pacienti cronici

Ministrul Sănătății: Pentru pacienții cronici din programele naționale, toate investigațiile de înaltă performanță vor fi decontate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că investigațiile pentru pacienții cronici vor fi din nou decontate în funcție de nevoile medicale, fără limitarea la un număr fix pe an.

Amendament depus: O senatoare PNL cere ca pacienţilor cronici să le fie plătită şi prima zi de concediu medical

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat, miercuri, faptul că a depus un amendament la OUG nr. 91/2025, prin care solicită ca pacienților cronici să le fie plătită și prima zi de concediu medical, în contextul în care actul normativ prevede, în forma actuală, neplata acesteia.

Pacienţi cronici, puşi la rând pentru viaţă! Şase luni de pandemie, cu intervenţii chirurgicale amânate şi fără acces la investigaţii medicale

Nicoleta are spondilită anchilozantă, o afecţiune care îi dă dureri cumplite dacă nu-şi ia medicamentele la timp. Pacienta trebuia să-şi ia reţeta de la medicul ei de la  Spitalul Judeţean Ilfov încă din iulie, dar asta nu a fost posibil pentru că acolo sunt îngrijiţi doar pacienţii Covid. Nicoleta a fost nevoită să apeleze la […]

Pacientă cu distonie: Boala mi s-a agravat, trebuia şi noi, pacienţii cronici, să facem tratamentul în continuare

Mădălina are distonie, o afecţiune neuromusculară care duce la invaliditate dacă nu face o data la 3 luni un tratament cu o injecţie cu toxină botulinică. În aprilie trebuia să meargă la Spitalul Colentina să facă această injecţie însă acest lucru a fost imposibil pentru că spitalul este suport Covid. Femeia a încercat să ţină […]