prognoza

Prognoza pe următoarele 2 săptămâni: temperaturi negative în timpul nopţii, zile cu 10 grade

Temperaturile în timpul zilei vor fi pozitive, de până la 10 grade la începutul lunii decembrie, apoi devin obişnuite pentru ultima lună calendaristică. Nopţile vor fi geroase, cu temperaturi negative.

Vreme schimbătoare în România până aproape de Crăciun cu reprize de frig şi cu precipitaţii

Adminstraţia Naţională de Meteorologie anunţă că până la jumătatea lunii decembrie vremea va fi schimbătoare în întreaga ţară. Vor alterna perioadele cu precipitaţii şi cu temperaturi mai scăzute decât cele normale la începutul iernii.

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei până la sfârşitul săptămânii viitoare

Vremea va fi mai caldă decât cea specifică perioadei până la sfârşitul săptămânii viitoare, iar apoi va fi apropiată de cea normală, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Comisia Europeană îşi reduce la 0,6% prognoza de creştere economică pentru 2023

Economia UE va creşte în acest an mai puţin decât se preconiza anterior, a declarat CE, care a anunţat o nouă revizuire în scădere a estimărilor privind PIB-ul, din cauza inflaţiei ridicate şi a activităţii economice slabe care afectează pieţele din blocul comunitar, raportează Financial Times.

Prognoza pe următoarele 2 săptămâni: Vremea se va răci treptat

Temperaturile minime vor coborî spre zero grade şi vremea se va răci treptat şi în timpul zilei, potrivit prognozei pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: În general, temperaturi mai mari decât ar fi normal

După o săptămână în care temperaturile vor fi normale pentru luna noiembrie, cu ploi multe, vremea devine mai caldă, potrivit prognozei pe următoarele 4 săptămâni, transmisă vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

BNR a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an

BNR a decis miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%.

Vremea va fi mai caldă decât cea normală pentru această perioadă până la începutul lui decembrie

Vremea va fi mai caldă în întreaga ţară decât cea normală pentru această perioadă până la începutul lui decembrie, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Prognoză meteo: Vreme mai caldă decât în mod normal în următoarele 4 săptămâni şi perioade cu ploi

Vremea va fi mai caldă decât de obicei în următoarea lună. Dacă în prima săptămână de prognoză ploile vor fi mai multe decât de obicei, în cea de-a doua vor lipsi, după care vor reveni la o cantitate normală.

Mastercard prognozează o creştere mai slabă a veniturilor

Mastercard a prognozat joi o creştere mai slabă decât se aştepta a veniturilor nete pentru trimestrul al patrulea, semnalând o potenţială moderare a volumului de cheltuieli, în condiţiile în care un mediu economic incert îndeamnă la prudenţă în rândul consumatorilor, potrivit Reuters.

Vreme deosebit de caldă în Bucureşti în weekend

Prognoza specială pentru Bucureşti, în weekend, arată că vremea se încălzeşte peste normal. Temperaturile vor ajunge la 32 de grade.

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea se încălzeşte spre sfârşitul săptămânii

Vremea se încălzeşte spre sfârşitul acestei săptămâni, urmând să se răcească săptămâna viitoare, potrivit prognozei publicate luni de ANM.

ANM: În următoarele două săptămâni vremea va fi mai rece decât în mod normal

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, vineri, că în următoarele două săptămâni vremea va fi mai rece decât în mod normal, mai ales în nordul ţării.

Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni. Variaţii de temperaturi şi ploaie după 11 octombrie

Vremea va fi, în general, caldă pe durata următoarelor două săptămâni. Din 4 octombrie, se va răcori, după care urmează variaţii de temperatură, cu maxime de 26 de grade, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în perioada 2 - 15 octombrie.

Semnal de alarmă de la BERD: Economia României va creşte cu numai 1,8% în 2023, sub prognoza iniţială / Slăbiciunile din industrie şi construcţii se aşteaptă să împingă în jos creşterea

Economia României va creşte cu numai 1,8% în 2023, prognozează economiştii Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Previziunea a fost revizuită în jos, de la o creştere economică de 2,5%.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Octombrie mai cald decât normal

Luna octombrie va avea temperaturi mai ridicate decât cele normale, iar ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 25 septembrie - 23 octombrie.

Vremea se menţine caldă până la finalul lunii septembrie şi se va răcori după 1 octombrie

Vremea se menţine caldă pentru luna septembrie şi se va răcori după 1 octombrie, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM.

Vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat în Bucureşti

Vremea se va menţine călduroasă, până luni dimineaţă, cu disconfort termic ridicat şi indice temperatură-umezeală ce posibil vadepăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie

Prognoza meteo până la mijlocul lunii octombrie: vreme caldă şi precipitaţii puţine

Meteorologii anunţă că până la mijlocul lunii octombrie vremea va fi mai caldă decât este normal în această perioadă a anului. De asemenea, nu vor fi foarte multe precipitaţii.

Cum va fi vremea până la 1 octombrie: temperaturi de peste 25 de grade Celsius

Prima lună de toamnă se va termina cu vreme blândă, cu temperaturi maxime care trec, în majoritatea regiunilor, de 25 de grade, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni transmise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Maximă de 26 de grade şi posibile ploi după-amiaza, sâmbătă, în Capitală

Temperatura maximă va ajunge la 26 de grade, iar în cursul după-amiezii de sâmbătă sunt posibile averse, se arată în prognoza specială pentru Bucureşti emisă de ANM.

Prognoză până pe 16 octombrie. Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Prognoză meteo pe următoarele 4 săptămâni. Temperaturile vor fi mai ridicate faţă de normalul perioadei. Va ploua puţin, mai ales în sud şi sud-vest.

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme mai caldă decât normalul perioadei

Vremea va fi mai caldă decât cea specifică pentru această perioadă, se arată în prognoza pe patru săptămâni publicată marţi de ANM.

Prognoza meteo pe două săptămâni. Vremea va intra într-un proces de încălzire

Vremea va intra într-un proces de încălzire la începutul primei săptămâni de prognoză, iar spre jumătatea lunii septembrie tendinţa va fi una de răcire, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM.

METEO. Cum va fi prima lună de toamnă? Prognoza meteo completă pentru luna septembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, vineri, că în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, dar că vor fi ploi în prima parte a lunii septembrie.

Prognoză meteo pentru septembrie. Sunt anunţate temperaturi mai mari decât cele normale

Săptămâna 28 august – 4 septembrie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice şi local în cele vestice, centrale, sudice şi estice, iar în rest […]

Prognoza pentru următoarele două săptămâni: după caniculă vin ploi

Ultimele zile de vară vor fi caniculare, iar din 1 septembrie se va răcori, urmând ca săptămâna viitoare să plouă în majoritatea regiunilor ţării, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

ANM: temperaturi extreme în aproape toată ţara. În vest sunt prognozate ploi

Pe parcursul zilei de luni se va manifesta un val de căldură şi disconfort termic ridicat în estul Transilvaniei, în Dobrogea, în nordul Munteniei şi al Olteniei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 35 şi 37 […]

Prognoza pentru finalul verii: după caniculă, urmează averse şi temperaturi în scădere

Meteorologii anunţă că după caniculă, vremea se va răci în toată ţara. Prognoza vizează următoarele două săptămâni.

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni: Temperaturi mai mari decât cele obişnuite în septembrie

Toamna începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite, transmite, vineri, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Prognoza pe 4 săptămâni: Temperaturi mai ridicate decât cele normale, în a doua parte a lunii

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, în a doua parte a lunii august, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Prognoza ANM pentru luna august. Meteorologii anunţă că vremea va fi capricioasă

Meteorologii au anunţat că în luna august vremea va fi capricioasă în întreaga ţară. Astfel, perioadele cu zile caniculare vor fi înlocuite de reprize cu precipitaţii şi cu temperaturi mai mici decât cele normale în august.

Prognoza meteo 24 iulie – 21 august. Temperaturi mai coborâte la început şi ploi

Prognoza meteo pentru perioada 24 iulie - 21 august arată că vremea vine, în primele două săptămâni, cu temperaturi mai coborâte decât în mod normal, apoi va fi uşor mai cald.

Caniculă şi maxime de 36 de grade în Capitală până marţi dimineaţa

Vremea se menţine călduroasă în Capitală, unde duminică vor fi maxime de 32 de grade, iar luni de până la 36 de grade Celsius, anunţă meteorologii în prognoza specială pentru Bucureşti.

Vremea în România, în următoarele patru săptămâni: reprize de căldură excesivă şi precipitaţii

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în următoarele patru săptămâni vor mai fi episoade cu vreme extremă în unele zone ale României. În ceea ce priveşte cantitatea de precipitaţii, aceasta diferă de la o regiune la alta.

Reprezentant BCE: Inflaţia din zona euro ar putea scădea mai repede decât s-a prognozat

Ignazio Visco, membru al Consiliului de Guvernatorilor al Băncii Centrale Europene, a declarat că inflaţia ar putea scădea mai repede decât a estimat instituţia luna trecută, deoarece reducerea costurilor la energie continuă să afecteze o gamă largă de preţuri, titrează Bloomberg.

Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Temperaturi mai mari decât cele normale

Meteorologii anunţă temperaturi normale şi peste cele normale în toată ţara până pe 14 august, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Temperaturi caniculare în majoritatea zonelor ţării

Meteorologii anunţă că în următoarele două săptămâni vor fi temperaturi caniculare în majoritatea zonelor ţării.

Prognoză specială pentru Bucureşti: urmează două zile caniculare

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că la Bucureşti va fi foarte cald în zilele de luni şi marţi. De asemenea, este posibil să apară averse marţi seara.

Prognoza până la jumătatea lunii august: caniculă în sud, perioade cu precipitaţii în nord

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în următoarele patru săptămâni vremea va fi diferită în regiunile României. În sud vor fi perioade caniculare, în timp ce în nord va ploua mai mult decât în alte zone ale ţării.