romania

Şapte aeronave finlandeze au ajuns în România pentru a participa la misiuni sub comandă NATO

Aeronavele F/A-18 Hornet ale Forţelor Aeriene Finlandeze au aterizat luni la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, anunţă MApN. Detaşamentul finlandez, constituit din aproximativ 80 de militari (piloţi şi personal tehnico-ingineresc) şi aeronavele F-18 Hornet, va executa, împreună cu militari ai Forţelor Aeriene Române şi militari ai Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, misiuni de Poliţie […]

Pauliuc: Legea privind Terapia durerii este un mare pas înainte pentru bolnavii din România

Legea, iniţiată de Nicoleta Pauliuc şi aprobată luni de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, defineşte serviciile medicale pentru terapia durerii ca ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau […]

Programul de circulaţie pentru şapte linii STB, prelungit pentru meciul România-Bulgaria

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus prelungirea programului de circulaţie pentru şapte linii de transport în comun, cu scopul de a asigura preluarea spectatorilor de la meciul de fotbal România – Bulgaria.

România, locul 1 după numărul de medalii câştigate la Campionatele Europene de Canotaj Under19

România ocupa locul 1 în clasamentul pe naţiuni după numărul de medalii câştigate la Campionatele Europene de Canotaj Under19, competiţie desfăşurată în Polonia, a anunţat duminică Agenţia Naţională petru Sport.

Eurostat: 1 din 3 tineri din UE verifică informaţiile din mediul online. Tinerii din România nu sunt foarte interesaţi să facă acest lucru

Datele unui sondaj publicat de Eurostat arată că o treime din tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani, care au participat la studiu, verifică informaţiile pe care le găsesc în mediul online. Aceste informaţii provin din sondajul privind utilizarea TIC în gospodării şi de către persoane fizice, publicat de Eurostat. Doar în […]

Alfred Simonis: Timişoara nu este Vestul sălbatic, e cel mai sigur oraş din România

„Timişoara nu este Vestul sălbatic”, spune candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis: „Dacă vă uitaţi pe statistici, este poate cel mai sigur oraş din România”.

Premieră în România: Primul copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 cm

Echipa medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian EVA, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi a realizat o operaţie revoluţionară efectuată în semiîntuneric şi care a salvat viaţa unui băieţel de 12 ani. Marian a trecut printr-o intervenţie chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia neurochirurgii au reuşit să […]

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Săptămâna 3 – 10 iunie Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în sudul, estul şi centrul teritoriului şi excedentar în rest. Săptămâna 10 – 17 iunie Mediile valorilor termice se vor […]

Industria din România care explodează ca număr de angajaţi

Numărul de angajaţi din industria de outsourcing va creşte cu 10% în următorii doi ani, până la 200.000, susţine Cătălin Iorgulescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Business Service Leaders (ABSL), asociaţie reprezentativă pentru această industrie.

Tîlvăr: România îşi face intrarea în reţeaua globală a facilităţilor de mentenanţă

România îşi face intrarea în reţeaua globală a facilităţilor de mentenanţă, spune ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care a participat ceremonia de inaugurare a Centrului Naţional de Mentenanţă pentru sistemul HIMARS, la Aerostar Bacău.

MoBU 2024 –a doua editie a celui mai mare târg de artă contemporană din Europa Centrală şi de Est

MoBU, cel mai mare târg de artă contemporană din Europa Centrală şi de Est, îşi deschide porţile, pe 29 mai, pentru o nouă ediţie record ce se va desfăşura la Romexpo, în Pavilionul Central, într-un spaţiu circular de 22 000 de metri pătraţi în care vor expune aproximativ 200 de artişti din Marea Britanie, China, […]

Studiu: 78% dintre liceeni sunt orientaţi spre stânga axei politice

Majoritatea liceenilor sunt orientaţi spre stânga axei politice şi vor ca statul să se implice masiv în asigurarea bunăstării, arată un studiu făcut de World Vision România.

Cum lupţi pentru egalitate de şanse? Singurul tratament existent pentru persoanele cu acondroplazie nu se găseşte în România

Alianţa pentru Boli Rare declară că persoanele ce suferă de acondroplazie din România nu au un tratament adecvat. Pe 28 mai a avut loc, la Palatul Parlamentului, evenimentul „Înţelegerea şi abordarea Acondroplaziei”. În ţările din afară, persoanele ce suferă de acondroplazie primesc tratamentul necesar. Începând cu 2021, Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat autorizaţie de punere pe […]

Investiţie de 16 milioane de dolari la rafinăria Petromidia pentru reactoare de ultimă generaţie

Două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, au fost introduse în flluxul operaţional al rafinăriei Petromidia. Investiţia este de circa 16 milioane de dolari.

România câştigă un membru în Comitetul Director pentru Drepturile Copilului al Consiliului Europei

România câştigă o poziţie importantă de reprezentare la nivel european în domeniul protecţiei drepturilor copilului, după ce preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie, a fost ales membru în Comitetul Director pentru Drepturile Copilului al Consiliului Europei.

Se inaugurează centrul de mentenanţă HIMARS de la Bacău

Joi, 30 mai, la Bacău, se inaugurează centrul de mentenanţă pentru HIMARS, realizat de compania Lockheed Martin în colaborare cu Aerostar Bacău, anunţă Aerostar.

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Eugen Tomac susţine că marţi a primit o scrisoare de la Comisarul European pentru Afaceri Interne în care scrie că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate. „Invocarea absurdă a problemelor legate de migraţie nu are nicio legătură cu România. Această retorică trebuie să înceteze. Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva […]

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cel mai mare jucător din sistemul bancar local, a anunţat marţi seară la Bursa de Valori Bucureşti că a ajuns la un acord cu francezii de la Societe Generale pentru achiziţia BRD Pensii. Banca de la Cluj intră astfel pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II.

Apele pentru scăldat identificate în România îndeplinesc cel puţin standardul minim de calitate

Toate apele pentru scăldat identificate oficial în România îndeplinesc cel puţin standardul minim de calitate în 2023, se arată într-un raport publicat marţi de Comisia Europeană.

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la Timişoara, că partidul pe care îl conduce susţine în continuare cota unică, despre care spune că a ajutat la dezvoltarea economiei.

România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

Aderarea reprezintă o etapă importantă în consolidarea capacităţilor României în cercetarea genomică şi integrarea în infrastructura paneuropeană de date genomice, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. „Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de date genomice va implementa iniţiativa europeană 1+ Million Genomes (1+MG), al cărei obiectiv este de a permite accesul securizat la […]

BSDA 2024. Marile companii de apărare ale lumii şi-au prezentat produsele în faţa autorităţilor româneşti. Industria de apărare, sub presiunea capacităţii de producţie

Ediţia de anul acesta a expoziţiei internaţionale de apărare BSDA a adus în România numeroase companii din industria de apărare, care şi-au prezentat cele mai noi produse şi propunerile lor pentru România şi armatele altor state, într-un context cu două tăişuri pentru industrie, întrucât, deşi cele două războaie, din Ucraina şi din Israel, accentuează nevoia de înzestrare, şi astfel cresc vânzările pentru companii, acestea se confruntă şi cu o presiune nemaiîntâlnită asupra capacităţii de producţie.

Ministrul român al Apărării: România este interesată de extinderea colaborării cu Italia

MApN anunţă că „ministrul Angel Tîlvăr, a primit astăzi, 27 mai, la sediul MApN, vizita delegaţiei companiei Thales Alenia Space Italia şi a ambasadorului Italiei la Bucureşti, E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni”. Agenda de discuţii a cuprins „subiecte privind principalele programe de înzestrare ale Armatei României, aflate în derulare sau în pregătire, fiind trecute în […]

Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024

Felix Duchampt a reuşit să se califice la Paris 2024 în baza punctelor acumulate în ierarhia mondială individuală. El a concurat şi la JO Tokyo 2020. Anul acesta, Felix Duchampt a făcut turul lumii pentru a aduna puncte, relatează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În februarie a fost pe primul loc în Mexic şi pe […]

România îşi promovează oferta turistică în China

România îşi promovează oferta turistică la ITB China, cea mai importantă expoziţie comercială dedicată exclusiv profesioniştilor de profil, axată pe piaţa chineză de călătorii, informează, luni, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Analiză: România, pe primul loc în Europa de Sud-Est la comenzile de burgeri. Peste 22.000 de burgeri sunt livraţi zilnic

În România se comandă peste 15 burgeri pe minut, în total numărul comenzilor din ultimele 12 luni depăşind 8 milioane, potrivit unei analize Glovo. Cele mai multe comenzi s-au livrat pe 15 decembrie 2023, când au fost comandaţi prin Glovo peste 33.000 de burgeri în întreaga ţară, respectiv un burger la fiecare 3 secunde. Bucureştenii, […]

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că decizia de majorare a salariului minim, pe care se ceartă preşedinţii PNL şi PSD, nu este una „revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă”, pentru că România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime.

Ion Cristoiu: Orbirea politicianistă

Amintirile lui Stelian Popescu, fostul director al Universului, publicate în 2000 la Albatros, se ocupă printre altele de aducerea lui Carol al II-lea în ţară. Marele jurnalist a fost un adversar crîncen al celui care a inaugurat în România secolului al XX-lea seria dictaturilor personale. De aceea, Memoriile sale pot fi suspectate de partizanat. Există […]

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poienile de sub Munte au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cetăţean ucrainean care a trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, având asupra lui un pistol cu bile de cauciuc. Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte – judeţul Maramureş a […]

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, spunând că acum, autorităţile înţeleg mai bine cum poate fi transformată plecarea la muncă sau la studii în străinătate dintr-o pierdere pentru România, într-o oportunitate care nu trebuie irosită.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente: În ultimii cinci ani au ieşit 3.000 de medicamente de pe piaţa din România

„Medicamentele sunt retrase în general din considerente economice sau din anumite limitări care sunt generate de restricţionarea capacităţilor de producţie, dar marea majoritate sunt din considerente economice. Ele devin nesustenabile din cauza nivelului foarte ridicat de taxare care este în România.  În România este preţ minim european, apoi -25%, adică taxa clawback, deci la un […]

Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au deschis un studio de jocuri în Bucureşti. Anunţuri de recrutare active pentru 23 de poziţii

După decizia fulger a francezilor de la Gameloft de a închide studioul de jocuri din Cluj, după mai bine de un deceniu de activitate, industria de jocuri video din România a primit şi o veste bună: gigantul american Amazon a deschis un studio de dezvoltare de jocuri în Bucureşti, pentru care are în plan să recruteze zeci de persoane.

Acorduri importante semnate la BSDA. General Dynamics a semnat un acord cu Romarm pentru crearea unui centru de producere a muniţiei de calibru mare

La ediţia din anul acest a BSDA, au fost semnate mai multe acorduri importante pentru industria românească de apărare. Unul dintre acesta prevede un plan de creare a unui centru de producere de muniţie de calibru mare în România.

Stejarii vor efectua un antrenament comun cu echipa Franţei la Marcoussis

Ambele echipe naţionale se pregătesc pentru meciurile pe care le vor disputa în cadrul Turneului de vară, Stejarii urmând să facă un turneu de două săptămâni în America de Nord unde vor întâlni Statele Unite ale Americii (05 iulie – Chicago) şi Canada (12 iulie – Ottawa), iar Franţa va întâlni într-un turneu în America […]

Eduard Hellvig: PNL trebuie să revină la valorile de bază. Mersul în siajul unor parteneri care reprezintă alte valori nu este suficient. Guvernarea de dragul funcţiilor sau a cifrelor este mereu un blestem

Eduard Hellvig, fost membru al PNL înainte de a deveni şeful SRI, a postat joi pe X un mesaj cu ocazia împlinirii a 149 de ani de liberalism în România. Fostul şef al SRI anticipează speculaţiile şi ţine să precizeze că mesajul nu este despre el sau despre viitorul său, ci despre şansele mişcării liberale […]

Reacţia lui Ciolacu după acuzaţiile Mariei Zaharova: Pe teritoriul Republicii Moldova există cetăţeni moldoveni de origine română

Limba moldovenească este o limbă inventată, iar pe teritoriul Republicii Moldova există cetăţeni moldoveni de origine română, care sunt majoritari, a declarat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, în judeţul Caraş-Severin.

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Programul jocurilor de pregătire: Marţi, 4 iunie, ora 21:30, stadion Steaua: România – Bulgaria Vineri, 7 iunie, ora 21:00, stadion Steaua: România – Liechtenstein Cei 28 de fotbalişti convocaţi sunt: Portari Florin Niţă (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Răzvan Sava (CFR Cluj, 0/0); Fundaşi Andrei […]

Armatele României şi Republicii Moldova vor putea participa le misiuni comune multinaţionale

Armatele României şi Republicii Moldova se vor putea pregăti şi participa în comun la misiuni şi operaţii în cadrul organizaţiilor şi coaliţiilor multinaţionale, precum cele sub egida EU, potrivit unui document semnat, vineri, de miniştrii Apărării de la Bucureşti şi Chişinău.

Ion Cristoiu: Sovieticii au plecat din România abia în 1989

În volumul tipărit în 2001 la Editura „Evenimentul românesc”, sub titlul De la Comintern la comunism naţional, Paul Niculescu-Mizil aşază printre nenorocirile comunismului victoria revoluţiei bolşevice într-o ţară precum Rusia, „ţară mare, cu posibilităţi reale şi cu ambiţii de mare putere”. La baza politicii sale, URSS a pus astfel folosirea comunismului pentru realizarea ambiţiilor sale […]

Abandonul şcolar timpuriu a scăzut în 2023 la nivel european. Cum stă România la acest capitol

Eurostat a publicat, joi, datele unui nou studiu, care arată că rata abandonului şcolar timpuriu în rândul tinerilor de 18-24 de ani a ajuns la 9,5%, înregistrând scăderi constante în ultimul deceniu. Studiul a concluzionat că mai mulţi bărbaţi tineri au părăsit timpuriu educaţia şi formarea profesională decât femeile, 11,3% dintre bărbaţi faţă de 7,7% […]