Prima pagină » Știrile zilei » România intră într-o dispută între marile puteri europene privind Canada. Ce susține Bucureștiul înaintea summitului UE-Canada

România intră într-o dispută între marile puteri europene privind Canada. Ce susține Bucureștiul înaintea summitului UE-Canada

Germania, Franța și cel puțin alte șase state membre ale Uniunii Europene contestă propunerea ca statul canadian să primească statutul de „membru asociat” al UE. Disputa are loc cu doar câteva zile înaintea summitului UE–Canada, programat pe 29 și 30 octombrie la Montreal. România este implicată într-o altă negociere din cadrul viitorului acord, susținând, alături de Franța și Slovacia, extinderea cooperării în domeniul energiei nucleare, potrivit POLITICO.
România intră într-o dispută între marile puteri europene privind Canada. Ce susține Bucureștiul înaintea summitului UE-Canada
Sursa foto: Hepta

Planul Comisiei Europene de a crea o nouă formă de parteneriat cu Canada întâmpină rezistență în mai multe capitale europene. Șase diplomați implicați în negocieri și doi oficiali europeni au declarat pentru POLITICO că principala problemă nu este apropierea dintre Bruxelles și Ottawa, ci denumirea și implicațiile noului statut.

Germania conduce opoziția față de includerea expresiei „membru asociat” în declarația comună care urmează să fie adoptată la summit. Franța, Italia și Belgia se numără printre țările care și-au exprimat rezervele.

Statele contestatare consideră că Uniunea Europeană încearcă să ofere Canadei un statut care nu a fost încă definit juridic și politic. De asemenea, mai multe guverne sunt nemulțumite că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat propunerea fără consultări prealabile cu statele membre.

„Am pus cu siguranță căruța înaintea boilor. Anunțăm ceva și abia apoi încercăm să stabilim ce înseamnă”, a declarat unul dintre diplomații citați de POLITICO.

România și Franța susțin extinderea cooperării nucleare cu Canada. Austria se opune

Dincolo de disputa privind noul statut al Canadei, negocierile au scos la iveală și divergențe între statele europene asupra viitoarei cooperări energetice.

Potrivit POLITICO, Austria se opune includerii în declarația comună a unor angajamente privind aprofundarea cooperării în domeniul energiei nucleare.

În schimb, România, Franța, Slovacia și alte state membre susțin menționarea explicită a energiei nucleare printre domeniile în care UE și Canada ar urma să colaboreze mai strâns.

Poziția României are și o componentă economică și strategică importantă, având în vedere relația de lungă durată cu industria nucleară canadiană.

Centrala nucleară de la Cernavodă utilizează reactoare de tip CANDU, tehnologie dezvoltată în Canada. Cele două țări cooperează de decenii în domeniul nuclear, inclusiv prin acorduri care reglementează transferul de tehnologie și schimbul de informații între autoritățile de reglementare.

Pentru România, consolidarea parteneriatului nuclear dintre UE și Canada ar putea crea oportunități suplimentare în domeniul tehnologiei, investițiilor și securității energetice, inclusiv în contextul proiectelor nucleare naționale.

De ce nu vor marile state europene ca Ottawa să devină „membru asociat”

Propunerea a fost lansată de Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, din septembrie 2026. Șefa Comisiei Europene a prezentat Canada drept primul posibil „membru asociat” al blocului comunitar.

Conceptul nu există însă ca statut distinct în tratatele Uniunii Europene.

Canada nu poate deveni membru cu drepturi depline al UE în actualul cadru juridic, deoarece articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană permite aderarea statelor europene.

Noul statut ar urma, în schimb, să creeze o relație privilegiată între cele două părți, diferită de acordurile pe care Bruxelles-ul le are cu Regatul Unit, Elveția sau țările din Spațiul Economic European.

Aceste parteneriate sunt concentrate în mare parte asupra accesului la piața unică europeană. Canada nu urmărește însă adoptarea aceluiași model și nici aplicarea integrală a celor patru libertăți de circulație din cadrul UE.

Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț internațional din Parlamentul European, a declarat că susține consolidarea relațiilor cu Ottawa, dar că ar evita expresia „membru asociat”, deoarece aceasta poate crea confuzie cu alte forme de asociere existente.

Comisia Europeană încearcă să găsească o formulare acceptabilă pentru statele membre. Un oficial european a insistat că obiectivul de fond, respectiv extinderea cooperării economice, militare și instituționale, nu este contestat.

„Ceea ce contează este ce facem, nu cum numim acest lucru”, a declarat oficialul.

Ce ar putea primi Canada în schimbul unui parteneriat mai strâns cu UE

Planurile discutate la Bruxelles prevăd identificarea a șase domenii prioritare de cooperare, urmate de evaluarea progreselor după șase luni și de un bilanț mai amplu peste un an.

Printre obiectivele analizate se numără participarea extinsă a Canadei la programele europene Horizon Europe și Erasmus, dezvoltarea unor infrastructuri comune de cabluri submarine, constituirea de rezerve strategice de materii prime critice și explorarea investițiilor realizate prin fonduri de pensii.

Cooperarea ar putea include și apărarea, tehnologiile digitale, inteligența artificială și securitatea lanțurilor de aprovizionare.

Un diplomat european a descris noul mecanism ca pe un experiment, precizând că există posibilitatea ca Ottawa să rămână singurul partener care va primi vreodată un asemenea statut.

Apropierea Canadei de UE, pe fondul tensiunilor comerciale cu Statele Unite

Inițiativa apare într-un moment în care Canada încearcă să își reducă dependența economică de Statele Unite.

Tarifele comerciale și presiunile politice exercitate de Washington au determinat guvernul premierului Mark Carney să caute parteneriate economice mai puternice în afara continentului nord-american.

Pentru Uniunea Europeană, apropierea de Canada face parte dintr-un efort mai amplu de diversificare a relațiilor strategice, pe fondul presiunilor exercitate de Statele Unite, China și Rusia.

Relația economică dintre cele două părți are deja la bază acordul comercial CETA, aplicat provizoriu din septembrie 2017. România a ratificat acordul în 2020.

Următoarea etapă a negocierilor va avea loc luni, 26 octombrie, când ambasadorii statelor membre urmează să discute din nou proiectul declarației comune.

Summitul din 29–30 octombrie, de la Montreal, îi va reuni pe premierul canadian Mark Carney, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa.

Recomandarea video