rom nia

Oficial SUA: Rusia „încearcă să pună presiune asupra unor ţări ca România”

Earle Litzenberger, adjunctul misiunii SUA la NATO, crede că Rusia încearcă să pună presiune asupra Aliaţilor, inclusiv asupra României, dar apreciază că această strategie este contraproductivă şi se întoarce împotriva Moscovei, determinând şi mai mult NATO să ia măsuri în vederea asigurării securităţii.

Răzvan-Horaţiu Radu, despre trimiterea României în faţa CJUE: Am atras atenţia autorităţilor privind transpunerea legii UE

MAE a atras atenţia autorităţilor de linie responsabile în vederea implementării în timp util a directivelor UE, a precizat, pentru MEDIAFAX, agentul guvernamental Răzvan-Horaţiu Radu, după ce Comisia Europeană a trimis România în faţa CJUE pentru netranspunerea Directivei privind eficienţa energetică.

Comisia Europeană lansează un infringement împotriva României în domeniul eficienţei energetice

Comisia Europeană a lansat, miercuri, procedura de infringement (aviz motivat) împotriva României, Austriei, Croaţiei, Irlandei şi Letoniei, întrucât aceste ţări nu au asigurat transpunerea integrală a Directivei privind eficienţa energetică.

CE trimite România la CJUE pentru neîndeplinirea obligaţiei de modificare a legii privind deşeurile

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE (CJUE) pentru neîndeplinirea obligaţiei de a modifica legislaţia privind deşeurile de ambalaje, potrivit unui comunicat.

Numărul imigranţilor care cerşesc în Suedia s-a dublat în decurs de un an

Numărul imigranţilor UE, majoritatea din România şi Bulgaria, despre care se crede că cerşesc în această ţară s-a dublat faţă de anul trecut, ajungând la aproximativ 4.000 de persoane, sugerează un nou sondaj, citat de portalul TheLocal.se.

Filmul „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron” detronează „Furios şi iute 7” în box office-ul românesc. Ce filme se mai află în top – VIDEO

Filmul "Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron/ The Avengers: Age of Ultron", de Joss Whedon, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.561.645 de lei şi 70.074 de spectatori, detronând astfel, după trei săptămâni, pelicula "Furios şi iute 7".

Ambasadorul SUA la NATO: Scutul antirachetă protejează populaţiile şi teritoriile Aliaţilor. Nu este contra Rusiei

Ambasadorul SUA la NATO, Douglas Lute, precizează, într-un editorial, că scutul antirachetă este proiectat să protejeze populaţiile, teritoriile şi forţele armate ale ţărilor europene din NATO de ameninţarea crescândă reprezentată de proliferarea rachetelor balistice, reiterând faptul că nu este împotriva Rusiei.

România şi Italia au semnat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri privind impozitele pe venit

România şi Italia au semnat, sâmbătă, la Riga, o convenţie pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pentru prevenirea evaziunii fiscale, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Un deceniu de la Tratatul de aderare – România a progresat, dar rămâne la coada UE

La zece ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE, România a făcut o serie de progrese, dar rămâne la coada UE, conform Eurostat, în diverse domenii, precum transport, inclusiv autostrăzi, sănătate, educaţie, obiective majore- Schengen şi zona euro - nu au fost atinse, iar MCV este menţinut.

Preşedintele APCE cere o anchetă serioasă după afirmaţiile lui Ion Iliescu privind închisoarea CIA

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, salută afirmaţia fostului preşedinte Ion Iliescu privind prezenţa unui centru CIA în România şi cere autorităţilor române să efectueze o investigaţie serioasă, informează un comunicat al APCE.

James Bluemel, autorul documentarului „The Romanians are coming”: Îmi place România

James Bluemel, autorul seriei "The Romanians are coming", care descrie comunităţile romă şi românească din Marea Britanie, difuzată de Channel 4, a declarat, vineri, la Timişoara, că îi place România, iar despre români a spus că "sunt oameni de treabă, amuzanţi".

România şi Bulgaria au convenit să coopereze în cadrul Uniunii Europene pentru închiderea MCV

România şi Bulgaria au convenit să coopereze în cadrul Uniunii Europene, în vederea promovării intereselor lor naţionale, şi să realizeze schimb de opinii şi bune practici vizând obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în perspectiva închiderii acestuia.

România, printre ţările reticente la noi contribuţii pentru misiunea Triton a UE

România se numără printre ţările care au fost reticente în a face noi promisiuni pentru misiunea Triton de patrulare pe mare, în cadrul summitului extraordinar de la Bruxelles, relatează site-ul EurActiv.com, care a obţinut lista completă a acestor contribuţii.

România şi Bulgaria vor crea un centru comun de informaţii turistice în China

România şi Bulgaria îşi vor acorda sprijin reciproc pentru dezvoltarea de produse turistice comune, vor diminua cotele de impozit pentru veniturile care se impun prin stopaj la sursă în scopul evitării dublei impuneri şi vor crea un centru comun de informaţii turistice în China.

Guvernele României şi Bulgariei se reunesc, vineri, la Craiova, într-o nouă şedinţă comună

Guvernele României şi Bulgariei se reunesc, vineri, la Craiova, într-o nouă şedinţă comună, pentru discuţii privind proiecte de colaborare în energie, transporturi, dezvoltare regională, turism, precum şi despre Strategia UE pentru regiunea Dunării.

DOSAR: Închisorile secrete ale CIA, un mister la aproape zece ani de la dezvăluirea existenţei lor

Declaraţiile fostului preşedinte Ion Iliescu pentru Der Spiegel readuc în atenţie subiectul închisorilor secrete ale CIA de pe teritoriul unor ţări est-europene, inclusiv România, care, în pofida numeroaselor anchete desfăşurate, rămân un mister la aproape zece ani de la dezvăluirea existenţei lor.

Bogdan Aurescu: Este nevoie de construirea unei centuri de securitate în jurul Europei

Bogdan Aurescu a declarat, joi, că propunerea României de creare a unor platforme de dialog Security Trusts poate genera un mediu de încredere şi poate creşte condiţiile de securitate dincolo de vecinătatea UE, subliniind că e nevoie de construirea unei centuri de securitate în jurul Europei.

Kievul susţine că poate livra gaze naturale din Norvegia în România

Ucraina are capacitatea să transporte gaze naturale din Norvegia în România, Bulgaria, Turcia şi, posibil, în Grecia, a declarat ministrul ucrainean pentru Energie Volodimir Demcişin la conferinţa IHS CERAWeek din Houston, în Texas, relatează portalul Sputnik.

România, Bulgaria şi Grecia au semnat un acord pentru interconectarea reţelelor de gaze naturale

România, Bulgaria şi Grecia au semnat miercuri un acord pentru conectarea reţelelor naţionale de transmisie a gazelor naturale, proiect ce va necesita investiţii totale de circa 220 de milioane de euro, transmite Wall Street Journal.

Perioada de planificare a apărării va fi extinsă de la 6 la 10 ani, pentru corelare cu politica NATO

Perioada de planificare a apărării va fi extinsă de la 6 la 10 ani, în scopul asigurării concordanţei procesului naţional de planificare a apărării cu cel al NATO, în baza unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern.

Fotbal feminin: Turneul UEFA de Dezvoltare under 16: România-Bulgaria, scor 2-0

Reprezentativa feminină Under 16 a României a debutat cu un succes la Turneul UEFA de Dezvoltare găzduit la Centrul de Fotbal Buftea, după ce a învins, cu scorul de 2-0, selecţionata similară a Bulgariei., informează frf.ro.

Consiliul aprobă revizuirea bugetului 2014-2020. România transferă angajamente de 3,9 miliarde euro

Consiliul a aprobat, marţi, revizuirea Cadrului Financiar Multianual (CFM), decizie care permite ca angajamentele nefolosite în 2014 să fie transferate în anii următori, în cazul României urmând să fie transferate 3,9 miliarde de euro.

Filmul „Furios şi iute 7”, pe primul loc în box office-ul românesc, pentru al treilea weekend – VIDEO

Filmul "Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7", al şaptelea lungmetraj din această franciză de acţiune şi ultima peliculă a regretatului actor Paul Walker, s-a menţinut, pentru al treilea weekend consecutiv, pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 990.603,04 lei.

România poate cheltui până în 2017 fonduri UE de 3,11 miliarde de euro rămase neutilizate în 2014

Consiliul Uniunii Europene a aprobat marţi reportarea pentru perioada 2015-2017 a unei sume de 3,11 miliarde de euro reprezentând fonduri alocate României de la bugetul UE prin cadrul financiar multianual (CFM) şi pe care ţara nu le-a cheltuit anul trecut, potrivit bugetului revizuit al UE.

Experţii FMI vin la Bucureşti în luna mai, pentru discuţii tehnice legate şi de Codul Fiscal

O misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla la Bucureşti, în perioada 19-26 mai, pentru discuţii tehnice legate şi de Codul Fiscal, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

ANALIZĂ – Lupta anticorupţie din România, intensificată graţie „cruciadei femeilor” din justiţie: ”Feminizarea sistemului de justiţie ajută ţara să scape de statutul de mlaştină a corupţiei şi clientelism”

Agenţia Associated Press a publicat, luni, un amplu material despre "feminizarea sistemului judiciar" din România, care a permis aducerea în faţa justiţiei a unor persoane considerate până în prezent intangibile în societatea românească, deschizând calea unei justiţii independente. Majoritatea acestor femei erau eleve atunci când s-a prăbuşit comunismul, în urmă cu 25 de ani. În prezent, ele dau formă unui sistem de justiţie independent, bazat pe credinţa că nimeni nu este mai presus de lege.

România a înregistrat anul trecut al treilea cel mai scăzut deficit bugetar din UE, de 1,5% din PIB

România a înregistrat anul trecut al treilea cel mai scăzut deficit bugetar din Uniunea Europeană, de 1,5% din PIB, după Lituania şi Letonia, potrivit datelor publicate marţi de Eurostat, în timp ce doar Danemarca, Germania, Estonia şi Luxemburg au consemnat excedent bugetar.

„Drumul” spre Grupa Mondială: Simona Halep şi Irina Begu, cele mai multe meciuri pentru România

Echipa României a început anevoiosul drum către Grupa Mondială a Cupei Federaţiei în februarie 2014, la Budapesta, cu partidele din Grupa I Euro-africană, câştigând de atunci şapte întâlniri la rând, în urma cărora jucătoarele tricolore au obţinut calificarea între cele mai bune opt echipe din lume.

Bleacher Report o critică pe Bouchard: Dincolo de lipsa de politeţe, refuzul de a da mâna e o prostie

Site-ul bleacherreport.com o critică, luni, pe jucătoarea Eugenie Bouchard pentru refuzul de a da mâna cu Alexandra Dulgheru înaintea întâlnirii de Fed Cup de la Montreal, menţionând că regula autoimpusă de sportiva canadiană este prostească şi că tactica de intimidare s-a întors împotriva ei.

Naţionala României, în grupă cu Franţa, Ucraina, Grecia şi Albania în preliminariile Euro-2017 la fotbal feminin. Componenţa tuturor grupelor

Echipa naţională de fotbal feminin a României face parte din grupa a treia în preliminariile Campionatului European din 2017, care va avea loc în Olanda, alături de reprezentativele Franţei, Ucrainei, Greciei şi Albaniei, s-a stabilit, luni, la tragerea la sorţi, informează site-ul oficial al UEFA.

România, al doilea cel mai împovărător regim fiscal dintre economiile emergente cu venituri scăzute

România are cel mai redus nivel de împovărare fiscală din Europa şi unul dintre cele mai mici din lume, însă raportat la media ţărilor emergente cu venituri scăzute guvernul colectează printre cele mai mari taxe, potrivit unui studiu al firmei britanice de consultanţă UHY Hacker Young.

Fed Cup: Canada – România, scor final 2-3, dupã ce Dabrowski şi Fichman au câştigat în faţa perechii Mitu/Olaru

Cuplul Gabriela Dabrowski /Sharon Fichman a învins, cu scorul de 6-1, 4-6, 10-5, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru, stabilind scorul final al întâlnirii Canada - România - 2-3, rezultat care readuce formaţia tricoloră în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei pentru prima dată din 1992.

Fed Cup: Dulgheru a învins-o pe Abanda, iar România s-a calificat între cele mai bune opt echipe din lume – FOTO, VIDEO

Jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, a învins-o, duminică, pe Francoise Abanda, 260 WTA, aducând României punctul victoriei în întâlnirea cu Canada, scor 3-1, şi calificarea pentru prima dată din 1981 între cele mai bune opt echipe feminine de tenis din lume, în Grupa Mondială a Fed Cup.

Andreea Mitu a învins-o pe Eugenie Bouchard. Canada – România, scor 1-2, în Fed Cup. Românca, în lacrimi după meci – VIDEO

Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, locul 104 WTA, s-a impus, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, duminică, în faţa sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, aducând echipa României în avantaj, scor 2-1, în întâlnirea cu Canada, de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Andreea Mitu a izbucnit în plâns, după ce a reuşit să o învingă pe sportiva canadiană Eugenie Bouchard.

Dulgheru o învinge pe Bouchard. Canada – România, scor 1-1, după prima zi, în Fed Cup

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că România a egalat, 1-1, scorul în întâlnirea cu Canada, de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

FED CUP: Irina Begu, învinsă de Abanda. Canada – România, scor 1-0 în play-off-ul pentru Grupa Mondială

Jucătoarea Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda (260 WTA), în primul meci al întâlnirii de la Montreal dintre Canada şi România, din play-off-ul pentru Grupa Mondială a Fed Cup.

Înmatriculările auto în România au crescut cu 8,3% în primul trimestru. Livrările Dacia au avut un avans de 5,1% în UE

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primul trimestru cu 8,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, la 14.452 de unităţi, în timp ce livrările Dacia au avansat pe pieţele UE cu 5,1% în perioada analizată, la 95.414 unităţi, cota mărcii româneşti situându-se la 2,7%.

Deutsche Welle difuzează un documentar despre prostituţia forţată, inclusiv a româncelor, la Berlin

Tinere, printre care românce şi bulgare, unele minore, sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu până la 15 bărbaţi pe zi, adesea neprotejat, aducând profituri de milioane de euro anual unor patroni de bordeluri lipsiţi de scrupule, denunţă Deutsche Welle într-un documentar.

Centru de informare al României la Comrat, pentru studierea limbii române în Găgăuzia

Un Centru de informare al României urmează să fie deschis la Comrat, în urma semnării miercuri a unui acord în acest sens între ambasadorul român la Chişinău Marius Lazurcă şi rectorul Universităţii de Stat din capitala regiunii Găgăuzia Zinovia Aricova, relatează Teleradio Moldova în pagina online.

România şi Bulgaria vor să deschidă un birou turistic comun în China

România şi Bulgaria doresc să deschidă un birou turistic comun în China, a anunţat miercuri serviciul de presă al Guvernului bulgar într-un comunicat, relatează agenţia chineză China Nouă în pagina electronică.