„Putem forma o majoritate. Cea mai bună variantă, un guvern minoritar PSD”. Soluția propusă de Olguța Vasilescu pentru criza politică
This browser does not support the video element.
Invitată marți la emisiunea Gândul Ai aflat! Cu Ionuț Cristache, Lia Olguța Vasilescu a fost întrebată dacă ar putea forma o majoritate în Guvern, în contextul în care ar fi nominalizată de Nicușor Dan.
„Eu cred că da”, a fost răspunsul social-democratei.
Soluția pentru o majoritate PSD
Întrebată cu cine ar face o majoritate, ea a transmis că va fi făcută cu „parlamentari din Parlamentul României”. Însă, nu a vrut să ofere numele parlamentarilor aleși pentru o astfel de majoritate.
Întrebată dacă vede ca soluție un guvern minoritar PSD sau o alianță parlamentară, Olguța Vasilescu a răspuns că „cea mai bună variantă, un guvern minoritar PSD”.
„Care să-și asume până la urmă așa cum a guvernat PSD-ul de fiecare dată”, a explicat aceasta.
De asemenea, social-democrata a declarat că cea mai mare greșeală a PSD este faptul că partidul nu a revendicat funcția de premier. De asemenea, că l-a lăsat pe Ilie Bolojan în fruntea Guvernului.
Greșeala făcută de PSD
„Dacă noi am făcut o greșeală, a fost aceea că anul trecut nu am revendicat postul de prim-ministru ca principal partid. Pur și simplu, la vremea respectivă a fost discuția că e rândul lor. Adică tocmai se terminase un ciclu în care PSD-ul fusese cu funcția de prim-ministru. Automat, urma PNL-ul la rând”, a transmis aceasta.
„Tocmai pentru că noi am avut un parteneriat cu Partidul Național Liberal. Ne-am gândit că va funcționa și de data aceasta. Așa cum s-a întâmplat data trecută când, în momentul în care trebuia să preia PSD-ul guvernarea, nu s-a pus în niciun fel problema că nu ar trebui să se întâmple acest lucru. Însă la vremea respectivă nu negociam cu Ilie Bolojan”, a mai specificat Olguța Vasilescu.
„Acum Ilie Bolojan, probabil că a început să-i placă foarte mult în această funcție. A revendicat-o la vremea respectivă pe o discuție că această guvernare va fi pe o perioadă de patru ani de zile. Nu se întâmplă și nu înțelege că nu mai este coaliția care l-a pus pe el prim-ministru”, a conchis social-democrata.