Papa Leon, supus unei examinări de rutină în urma operației la plămâni. Radiografia toracică arată „o bună recuperare a plămânului operat”

Publicat: 15 10. 2026, 17:59

Medicii Suveranului Pontif au anunțat joi că „în această dimineață, Sfântul Părinte a fost supus unor examinări de rutină, ale căror rezultate au fost normale. Radiografia toracică a arătat o recuperare bună a plămânului operat”.

Potrivit AFP, în comunicatul transmis de Vatican se mai arată că recuperarea Papei în urma intervenției „continuă normal”.

Informația vine la două zile după ce Papa Leon al XIV-lea a fost operat la plămâni, pentru îndepărtarea unui nodul canceros. În urma intervenției chirurgicale, Papa a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, cea mai frecventă formă de cancer la plămâni.

După ce operația s-a încheiat, Vaticanul a transmis că intervenția a fost un succes, iar îndepărtarea nodulului a fost reușită.

Operația a durat aproximativ 90 de minute și s-a încheiat fără complicații.

Vaticanul nu a comunicat dimensiunea tumorii și nici dacă boala s-a extins la ganglionii limfatici din apropiere, informații importante pentru stabilirea prognosticului.

Potrivit estimărilor anunțate anterior, Suveranul Pontif ar urma să rămână internat aproximativ o săptămână.

Toate angajamentele sale publice au fost anulate până pe 20 octombrie.