marius oprescu

„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul. De Mezzo, conferință printre morminte

Scandalul de la Cimitirul Strehareți din Slatina, unde în ultimele zile au fost descoperiți saci cu oseminte umane și a fost deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, se extinde. Primarul Mario De Mezzo susține acum că anchetatorii ar fi găsit și saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID, iar luni și-a ținut conferința de presă chiar în cimitir, printre cruci și morminte. Edilul a lansat acuzații la adresa fostului administrator al cimitirului, a conducerii Consiliului Județean Olt și a cerut poliției și procurorilor să nu „mușamalizeze” cazul.

Marius Oprescu (PSD): Spitalul Județean Slatina a primit doar 29 de posturi, deși a solicitat 130. Bolojan a decis că viața unui oltean valorează mai puțin

Prim-vicepreședintele PSD, Marius Oprescu, acuză Guvernul că a aprobat un număr insuficient de posturi pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina, susținând că decizia afectează accesul pacienților la servicii medicale și reflectă o alocare preferențială a resurselor din sistemul sanitar.

Liderul PSD Olt: „Victoria e a lui Nicuşor Dan și a poporului român. Restul au băgat ca proștii capul în poză”

PSD analizează posibilitatea de a rămâne în opoziție. Liderul PSD Olt, Marius Oprescu, susține consultarea internă înainte de orice decizie privind guvernarea.

Preşedintele PSD Olt: Strategia pentru prezidenţiale a PSD a fost greşită

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, duminică seara, că organizaţia pe care o conduce a susţinut de la început că strategia partidului pentru prezidenţiale este greşită, iar rezultatele „ne-au confirmat că tot ce am susţinut a fost adevărat”.