adminsitratia prezidentiala

Administrația Prezidențială confirmă că CSAT are în analiză tranzacția dintre ungurii de la MVM și nemții de la E.ON. Când este așteptat avizul, pozitiv sau negativ

Administrația Prezidențială a transmis, la solicitarea Mediafax adresată secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a țării, că acordul la care au ajuns Grupul MVM, controlat de statul ungar, de a prelua o parte din activele nemților de la E.ON din România este în analiza CSAT. Faptul că a ajuns pe masa forului suprem se știa din 20 august, când a fost notificat de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), dar confirmarea transmisă este importată în contextul în care grupul MVM a declarat public, dar și ca răspuns la solicitarea Mediafax, că suspendă pentru moment o procedură privind investițiile străine, dar este interesat în continuare să finalizeze tranzacția notificată în România.