mobilitate militara

România, la intersecția coridoarelor strategice ale Europei. Portul Constanța capătă o miză tot mai mare

Portul Constanța își consolidează poziția de nod strategic în rețeaua europeană de transport, în contextul dezvoltării coridoarelor care leagă Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.

Ce pune, concret, România pe masă în cadrul Trilateralei pe transport cu Bulgaria și Grecia | În ce stadiu se află discuțiile

Două proiecte feroviare, estimate la 110 milioane de euro, sunt propunerea concretă a României în cadrul cooperării cu Grecia și Bulgaria pentru dezvoltarea coridorului Marea Neagră - Marea Egee. Banii nu sunt încă alocați: România pregătește candidaturile pentru finanțare europeană, cu termen de depunere 6 octombrie, potrivit Ministerului Transporturilor.

Radu Miruță cere prioritizarea banilor europeni pentru proiecte legate de mobilitatea militară

În cadrul reuniunii din Irlanda a miniștrilor transporturilor UE, ministrul interimar al Apărării și Transporturilor Radu Miruță a solicitat „un mecanism clar de prioritizare a banilor europeni pentru proiectele de infrastructură care au legătură cu mobilitatea militară”.

Bolojan, despre planul privind mobilitatea militară: A fost adus la zi cu proiectele din ultimii ani

Planul național privind mobilitatea militară a fost actualizat și „adus la zi cu proiectele care au fost pregătite în ultimii ani”, declară, miercuri, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, după ședința CSAT.

România, Bulgaria şi Grecia vor să creeze un coridor de mobilitate militară

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a anunţat joi că a semnat, alături de miniştrii apărării din Bulgaria şi Grecia, scrisoarea de intenţie pentru crearea unui Coridor de Mobilitate Militară. Proiectul propune crearea unor rute principale de aprovizionare, prin reducerea birocraţiei în timp de pace şi eficienţă maximă în situaţii de urgenţă şi criză, ţinând cont de […]