armanent

Zelenski ordonă Ucrainei să înceapă exportul de armament controlat începând din noiembrie

Președintele Volodimir Zelenski a dispus Ministerului Apărării de la Kiev să lanseze, începând cu luna noiembrie, un program de „export controlat” al armamentului ucrainean, pe fondul creșterii rapide a industriei de apărare și a producției de drone.

Anunţ neaşteptat: Parlamentul Spaniei sprijină vânzările de arme către Arabia Saudită

Parlamentul Spaniei a votat marţi împotriva blocării vânzărilor de arme către Arabia Saudită, în ciuda presiunii internaţionale crescânde de a pedepsi Riyadul pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează Reuters.

Presupuşi militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic susţin că deţin armament care aparţinea militarilor americani în Afganistan – FOTO

Militanţi care ar avea legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic (SI) au publicat fotografii pentru a demonstra că deţin armanent şi echipament care aparţinea militarilor americani şi care au fost luate de organizaţie din zona de est a Afganistanului, relatează Reuters online.