INTERVENTII SALVAMONT

14 oameni au murit pe munte în august. Salvamont avertizează că are prea puțini salvatori

Salvamontiștii au intervenit în peste 500 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor în luna august. 667 de persoane au fost salvate, dar alte 14 persoane și-au pierdut viața pe munte, arată bilanțul prezentat miercuri de Salvamont România.

Noapte dificilă pe Vârful Moldoveanu: Salvamont a intervenit de trei ori în doar trei ore pentru salvarea turiștilor

Salvamont Argeș a intervenit de trei ori în doar trei ore, în noaptea de luni spre marți, pentru salvarea unor turiști aflați în dificultate în zona Vârfului Moldoveanu. În total, opt persoane au avut nevoie de intervenția salvatorilor montani, iar toate au fost recuperate și aduse în siguranță la mașini.

Aproape 60 de intervenții Salvamont în ultimele 24 de ore. Trei persoane, evacuate cu elicopterele SMURD

Salvamontiștii au avut o nouă zi extrem de solicitantă, intervenind la zeci de cazuri de urgență în zona montană. 38 de persoane au fost salvate, iar trei răniți evacuați cu elicopterele SMURD.

Salvamont: 16 persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 18 apeluri de urgență pentru persoane aflate în dificultate pe munte. În urma intervențiilor, 16 persoane au fost salvate, iar șase dintre acestea au ajuns la spital.

Intervenții contracronometru pe munte: Salvamont România a salvat 13 persoane în ultimele 24 de ore

Salvamont România a anunțat că, în ultimele 24 de ore, salvatorii montani au fost solicitați de urgență în 15 cazuri, primind apeluri din mai multe zone montane ale țării. În urma intervențiilor, 13 persoane au fost salvate, însă din păcate o persoană a fost găsită decedată și predată IML.