messina

„Aproape ca într-un film”: patru opere ale lui Antonello da Messina, furate dintr-un muzeu sicilian

Patru lucrări ale maestrului renascentist Antonello da Messina au fost furate în cursul nopții din muzeul regional din Messina, Sicilia. Printre operele dispărute se numără trei panouri ale unui poliptic din secolul al XV-lea.

Italia: o clădire cu trei etaje s-a prăbușit în Messina. Prima victimă a fost găsită, iar cinci persoane sunt căutate sub dărâmături

Operațiunea de salvare desfășurată în orașul italian Messina continuă la aproape o zi după prăbușirea unui imobil cu trei etaje. Pompierii au recuperat trupul uneia dintre cele șase persoane date dispărute, în timp ce echipele de intervenție încearcă să le localizeze pe alte cinci.

Crica 20 de incendii, declanşate în sudul Italiei

Circa 20 de focare de incendiu erau active, miercuri, în sudul Italiei, dintre care cele mai importante în Sicilia, în împrejurimile localităţii Cefalu şi Messina, a anunţat agenţia ANSA, citată de AFP.