sibiu deva

Două accidente s-au produs pe A1, în zona localității Cristian: Patru persoane rănite, după impactul dintre un microbuz și două autoutilitare

Două accidente rutiere s-au produs miercuri după-amiază pe autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Cristian. Potrivit Centrului INFOTRAFIC, în primul eveniment au fost implicate un microbuz de transport persoane și două autoutilitare, în urma căruia patru persoane au necesitat transportul la spital. Ulterior, în aceeași zonă, trei autocamioane au fost implicate într-un al doilea accident, soldat doar cu pagube materiale.

Restricţii pe Autostrada Sibiu-Deva pentru efectuarea unor lucrări

Circulaţia va fi restricţionată sâmbătă pe Autostrada A1 Sibiu-Deva pentru efectuarea unor lucrări.

Ponta: Pe 15 noiembrie, cel mai târziu, se va circula neîntrerupt între Sibiu şi Deva

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că a discutat cu reprezentanţii firmei care construieşte lotul III al autostrăzii Sibiu - Orăştie şi aceştia i-au confirmat că vor respecta termenul, astfel că "pe 15 noiembrie, cel mai târziu, se va circula neîntrerupt între Sibiu şi Deva".