demisie

Medvedev demite şapte generali din Ministerul de Interne

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a demis şapte generali din Ministerul de Interne, a anunţat vineri Kremlinul, fără a preciza motivele acestei măsuri.

Vlad Petreanu demisionează de la Antena 3 şi merge la B1 TV

Jurnalistul Vlad Petreanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că demisionează de la Antena 3 şi îşi va înceta colaborarea cu trustul Intact, urmând să preia un nou proiect la postul B1 TV.

Vlad Petreanu pleacă de la Antena 3 şi va avea un nou proiect la B1 TV

Jurnalistul Vlad Petreanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că demisionează de la Antena 3 şi îşi va înceta colaborarea cu trustul Intact, urmând să preia un nou proiect la postul B1 TV.

Vaslui: Poliţistul de frontieră prins băut la volan de două ori în câteva ore şi-a dat demisia

Poliţistul de frontieră din Vaslui, depistat băut la volan în trafic de către Poliţia Rutieră de două ori în doar câteva ore, şi-a dat demisia, miercuri, de la locul de muncă, după ce, cu o zi în urmă, conducerea IJPF Vaslui a anunţat cercetarea disciplinară a poliţistului.

Membrii Biroului Executiv Local al PC Cluj-Napoca au demisionat din funcţii şi din partid

Membrii Biroului Executiv Local (BEL) al PC Cluj-Napoca au demisionat, luni, din toate funcţiile, dar şi din partid, acuzând lipsa de comunicare cu conducerea organizaţiei judeţene şi luarea de către aceasta a unor "măsuri dictatoriale", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul libian al Justiţiei demisionează în semn de protest faţă de violenţe – presă

Ministrul libian al Justiţiei, Mustapha Mohamad Abdeljalil, a demisionat din funcţie "pentru a protesta faţă de folosirea excesivă a forţei" împotriva manifestanţilor din Libia, relatează luni un ziar libian, în ediţiaa electronică, transmite AFP.

Antrenorul Prakuraitis a demisionat de la CSU Atlassib Sibiu

Antrenorul lituanian al echipei de baschet masculin CSU Atlassib Sibiu, Audrius Prakuraitis, a demisionat din funcţie, anunţul fiind făcut de clubul ardelean luni, după şedinţa Consiliului de Administraţie.

Claudio Ranieri a demisionat din funcţia de antrenor al echipei AS Roma

Tehnicianul Claudio Ranieri a demisionat, duminică, din funcţia de antrenor principal al echipei AS Roma, după a patra înfrângere consecutivă a formaţiei din capitala Italiei, scor 3-4 cu Genoa, informează agenţia Ansa.

Ministrul leton de Interne îşi prezintă demisia, după un scandal vizând poliţişti corupţi

Ministrul de Interne leton, Linda Murniece, şi-a prezentat demisia joi, după un nou scandal în care au fost implicaţi poliţişti corupţi, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de AFP.

Directorul general al Erste Ungaria a demisionat şi va părăsi funcţia la sfârşitul lunii mai

Directorul general al Erste Bank Hungary, Edit Papp, a demisionat şi va părăsi funcţia la sfârşitul lunii mai, a anunţat marţi grupul austriac.

Principalul negociator palestinian în cadrul discuţiilor de pace cu Israelul şi-a dat demisia

Principalul negociator palestinian în cadrul discuţiilor de pace cu Israelul, Saeb Erakat, şi-a prezentat demisia sâmbătă, a anunţat o sursă oficială palestiniană, citată de AFP.

Ministrul egiptean al Informaţiilor, vizat de o interdicţie de a părăsi ţara, a demisionat

Ministrul egiptean al Informaţiilor, Anas el-Fekki, şi-a prezentat demisia Guvernului, care a acceptat-o, a anunţat sâmbătă seara televizinea publică egipteană.

Cum au sărbătorit egiptenii demisia lui Hosni Mubarak – VIDEO, GALERIE FOTO

Egiptenii din întreaga lume şi-au manifestat, vineri seară, bucuria faţă de demisia preşedintelui Hosni Mubarak. La Cairo, în piaţa Tahrir, renunţarea sa la putere a fost sărbătorită cu focuri de artificii, iar egiptenii din alte ţări au arborat steaguri ale Egiptului şi şi-au arătat entuziasmul pe străzi.

Preşedintele băncii centrale a Germaniei a demisionat

Preşedintele Bundesbank, banca centrală a Germaniei, Axel Weber, şi-a anunţat vineri demisia şi oferă astfel ocazia altor candidaţi la şefia Băncii Centrale Europene (BCE), precum cei din Finlanda şi Italia, să preia preşedinţia instituţiei, transmite Bloomberg.

Hosni Mubarak nu a demisionat: Nu voi candida la viitoarele alegeri – VIDEO

Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a declarat joi seară că nu va candida la următoarele alegeri, care vor avea loc în septembrie, şi că îşi va duce promisiunile făcute la bun sfârşit. Vezi aici declaraţiile preşedintelui egiptean.

Preşedintele organizaţiei municipale PNL Braşov a demisionat din funcţie

Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Braşov, Dumitru Puchianu, a demisionat din funcţie, fiind nemulţumit de încheierea protocolului de alianţă între PNL-PC şi PSD, interimatul fiind asigurat de vicepreşedintele organizaţiei, dr. Marius Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean Braşov.

Deputatul Clement Negruţ a demisionat din toate funcţiile politice deţinute în PDL

Deputatul Clement Negruţ, prim-vicepreşedinte al PDL Alba, a demisionat, joi, din toate funcţiile politice, acuzând că în partid nu există democraţie şi spunând că PDL are nevoie de "o revoluţie, completată de reformă".

Preşedintele organizaţiei municipale PSD Suceava a demisionat pentru a rămâne director de colegiu

Preşedintele organizaţiei municipale PSD Suceava, Virginel Iordache, a anunţat, miercuri seară, că a demisionat din funcţie întrucât este şi director al Colegiului de Informatică, iar potrivit Legii educaţiei trebuia să aleagă între cele două calităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD Cluj cere demisia ministrului Valeriu Tabără pentru promovarea organismelor modificate genetic

Reprezentanţii PSD Cluj cer demisia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, "care a cerut Comisiei Europene ca România să reia cultivarea organismelor modificate genetic", deşi acestea erau interzise în ţară încă de acum patru ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cosma: Săniuţă nu a înştiinţat PSD Prahova asupra intenţiei de a demisiona din partid

Preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că a aflat de la televizor că deputatul Marian Săniuţă şi-a dat demisia din PSD, Cosma precizând că Săniuţă nu şi-a înştiinţat colegii din organizaţie asupra intenţiei de a demisiona din partid.

Un consilier judeţean PNL a demisionat din funcţie pentru a lăsa mandatul unui prieten

Consilierul judeţean PNL Cosmin Enea şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupă în administraţia doljeană pentru a lăsa vacant locul său unui prieten, aflat primul pe lista cu supleanţi a liberalilor, căruia îi promisese că-i va lăsa mandatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestele violente din Egipt, soldate cu cel puţin 92 de morţi, continuă. Mai multe sedii de instituţii au fost incendiate – VIDEO

Sediul central din Cairo al Partidului Naţional Democratic egiptean şi sediul Autorităţii fiscale egiptene au fost incendiate de protestatari sâmbătă seară, iar flăcările riscă să se extindă şi la clădirea Muzeului Egiptean, relatează BBC News Online.

Sindicatul poliţiştilor cere demisia lui Liviu Popa pentru declaraţiile făcute la adresa poliţiştilor

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) cere demisia şefului IGPR, Liviu Popa, pentru declaraţiile publice "iresponsabile" făcute, vineri, la adresa poliţiştilor, susţinând că aceste are o "exprimare suburbană" şi un "comportament necorespunzător în serviciu".

Botiş răspunde partenerilor sociali: Demisia nu ar rezolva nimic în această situaţie

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, susţine referitor la solicitarea partenerilor sociali de a demisiona din funcţie în contextul discuţiilor legate de Codul Muncii, că demisia sa "nu ar rezolva nimic".

Directorul DSP Sălaj a demisionat, în urma unei condamnări pentru că a condus băut

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Gabriel Nae, a demisionat din funcţie, luni, după ce anul trecut a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului, apelul şi recursul făcute de el fiind ulterior respinse.

Premierul irlandez şi-a anunţat demisia de la conducerea partidului său

Premierul irlandez, Brian Cowen, şi-a anunţat demisia de la conducerea partidului său, Fianna Fail, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Igaş: Îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în instanţă pe Marian Valer pentru calomnie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă pe senatorul PSD Marian Valer, pentru calomnie, după ce acesta l-a acuzat inclusiv de contrabandă cu ţigări şi i-a cerut demisia.

Un senator PSD cere demiterea ministrului Igaş, acuzându-l inclusiv de contrabandă cu ţigări

Liderul PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, cere premierului demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi anchetarea acestuia, susţinând că acesta nu are nici pregătirea, nici probitatea morală necesare funcţiei pe care o deţine.

Baconschi, despre declaraţia sa privind demisia: A fost şi o autotestare, să văd că sunt dorit

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, duminică, la Realitatea TV, că declaraţia sa potrivit căreia este pregătit să demisioneze dacă i se cere a fost şi o "autotestare", şeful diplomaţiei explicând că doreşte să rămână "liber pe dinăuntru" şi să vadă că este dorit acolo unde se află.

Ruxandra Săraru nu mai este directorul Direcţiei Comunicare din SRR

Demeter Andras, preşedintele-director general al Radioului Public, a declarat pentru MEDIAFAX că Ruxandra Săraru nu mai este director al Direcţiei Comunicare şi Marketing din Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), precizând că acest post este vacant începând de luni şi va fi scos la concurs.

Baconschi: Nu există motive pentru demisia mea, MAE şi-a făcut temele pentru Schengen

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că nu există motive să demisioneze din funcţie, având în vedere că MAE şi-a făcut temele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Baconschi, dispus să demisioneze dacă premierul îi cere acest lucru

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri seară, la TVR1, răspunzând unei întrebări, că este dispus să demisioneze dacă premierul Emil Boc îi va cere acest lucru, dacă este vinovat pentru un eventual eşec al aderării României la Schengen.

Consilierul prezidenţial Alexandrina Gătej a demisionat din funcţie

Consilierul prezidenţial Alexandrina Gătej a demisionat din funcţie, vineri, susţinând că decizia foarte clară a CNSAS de necolaborare a sa cu Securitatea a generat un mod de abordare publică speculativ şi denigrator care i-a adus importante prejudicii atât ei, cât şi familiei sale.

Guvernul condus de Vlad Filat şi-a prezentat demisia

Guvernul condus de premierul Vlad Filat şi-a prezentat demisia luni, în conformitate cu prevederile Constituţiei R.Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

Cosmin Olăroiu: Nu mai sunt antrenorul lui Al Sadd

Tehnicianul român Cosmin Olăroiu, a declarat, vineri la sosirea în România, că nu mai este antrenorul echipei Al Sadd, deşi a câştigat Cupa Stelelor Qatarului, informează www.realitatea.net.

Sulfina Barbu: Ridzi ar trebui să demisioneze din Parlament. M-a deranjat discursul ei, a fost ameninţător

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, explică la Interviurile Gândul de ce crede că demisia Monicăi Ridzi din Parlament este singura soluţie pentru reabilitarea partidului, care sunt şansele ca Emil Boc să candideze pentru încă un mandat la şefia PDL şi cât de îndreptăţite sunt criticile aduse de către eurodeputaţii democrat-liberali.

Dinel Staicu demisionează din funcţiile de conducere deţinute la SIF Oltenia

Preşedintele CA şi directorul general al SIF Oltenia (SIF5), Dinel Staicu, demisionează din cele două funcţii, deşi a făcut recurs la sentinţa Tribunalul Bucureşti, care l-a condamnat, joi, la 12 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.

Cum te terorizează şefii pentru a te obliga să îţi dai demisia

Hărţuirea psihologică a angajaţilor de către şefi duce la adevărate drame existenţiale. De multe ori, colegii colaborează cu „torţionarii“ împotriva „victimei“, de teamă ca ar putea ajunge în locul ei, potrivit www.adevarul.ro.

Boc: Nu mi-am scris niciodată demisia chiar dacă au fost momente dificile, nu abandonez lupta

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la ProTV, că nu şi-a scris niciodată demisia din funcţia de prim-ministru chiar dacă au existat şi momente mai dificile, deoarece nu doreşte să abandoneze "lupta" odată începută.

Grigore Sichitiu: Am decis să-mi dau demisia de la Poli Iaşi

Preşedintele executiv al clubului ACSMU Poli Iaşi, Grigore Sichitiu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că a luat decizia de a-şi da demisia din funcţia deţinută la gruparea din dealul Copoului, fără a dori să precizeze care a fost motivul.