legisla ie

Interdicţie de intrare în ţară pentru străinii fără drept de şedere

Străinii depistaţi fără drept de şedere în România vor primi interdicţie de intrare în ţară, din 30 septembrie, potrivit noii legislaţii care conţine prevederi mai dure în această privinţă.

Copiii din Bulgaria vor beneficia, din 2008, de alocaţii mai mari

Sprijinul financiar acordat femeilor din Bulgaria pentru naşterea celui de-al doilea copil se va tripla în următorul an, ajungând de la 200 la 600 de leva în 2008, relatează site-ul sofiaecho.com.

Cartel Alfa: Rezolvarea problemelor SNIF, în două săptămâni, cu modificarea legislaţiei

Ministrul Agriculturii s-a angajat ca în maxim două săptămâni să rezolve problemele sindicaliştilor din îmbunătăţiri funciare, arătând că pentru aceasta este necesară modificarea legislaţiei din domeniu, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, Adrian Cojocaru, vicepreşedintele Cartel Alfa.

Brokerii vor ca Fondul de compensare a investitorilor să fie societate civilă

Brokerii doresc modificarea legii pieţei de capital, astfel încât Fondul de compensare a investitorilor să nu mai funcţioneze ca o societate comercială, ci precum un fond administrat, constituit ca societate civilă.