Psiholog expert în obezitate: „Ce fel de foame ai, de pâine sau de afecțiune?”

Mâncarea este strâns legată de emoții, mai ales într-o lume plină de stres, anxietate și singurătate, în care pare că ne pedepsim și ne recompensăm în același timp prin ceva atât de necesar precum hrana.

„Când mâncarea încetează să mai fie plăcere și devine obsesie, acolo este ceva ce trebuie privit”, ne spune Ana Morales, psiholog generalist în sănătate, specializată în obezitate, tulburare de alimentație compulsivă și bulimie, scrie 20minutos.

Morales, autoarea cărții „Ce bine arăt!: Aruncă dietele la gunoi și trăiește cu sănătate emoțională”, susține că soluția problemelor legate de mâncare nu se află în control strict sau în restricții, ci în transformarea relației cu noi înșine.

Abordarea ei combină foamea emoțională, acceptarea corporală și psihoterapia specializată pentru a ajunge la o stare de bine autentică. „Ce fel de foame ai, foame de pâine sau foame de afecțiune?”

Dependență de telefon sau dependență de dopamină? Ce este, simptome și cum să o depășești

De ce anumite accesorii îți schimbă starea de spirit? (P)

Pot lipsurile afective să fie compensate prin mâncare?

În opinia expertei, se întâmplă des ca „atunci când lipsește îmbrățișarea, căutăm ceva care să-i semene, care să ofere aceeași senzație de calm și susținere. Iar mâncarea are ceva din asta: oferă căldură, umple, distrage, liniștește zgomotul.

Pentru câteva clipe, golul se umple, chiar dacă este cu biscuiți. Nimeni nu te judecă pentru că mănânci un biscuit, dar te judecă dacă spui că te simți singur. Așa că învățăm, fără să ne dăm seama, să tăcem cu gura plină”.

Când viața ne copleșește, folosim mâncarea drept refugiu, deoarece ea „nu ne abandonează, nu judecă, nu se supără, nu pune condiții. Este o relație ușoară, previzibilă, sigură… până când încetează să mai fie, desigur.

De aceea devine un refugiu: nu pentru că este o problemă cu mâncarea, ci pentru că există o rană legată de afecțiune”.

Psihologul nu spune că nu putem folosi mâncarea ca alinare din când în când, ar fi nerealist, și toți facem asta la un moment dat, dar devine periculos când se transformă în singura cale de a ne domoli durerea.

„Mâncatul liniștește, dar nu vindecă. Doar reduce la tăcere. Iar ceea ce nu se aude, se întoarce. Niciun cub de ciocolată nu poate lua locul unei îmbrățișări care nu mai vine”, spune Morales.