Victor Negrescu reacționează la criticile aduse diplomației române: Un eșec al guvernării din ultimele luni
„Este din nefericire un eșec al diplomației românești, un eșec al Ministerului Afacerilor Externe, în mod special și un eșec al guvernării din ultimele luni. Pentru că atunci când o prestigioasă publicație, precum Politico, vorbește așa de țara ta, ei vorbesc în baza unor informații pe care le-au primit. Și este o realitate că din nefericire, mai ales în ultimile luni, România nu s-a exprimat așa cum trebuie, la nivel european”, a declarat Victor Negrescu, joi, la B1 TV.
Hub-ul de securitate maritimă și „lipsa de eficiență” a MAE
În acest sens, europarlamentarul social-democrat a menționat și lipsa de progres în inițiative precum hub-ul european de securitate maritimă, despre care a spus că, deși este susținut la nivelul Comisiei Europene și al Parlamentului European.
„Vorbeam în urmă câteva săptămâni cu dumneavoastră despre hub-ul european de securitate maritimă. Comisia Europeană sprijină acest demers, uu, la nivelul Parlamentului European, am obținut bani pentru acest demers. El nu s-a materializat încă, tocmai prin lipsa de eficiență a diplomației românești”, mai spune Negrescu.
Ignorarea mecanismelor de cooperare interministerială
Vicepreședintele Parlamentului European a mai criticat și lipsa de coordonare interministeriala în dialogul cu autoritățile europene, subliniind că mecanismele existente nu au fost utilizate suficient în ultimile luni.
„Avem un mecanism de coordonare în domeniul afacerilor europene, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, unde toate ministerele se prezintă și atunci când sunt subiecte mari, de anvergură europeană. Aceste sisteme nu au fost operaționale în ultimile luni, rareori s-au întâlnit și în sensul acesta România a ignorat aceste tematici”, mai spune Negrescu.
Politico: România, aproape absentă din diplomția de la Bruxelles
Reacția liderului social-democrat vine în urma unui articol, apărut în presa internațională despre diplomația de la București. Jurnaliștii de la Politico consideră că România este aproape absentă din diplomația de la Bruxelles, în ciuda faptului că este al șaselea cel mai populat stat membru al Uniunii Europene și unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor europene.
Publicația menționează că reprezentanța permanentă a României pe lângă UE este singura dintre cele 27 de state membre care nu are un purtător de cuvânt sau un responsabil de presă și care nu a emis un comunicat de presă în aproape un an.
Aceștia mai evidențiază și probleme tehnice care fac ca site-ul reprezentanței sau Ministerului Afacerilor Externe să fie frecvent nefuncționale.