni de fals , procurorii suspectând că acesta a scos în mod fraudulos peste jumătate de milion de lei din contul unui client al băncii, cu o parte din bani cumpărându-şi o maşină de lux.

Cei mai bogaţi 1% dintre oameni vor depăşi jumătate din averea globală în 2016

Cei mai bogaţi 1% dintre oameni vor deţine o parte mai mare din averea globală decât restul de 99% anul viitor, se arată într-un raport al organizaţiei Oxfam publicat înainte de întâlnirea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

Vânzările Dacia au crescut anul trecut cu 19%: ”2014 va intra în istorie, deoarece am vândut peste 500.000 de unităţi”

Vânzările Dacia au crescut cu 19% anul trecut, la 511.000 de autovehicule, principala piaţă fiind în continuare Franţa, cu aproape 105.893 de unităţi, în timp ce în România livrările au avansat tot cu 19%, la 29.625 de unităţi, echivalentul unei cote de piaţă de 31,2%.