canada

Surse: Marea Britanie nu se va alătura Băncii pentru Securitate și Reziliență în Domeniul Apărării, condusă de Canada

Marea Britanie nu se va alătura Băncii pentru Securitate și Reziliență în Domeniul Apărării, condusă de Canada, potrivit unei surse Reuters. Totuși, cele două țări vor elabora un cadru de cooperare între inițiativele lor respective de finanțare a apărării.

„Acuzații nefondate”. Canada respinge acuzațiile SUA privind amestecul în alegerile americane

Premierul canadian Mark Carney a respins în această săptămână acuzațiile Washingtonului potrivit cărora Ottawa ar fi intenționat să se amestece în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, care vor avea loc luna viitoare. El s-a declarat dezamăgit de comentariile făcute de ambasadorul american și a calificat acuzațiile drept nefondate.

WSJ: Statele Unite vor elimina tarifele de 50% pentru unele produse canadiene, pentru a-i ajuta pe republicani în alegerile de la jumătatea mandatului

Administrația americană ar urma să elimine tarifele de 50% pentru unele produse canadiene, pentru a-i ajuta pe republicanii din nordul SUA în cadrul viitoarelor alegeri de la jumătatea mandatului, relatează WSJ, citând surse.

Au plecat cu vaporul în vacanță spre plajele tropicale, dar au ajuns în frigul din Canada: „Am crezut că e o glumă”

O croazieră spre Bahamas s-a transformat într-o călătorie neașteptată în Canada deoarece vremea nefavorabilă a determinat schimbarea itinerariului navei. Pasagerii, care se pregătiseră pentru plaje tropicale și temperaturi ridicate, au aflat cu doar câteva ore înainte de îmbarcare că planurile lor de vacanță se schimbă radical. „Am crezut că e o glumă”, a povestit una dintre turiste.

Factură imposibilă: aproape 30.000 de kilometri în 7 zile. Clientul condusese 1.400

Un bărbat din Toronto a fost taxat pentru 28.933 de kilometri parcurși cu o mașină închiriată pentru o vacanță de șapte zile. Telefonul lui înregistrase doar 1.400 de kilometri, inclusiv drumețiile pe jos.

România intră într-o dispută între marile puteri europene privind Canada. Ce susține Bucureștiul înaintea summitului UE-Canada

Germania, Franța și cel puțin alte șase state membre ale Uniunii Europene contestă propunerea ca statul canadian să primească statutul de „membru asociat” al UE. Disputa are loc cu doar câteva zile înaintea summitului UE–Canada, programat pe 29 și 30 octombrie la Montreal. România este implicată într-o altă negociere din cadrul viitorului acord, susținând, alături de Franța și Slovacia, extinderea cooperării în domeniul energiei nucleare, potrivit POLITICO.

Cum ar putea fi concretizat rolul Canadei în UE? Un europarlamentar descrie ce ar putea însemna asocierea

Reprezentantul Parlamentului European (PE) pentru Canada, Tobias Cremer, a declarat pentru Euronews că „statutul de membru asociat” propus ar trebui să includă un cadru instituțional care să oficializeze legăturile mai strânse dintre UE și Canada.

UE vrea ca Marea Britanie și Canada să majoreze sprijinul financiar pentru Ucraina

Uniunea Europeană se pregătește să convingă Canada și Regatul Unit să își majoreze sprijinul pentru Ucraina, în încercarea de a acoperi deficitul de finanțare de 70 de miliarde de euro cu care Kievul se va confrunta anul viitor.

Alegătorii din Alberta resping inițiativa privind independența în cadrul referendumului, potrivit estimărilor CBC

Canadienii din provincia Alberta au respins o propunere de a demara un proces de independență, potrivit estimărilor făcute, marți dimineață, de publicația canadiană CBC. Ar fi o victorie pentru premierul Mark Carney, pe fondul războiului comercial pornit de SUA și al amenințărilor cu anexarea Canadei făcute de Trump.

O provincie din Canada ar putea face pasul spre independență. Avertismentul premierului Carney: Un vot împotriva Canadei este un bluff periculos

Locuitorii din provincia canadiană Alberta sunt chemați luni la urne într-un referendum consultativ privind viitorul lor în cadrul federației. Cetățenii trebuie să decidă dacă provincia va rămâne parte integrantă a Canadei sau dacă se va organiza un al doilea referendum, obligatoriu, privind tema independenței.

Incendiu devastator la una dintre cele mai aglomerate baze militare din Canada. Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite

Un incendiu major a izbucnit sâmbătă la una dintre cele mai aglomerate baze militare din Canada. Oficialii nu au transmis un număr exact al victimelor imediat după producerea incendiului, însă ulterior au fost anunțate decesele a cel puțin șapte persoane. Alte zeci au fost rănite.

Prim-ministrul Mark Carney spune că SUA încearcă să divizeze Canada

Prim-ministrul canadian Mark Carney a avertizat că Statele Unite încearcă să desființeze Canada pentru a „ne deține”, îndemnând Alberta, o regiune bogată în petrol, să nu înceapă un proces de separare la referendumul de luni.

Accident devastator în Canada. Trei morți și 19 răniți după ce două autobuze au luat foc

Trei persoane au murit și alte 19 au fost rănite într-un accident în lanț produs pe o stradă aglomerată din Canada. Două autobuze au fost cuprinse de flăcări, iar amploarea incidentului i-a surprins inclusiv pe polițiștii cu zeci de ani de experiență.

De la o singură cabană, la un imperiu de 500 de case de vacanță. Povestea genială a 6 prieteni care s-au îmbogățit dintr-o întâmplare

Au pornit de la o singură cabană de închiriat turiștilor și administrează astăzi peste 500 de case de vacanță și apartamente în Canada. Totul a început la insistențele unui vecin.

Nobelul pentru Literatură 2026 merge în Canada. Anne Carson, desemnată câștigătoare

Scriitoarea canadiană Anne Carson a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2026, a anunțat joi, 8 octombrie, Academia Suedeză. Juriul Nobel a recompensat-o pentru caracterul inovator al operei sale și pentru dialogul pe care aceasta îl construiește cu tradiția clasică.

Canada: ministrul Justiției suspendă pe termen nelimitat extinderea eutanasiei pentru persoanele cu boli mintale

Canada renunță, pentru moment, la planul de a permite sinuciderea asistată medical pentru persoanele a căror singură afecțiune este o boală mintală. Un ONG cataloghează decizia drept „profund dezamăgitoare”.

Un candidat republican se distanțează de președintele Trump înainte de alegerile intermediare: Canada nu este inamicul nostru

Candidatul republican pentru Senatul SUA din statul Michigan, Mike Rogers, a cerut miercuri încheierea imediată a disputei tarifare dintre Statele Unite și Canada, delimitându-se pentru a doua oară de președintele Donald Trump, cu o lună înainte de alegerile intermediare.

Se reaprinde lupta pentru independența Québecului. Separatiștii câștigă alegerile, dar amână referendumul până după mandatul lui Trump

Partidul separatist Parti Québécois a câștigat alegerile provinciale din Québec, readucând în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme din politica canadiană: desprinderea provinciei francofone de Canada.

Susținătorii independenței au câștigat alegerile provinciale din Québec, potrivit primelor estimări

Susținătorii independenței din cadrul Partidului Québécois au câștigat alegerile provinciale de luni și urmează să formeze viitorul guvern al provinciei francofone Québec din Canada, potrivit primelor estimări citate de Le Figaro.

Reuniune de urgență a G7 pentru prețul motorinei. Trump amenință că oprește exporturile

Trump amenință Europa cu oprirea exporturilor de motorină, iar marile puteri se reunesc de urgență. Ce se discută azi la G7.

Agenți AI au încercat să spargă un site al Guvernului Canadei. Autoritățile spun că sistemele nu au fost compromise

Agenți bazați pe inteligență artificială au încercat să acceseze neautorizat un site guvernamental din Canada, potrivit companiei de cercetare AI Transluce.

UE și Canada pregătesc un nou parteneriat amplu. Comerț, energie, Ucraina și cooperare în apărare

UE și Canada pregătesc un nou parteneriat complex, care va include cooperarea în comerț, energie, minerale critice, tehnologie, apărare și sprijin pentru Ucraina.

Canada, „membru asociat” al UE: ce ar putea însemna în practică pentru cetățenii europeni

Apropierea fără precedent dintre Canada și Uniunea Europeană ar putea avea efecte mult dincolo de diplomație. Acces mai sigur la energie și materii prime critice, investiții și cooperare militară, se află printre domeniile în care noua relație ar putea produce schimbări concrete.

Accident aviatic soldat cu patru morți, după ce un elicopter s-a prăbușit în urma unor probleme tehnice

Un elicopter s-a prăbușit în apropiere de orașul canadian Montreal din cauza unor dificultăți tehnice. În urma impactului, toate cele patru persoane aflate la bord și-au pierdut viața.

Oligarhul rus Igor Makarov vrea să investească până la un miliard de dolari în energia din Republica Moldova. A fost sancționat de Canada

Igor Makarov, oligarh rus cu cetățenie a Republicii Moldova și sancționat de Canada, a anunțat că vrea că investească până la un miliard de dolari în sectorul energetic moldovenesc, inclusiv într-un proiect de stocare a gazelor.

Uniunea Europeană vrea o relație „cât mai strânsă” cu Canada. Costa: Putem face mult mai multe împreună

Președintele Consiliului European, António Costa, a declarat pentru POLITICO că UE vrea o relație „cât mai strânsă” cu Canada, având în vedere că Ottawa ar putea deveni primul „membru asociat” al Uniunii.

Macron se întâlnește cu premierul Canadei, după ce Donald Trump a criticat asocierea UE – Ottawa

Președintele francez Emmanuel Macron a lăudat relațiile dintre Franța și Canada în cadrul unei vizite efectuate în acest weekend la Saint-Pierre și Miquelon.

Oana Țoiu a condus delegația României la Conferința Generală AIEA: Țara noastră vrea să își consolideze rolul de furnizor de energie nucleară la nivel european

Ministra interimară a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a condus delegația națională la Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), de unde a afirmat obiectivele României în domeniu și a purtat discuții cu partenerii americani, canadieni și argentinieni.

Zverev, victorie la doar câteva zile după triumful de la US Open. Germanul a revenit pe teren în Cupa Davis

Alexander Zverev a revenit pe teren la doar câteva zile după ce a câștigat US Open, germanul obținând sâmbătă primul punct pentru țara sa în confruntarea cu Croația din turul al doilea al calificărilor pentru Cupa Davis.

Canada vrea să intre în împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ce ar câștiga Kievul

Canada vrea să se alăture împrumutului de 90 de miliarde de euro al UE pentru Ucraina, ceea ce ar permite Kievului să cumpere armament de la firme canadiene.

Mark Carney, mesaj pentru Donald Trump după discursul la Strasbourg: Nimeni nu ne va spune cu cine putem încheia acorduri

Premierul canadian Mark Carney a salutat joi apropierea Canadei de Uniunea Europeană. Acesta a declarat, în fața jurnaliștilor de la Parlamentul European din Strasbourg, că Ottawa nu va accepta ca SUA să îi dicteze cu cine poate încheia acorduri.

Canada spune „da” ofertei UE. Carney salută ideea de „membru asociat” și propune o alianță pe apărare, AI și energie

Premierul canadian Mark Carney a salutat joi, în discursul susținut în Parlamentul European de la Strasbourg, propunerea Ursulei von der Leyen ca Ottawa să devină primul „membru asociat” al Uniunii Europene și a prezentat o listă amplă de domenii în care Canada vrea o integrare mult mai profundă cu Europa: apărare, inteligență artificială, energie, minerale critice, spațiu și servicii financiare.

Trump acuză că asocierea Canadei la UE este un „act ostil”. Ottawa, un partener comercial groaznic

Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat, miercuri, că acceptarea de către Uniunea Europeană a aderării Canadei în calitate de membru asociat ar putea constitui un „act ostil” și a amenințat că va răspunde la această inițiativă prin impunerea unor tarife suplimentare asupra blocului.

Oana Țoiu: Asocierea mai strânsă a Canadei la piața europeană va deschide noi uși pentru antreprenorii români

Ministra de Externe, Oana Țoiu, spune că o formă de asociere mai strânsă a Canadei la piața europeană va deschide noi oportunități pentru antreprenorii români, în contextul apropierii strategice dintre Uniunea Europeană și Ottawa.

Fotbal și diplomație la Liverpool. Premierii Marii Britanii și Canadei vor merge la un meci al lui Everton

Premierul britanic Andy Burnham îl va primi miercuri pe omologul său canadian, Mark Carney, la un meci de fotbal, cei doi lideri având în comun pasiunea pentru Everton.

Siegfried Mureșan laudă propunerea istorică a Ursulei von der Leyen de a invita Canada să devină membru asociat al UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că Uniunea Europeană dorește ca Canada să devină primul său „membru asociat”. Inițiativa este „un pas istoric”, spune europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

Canada, mai aproape ca niciodată de UE. Von der Leyen vrea ca Ottawa să devină primul „membru asociat” al Uniunii

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat o propunere îndrăzneață în discursul privind Starea Uniunii: crearea unei forme de „membru asociat” al Uniunii Europene, iar Canada ar urma să fie primul stat căruia să îi fie deschisă această posibilitate. Anunțul a fost făcut chiar în prezența premierului canadian Mark Carney, aflat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Australia se apropie de UE după modelul Canadei. O nouă alianță economică prinde contur

Australia urmărește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai strânse cu Uniunea Europeană și nu exclude un parcurs similar. Canberra caută să-și diversifice relațiile comerciale în urma tarifelor impuse de administrația americană.

Parlamentul European își consolidează relația cu Canada. Un nou birou de reprezentare va fi deschis la Ottawa

Parlamentul European va deschide un birou la Ottawa pentru a consolida relațiile cu Canada și cooperarea pe teme precum securitatea, comerțul și zona arctică.

Siegfried Mureșan, înainte de discursul premierului Canadei în Parlamentul European: Democrațiile liberale sunt obligate să coopereze tot mai strâns între ele

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan consideră că discursul premierului canadian Mark Carney în plenul Parlamentului European va fi un „moment istoric”, subliniind că întărirea parteneriatului dintre UE și Ottawa reprezintă un răspuns necesar în contextul internațional tot mai instabil.