bunea

ANI: Preşedintele CJ Brăila, în conflict de interese. A dat bani de la buget pentru firmele sale

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar, potrivit ANI.

Interceptări în dosarul „mită la PSD”: Bunea îi spunea lui Niculae că s-a întâlnit cu miniştrii de la Finanţe, Informaţii şi Dezvoltare

Liderul PSD Brăila, Bunea Stancu, îi spunea lui Ioan Niculae că a venit la Bucureşti şi s-a întâlnit cu miniştrii de la "Finanţe, Informaţii şi Dezvoltare", preşedintele grupului InterAgro spunându-i că trebuie să se poarte frumos.

Bunea: Nu este corect ce spune domnul Copos

Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administraţie al FC Rapid, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că acţionarul majoritar George Copos nu a avut dreptate când a spus că suporterii, dacă au motive de nemulţumire, ar trebui să protesteze la adresa celor care au condus clubul din martie 2008.

Toma: Bunea, Zotta şi Nedelcu au demisionat, eu am rămas preşedintele Consiliului de Administraţie

Preşedintele Consiluiului de Administraţie al FC Rapid, Constantin Toma, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că Alexandru Bunea, Constantin Zotta şi Dragoş Nedelcu au demisionat din funcţiile deţinute în CA, dar a precizat că el nu intenţionează să renunţe la postul ocupat în prezent.

Bunea: Există oameni interesaţi să devină acţionari la Rapid dacă Taher şi Copos nu mai vor

Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administraţie al FC Rapid, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că există persoane interesate să devină acţionari la gruparea giuleşteană dacă actualii proprietari, George Copos şi Fathi Taher, nu mai doresc acest lucru.

Bunea: Coman rămâne la echipa a doua până se hotărăşte să vină la negocieri

Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administraţie al FC Rapid, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că portarul Dănuţ Coman va rămâne să se pregătească alături de echipa a doua a clubului până se hotărăşte să se prezinte la negocieri pentru prelungirea contractului scandent în vara anului 2009.

Alexandru Bunea: Boloni va antrena Rapidul, în proporţie de 99,99 la sută

Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administraţie al FC Rapid, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că Ladislau Boloni va fi, în proporţie de 99,99 la sută, antrenorul formaţiei giuleştene, urmând ca tehnicianul să dea un răspuns final până la 29 mai.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da