nave militare

Rusia va avea 50 de nave şi submarine suplimentare în 2015. Unele ar putea ajunge în Marea Neagră

Forţele navale ruse vor primi 50 de nave şi submarine militare noi sau modernizate în cursul anului 2015, dintre care unele probabil vor fi staţionate în Marea Neagră, în contextul tensiunilor cu Alianţa Nord-Atlantică din cauza crizei ucrainene, informează International Business Times.

Armata ucraineană a respins un ATAC RUS. CNN: Rusia REFUZĂ negocierile cu Administraţia din Ucraina. Soldaţii ruşi din Transnistria se află în „ALERTĂ DE RĂZBOI” – LIVE TEXT

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la "toate mijloacele" pentru a-şi proteja cetăţenii din această ţară. Preşedintele rus le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, relatează Russia Today, în pagina electronică. Un emisar al Naţiunilor Unite este în drum spre Crimeea. Armata ucraineană anunţă că a respins, fără schimburi de focuri, un atac al Forţelor Navale ruse.