Un consilier local PNL din Bihor și-a ridicat pensiune pe un teren atribuit gratuit tinerilor. Schema afacerii de „turism clandestin”, dezvăluită de Bihoreanul

Publicat: 15 07. 2026, 15:35
Actualizat: 15 07. 2026, 15:36

În timp ce sute de tineri din Bihor depun anual cereri la primării pentru un petic de pământ pe care să-şi ridice o locuinţă, un consilier local din Sânmartin şi soţia sa au transformat o oportunitate socială într-o afacere de succes, arată jurnaliștii de la Bihoreanul.

Sub paravanul a două case „alipite”, cei doi au ridicat o mică pensiune cu cinci camere, pe care o închiriază de mai bine de trei ani, dar pe care au înregistrat-o la Primărie abia în această primăvară, și atunci doar ca imobil de locuit.

Liberalul Nicolae Morna admite că a greșit, dar nu din vina lui, desigur, ci a funcționarilor Primăriei conduse de edilul PSD Cristian Laza, care l-ar fi blocat ani la rând din rațiuni politice: „Au fost ambițiile astea politice, orgoliile astea nebunești”, spune consilierul, care nu este nici pe departe singurul localnic din comună prins că face turism clandestin.


Terenuri pentru tineri

Foto Bihoreanul

Legea 15/2003 a fost concepută, în esență, ca un instrument menit să-i sprijine pe tinerii care nu dețin o locuință ori un teren pe care să-și poată construi una. Actul normativ permite primăriilor să le ofere parcele în folosință gratuită din proprietatea privată a localității, dar strict pentru construirea unei locuințe personale.

Beneficiarii au la dispoziție un an pentru a începe lucrările și sunt obligaţi să respecte întocmai autorizația de construire și normele de urbanism. În caz contrar, Consiliul Local trebuie să-i retragă dreptul de folosință. Abia după finalizarea locuinței, administrația poate hotărî vânzarea directă a terenului către proprietarul construcției, la un preț stabilit printr-o evaluare și aprobat de aleșii locali.

Numai că înainte de a-și pune pirostriile, Nicolae Morna și Diana, au depus cereri separate și au primit fiecare câte o parcelă în folosință gratuită, pentru construirea unei locuințe. Profitând de faptul că loturile erau învecinate, cei doi au ridicat două construcții alipite, care formează, de fapt, o singură vilă cu cinci camere, gândită din start nu pentru traiul de zi cu zi, ci ca o minipensiune, căreia i-au dat şi nume: Vila Dyana!


Liberalism în acțiune: Vila Dyana primește clienți de mai bine de trei ani

Foto Bihoreanul

Bihoreanul a descoperit că Vila Dyana primește clienți de mai bine de trei ani, adică din perioada în care Nicolae Morna, proprietar al unei spălătorii auto şi patron al unei firme de construcții, era la primul său mandat de consilier local.

Pe Facebook, promovarea Vilei Dyana din Cordău a început în 2023, iar din 2024 au apărut și recenziile pe Google Maps, unde locația este prezentată ca o destinație ideală de vacanță, cu cinci camere și facilități hoteliere complete.

În tot acest timp, în evidențele Primăriei Sânmartin imobilul figura drept construcție nefinalizată, astfel că proprietarii nu plăteau impozite şi taxe. Abia în 19 martie 2026, comisia de recepție a Primăriei Sânmartin a semnat actele de finalizare a lucrărilor, înregistrând clădirea ca… locuință.

Care este diferența? Recepția ca locuință atestă existența legală a construcției, dar nu autorizează folosirea ei pentru cazare turistică. Pentru aceasta, proprietarul trebuie să declare activitatea economică, să obțină certificatul de clasificare și să respecte cerințele privind dotările, funcționarea și siguranța clienților. Evident, și pe cele privind declararea veniturilor. Ceea ce n-a făcut, după cum recunoaşte chiar Morna…


PSD este de vină… 

Contactat de Bihoreanul, Nicolae Morna pretinde că vina aparține în principal funcționarilor Primăriei conduse de adversarul său politic, social-democratul Cristian Laza, care l-ar fi purtat pe drumuri, din cauza unor „ambiții politice” și „orgolii nebunești”.

De fapt, după cum a recunoscut fără voia sa, blocajul administrativ a pornit de la faptul că imobilul nu fusese construit întocmai după proiectul autorizat, având lucarnă pe partea opusă celei prevăzute în documentație şi băi amenajate în fiecare cameră, care nu figurau în proiectul inițial.

Consilierul pretinde că modificările nu erau „nu știu ce mare problemă”, însă nerespectarea legii l-a forțat să reia de la zero proiectarea, expertizele și avizele – proceduri care, pretinde el, au durat aproape patru ani și l-ar fi costat în jur de 6.000 de euro.


Numai „puțin”

Confruntat cu faptul că vila a primit turiști înainte ca imobilul să fie recepționat și înainte de obținerea documentelor obligatorii pentru activitatea de cazare, adică fentând Fiscul fără remușcări, în timp ce șeful său de partid, Ilie Bolojan, se străduiește din răsputeri să aducă bani la buget și propovăduiește legalitatea, Morna susține că ar fi făcut turism doar sporadic.

„Atunci, în 2022, am început să închiriem puțin. (…) Nu am mai folosit-o, foarte, foarte rar. Anul acesta nu știu dacă am închiriat de două ori toată vila”, zice Morna, precizând că acum este în curs de a intra în legalitate, căci a obţinut autorizarea activității turistice, iar documentația pentru clasificarea turistică „este deja depusă”


„Sport” de Sânmartin

Culmea e că, după cum a aflat Bihoreanul, în Sânmartin, închirierea la negru a camerelor pentru turiştii care vin în Băile Felix şi Băile 1 Mai a devenit aproape „sport național”. În mai puțin de un an, inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea, care urmăresc inclusiv ofertele publicate online, au împărţit circa 20 de amenzi pentru activităţi nefiscalizate. Speriați de controale, cei prinși încearcă acum să intre în legalitate, fie prin declararea veniturilor, fie prin obținerea clasificărilor turistice – exact ceea ce face, pe ultima sută de metri, familia Morna.

„Asta e, îmi asum”, zice el, convins că a intrat în vizorul presei doar din cauza statutului său politic. Uită, însă, că tocmai acest aspect ar trebui să facă diferenţa: el nu este un simplu localnic, ci unul dintre cei care votează regulile comunei și ar trebui să dea exemplu în respectarea lor. Iar dacă aleșii fentează legea la drumul mare, cum le mai pot cere cetățenilor simpli să fie corecți?

„În ultima perioadă, verificând activitatea desfășurată în cadrul unor pensiuni turistice autorizate sau mai puțin autorizate, am constatat deficiențe la nedeclararea și neînregistrarea veniturilor, fapt pentru care au fost sancționați contravențional 20 de contribuabili, stabilindu-se și obligații fiscale aferente. Inspectorii antifraudă vor continua monitorizarea acestui sector, ținând cont și de perioadele de vacanță, așadar atragem atenția cu privire la necesitatea intrării în legalitate în ce privește desfășurarea de activități în scop turistic”, a declarat Radu Ioan Igna, inspector general adjunct antifraudă, DRAF Oradea.