petru si pavel

Lăsatul secului pentru postul Sfinților Petru și Pavel 2025. Care sunt zilele cu dezlegare la pește

Duminică, 15 iunie 2025, Biserica a rânduit lăsatul secului pentru postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Începând de luni, 16 iunie, până pe 28 iunie, credincioșii vor putea ține unul dintre cele mai scurte posturi de peste an.

Sfinţii Petru şi Pavel 2023. Obiceiuri şi tradiţii la români/ Ce trebuie să faci în ziua de 29 iunie ca să îţi meargă bine tot anul

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. Aceasta este ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

29 iunie, Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ce trebuie să faci astăzi pentru a fi ferit de rele

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi pe 29 iunie Pe data de 29 iunie Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Petru şi Pavel, cei mai cunoscuţi Apostoli ai lui Iisus Hristos. Aceştia au propovăduit pildele lui Hristos pe mai multe continente, înfiinţând comunităţi creştine. Sărbătorirea celor doi are origini străvechi, iar în prezent nu se […]