15 august 2026

Sfânta Maria Mare 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 15 august și cui îi spui „La mulți ani”. Peste 2,6 milioane de români își serbează onomastica

Sfânta Maria Mare este sărbătorită sâmbătă, 15 august 2026, când creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Este una dintre cele mai importante sărbători dedicate Fecioarei Maria și, în același timp, una dintre cele mai mari zile onomastice din România. Peste 2,6 milioane de români poartă numele Maria sau derivate ale acestuia.

Sfânta Maria pică sâmbătă în 2026. Ce primești dacă lucrezi pe 15 august și de ce liberul nu se mută luni

Sfânta Maria Mare, una dintre zilele de sărbătoare legală prevăzute de Codul muncii, cade în 2026 într-o zi de sâmbătă. Pentru milioane de angajați care lucrează de luni până vineri, suprapunerea cu weekendul înseamnă că nu apare automat o zi liberă suplimentară. Situația este însă diferită pentru salariații care sunt programați la muncă pe 15 august: aceștia au dreptul la compensare, iar în anumite condiții pot primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază aferent orelor lucrate.