fondul de modernizare

Bolojan, după analiza investițiilor din Energie: Vom modifica indicatorii de performanță pentru companiile care nu îşi realizează investiţiile

Premierul interimar Ilie Bolojan, care este și ministrul interimar al Energiei, a afirmat miercuri, după ce a analizat situaţia investiţiilor finanţate din Fondul de Modernizare, care trebuie finalizate cel târziu în 2030, că a convenit cu responsabilii din Energie să lucreze la modificarea indicatorilor de performanţă pentru toate companiile care nu îşi realizează investiţiile.

Mecanismele europene CBAM și ETS2, care vizează decarbonizarea, vor genera costuri suplimentare, dar vor scădea și facturile la energie. Estimările specialiștilor

O platformă națională dedicată accelerării tranziției energetice și implementării soluțiilor de eficiență energetică a fost lansată de Alianța pentru Decarbonizare și Eficiență Energetică (ADEE) la București, în cadrul recentei conferințe „CBAM și ETS2 – noi reguli, noi costuri, noi soluții pentru business și economia națională”.

ÎNFIINȚARE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUMUL PROPRIU AL UAT CIOCĂNEȘTI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SMIS 316057 – Comunicat de presa Proiectul „ÎNFIINȚARE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUMUL PROPRIU AL UAT CIOCĂNEȘTI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, contract de finantare 925/25.04.2025, cod SMIS 316057, finanțat prin Fondul de Modernizare este implementat de către Comuna Ciocănești și are o valoare totală de 1.115.567,27 lei, din care valoarea maximă asigurată din Fondul de modernizare 74,18 % […]

ÎNFIINȚARE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUMUL PROPRIU AL UAT REPEDEA, JUDEȚUL MARAMUREȘ

SMIS 315605 – Comunicat de presa Proiectul „ÎNFIINȚARE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUMUL PROPRIU AL UAT REPEDEA, JUDEȚUL MARAMUREȘ”, contract de finanțare 848/02.04.2025, cod SMIS 315605, finanțat prin Fondul de Modernizare este implementat de către Comuna Repedea și are o valoare totală de 2.790.613,61 lei, din care valoarea maximă asigurată din Fondul de modernizare 73,63% din […]

Ministerul Energiei şi Transgaz semnează contracte de finanţare de 93 de milioane de euro

Bursă. Ministerul Energiei şi Transgaz semnează contracte de finanţare de 93 de milioane de euro prin Fondul de Modernizare.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da