omv petom

OMV Petrom, prima reacție oficială după incidentul cu drona marină din apropierea platformei de producție din perimetrul Neptun Deep

„Infrastructura energetică face parte din zona economică exclusivă (ZEE) a României, iar România face parte din NATO”, au transmis oficialii OMV Petrom, la solicitarea Mediafax, precizând că monitorizează atent situația din Marea Neagră și colaborează cu autoritățile.

OMV Petrom spune că are asigurate cantitățile necesare de țiței pentru august și, în mare măsură, pentru septembrie, dar și produse finite pentru ambele luni

OMV Petrom dispune de cantitățile de țiței pentru procesare pentru august și, în mare parte pentru septembrie, are asigurate produsele finite pentru cele două luni, a dat asigură conducerea executivă a grupului vineri, la întrebarea reporterului Mediafax în cadrul conferinței de presă pentru detalierea rezultatelor pentru primul semestru din 2026.