Social

REPORTAJ: Vizita lui Iohannis în fieful lui Dragnea, miting improvizat în spatele unor blocuri – VIDEO

Vizita prezidenţiabilului ACL, Klaus Iohannis în Teleorman a părut o improvizaţie, mitingul de susţinere având loc în spatele unor blocuri din Alexandria, şi nu în faţa Casei de Cultură.

ANI: Deputatul Vasile Gliga a fost în incompatibilitate

Deputatul Vasile Gliga a fost în incompatibilitate timp de un an şi cinci luni, întrucât a avut şi calitatea de comerciant persoană fizică, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

ACL depune la Cameră proiectul de lege privind votul prin corespondenţă şi cere procedură de urgenţă

ACL va depune, miercuri, la Camera Deputaţilor proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, solicitând dezbaterea acestuia în procedură de urgenţă pentru a fi adoptat până la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a anunţat deputatul PNL Gabriel Andronache.

Un deputat anunţă că intră în greva foamei în Parlament

Deputatul de diaspora Aurelian Mihai, fost membru PPDD, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că începe greva foamei în Parlament până la rezolvarea problemelor românilor din diaspora.

FADERE: România are 200 milioane euro datorie la spitale europene. Bolnavii români nu vor mai fi trataţi

Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) cere Guvernului României să plătească urgent datoria de peste 200 de milioane de euro la diverse spitale europene, atrăgând atenţia că bolnavii români nu vor mai fi trataţi în unităţile medicale din Europa.

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, la DNA pentru a fi prezent la percheziţia informatică

Omul de afaceri Avraham Morgenstern a venit miercuri la DNA, pentru a fi prezent la percheziţia informatică a calculatoarelor şi stick-urilor de memorie ridicate în timpul percheziţiilor făcute în aprilie, în dosarul în care este cercetat alături de primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Ministerul Sănătăţii: Până vineri angajaţii de la Cantacuzino îşi iau banii. Managerul trebuie să prezinte un plan

Decizia de demitere a managerului Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel a fost amânată, stabilindu-se că acesta trebuie să prezinte până vineri un plan de redresare a unităţii, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în urma unei întâlniri cu conducerea unitatii medicale.

Fostul patron al firmei care gestiona magazinele Ultra Pro Computers, audiat la DIICOT

Fostul patron al firmei care gestiona magazinele Ultra Pro Computers, Cristian Fughină, este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care se fac cercetări privind falimentarea controlată a societăţii, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Percheziţii la ISU Teleorman: Mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri, vizaţi într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA fac, miercuri, percheziţii la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, fiind vizat un grup format din ofiţeri şi subofiţeri, suspectaţi de fapte de corupţie, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Percheziţii la Primăria Ţăndărei. Primarul şi şeful Biroului Achiziţii din Primărie, suspectaţi de abuz în serviciu

Primarul din Ţăndărei, Cristian Roman, şi şeful Biroului Achiziţii din Primăria Ţăndărei sunt printre persoanele vizate în dosarul în care au loc percheziţii, cei doi fiind suspectaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu contracte de proiectare şi lucrări la drumuri.

ALEGERILE PREZIDENŢIALE: 294 de secţii de votare în străinătate. În Italia-51, Spania-38, Republica Moldova-21

Numărul secţiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale este de 294, egal cu cel stabilit în 2009, faţă de precedentul scrutin prezidenţial fiind majorat, de la 13 la 21, numărul de secţii organizate în Republica Moldova.

Dragnea la Eşelniţa: S-au dat autorizaţii de construcţie într-o zonă supusă riscului de calamitate

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, la Eşelniţa, judeţul Mehedinţi, unde patru case au fost luate de viitură şi alte 17 au fost avariate în urma inundaţiilor puternice, că locuinţele au primit autorizaţii de construcţie emise de Primărie într-o zonă "supusă riscului de calamitate".

Oprea unei maici care i-a cerut ajutor pentru refacerea unui drum: Mai sunt oameni ce trebuie ajutaţi

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a avut marţi după-amiază, la Orşova, un schimb de replici cu o măicuţă de la Mănăstirea Sf. Ana, când aceasta i-a cerut sprijinul pentru refacerea drumului rupt de ape, Oprea replicând: "În afară de drumul dumneavoastră mai sunt nişte oameni ce trebuie ajutaţi".

Rotaru şi alte patru persoane, reţinuţi în dosarul cărţilor supraevaluate achiţionate de Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Fostul director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti Florinel Rotaru şi alte patru persoane au fost reţinuţi, marţi, în dosarul privind achiziţia de cărţi la preţuri supraevaluate de către instituţie, potrivit unor surse judiciare.

Alexandru Rafila, ales în Comitetului regional al OMS pentru Europa

Alexandru Rafila, consilier al ministrului Sănătăţii, a fost ales în comitetul permanent al Comitetului regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa, astfel încât, pentru prima dată după zece ani, România are un reprezentant în acest for.

CC: Instanţa nu poate analiza pregătirea profesională a lui Daniel Morar

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au stabilit, marţi, că o instanţă de judecată nu poate analiza pregătirea profesională a lui Daniel Morar, după ce această problemă a fost ridicată de avocaţii preşedintelui Traian Băsescu într-un proces cu Asociaţia Magistraţilor din România (AMR).

REPORTAJ: Plasme, parabolice şi electrocasnice scumpe, în bagajele evacuaţilor din sectorul 3 – FOTO

Cele 25 de familii evacuate, luni, în sectorul 3, din case retrocedate şi-au luat la plecare plasmele, parabolicele şi electrocasnicele scumpe, îndreptându-se majoritatea spre rude sau prieteni, în timp ce câţiva au rămas în stradă, în semn de protest.

Senatul adoptă propunerea ca în prima zi din octombrie să fie sărbătorită „Ziua Bunicilor”

"Ziua Bunicilor" ar putea fi sărbătorită în prima zi din octombrie, potrivit unei iniţiative legislative adoptate, marţi, de senatori.

Petrescu: Nu e treaba Guvernului să creeze locuri de muncă. Treaba noastră, să creăm cadrul stimulativ

Ministrul Finanţelor Ioana Petrescu a declarat, în plenul Camerei, la dezbaterea moţiunii simple a ACL, că nu crede că este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă, ea apreciind că treaba Executivului e să creeze un cadru stimulativ, un mediu de afaceri propice pentru crearea de locuri de muncă.

CFR: Opt trenuri care trec prin sud-vest, deviate. Un tren suplimentar pe ruta Orşova-Bucureşti

Opt trenuri InterRegio care tranzitează sud-vestul ţării au fost deviate, pentru perioada 16 - 19 septembrie, în timp ce un altul va circula suplimentar pe ruta Orşova - Bucureşti joi şi vineri, din cauza inundaţiilor din zonă, informează CFR Călători.

MAI: Trei tone de alimente, apă, pături şi saltele, transportate în Mehedinţi, pentru sinistraţi

Trei tone de alimente - conserve cu pateu şi carne de porc -, apă, pături şi saltele din Rezervele de Stat au fost transportate, marţi, din dispoziţia vicepremierului Gabriel Oprea, în Mehedinţi, pentru sinistraţii inundaţiilor, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Medici de familie: Susţinem utilizarea dosarului electronic, dar lipseşte legislaţia clară

Medicii de familie susţin implementarea şi utilizarea dosarului electronic de sănătate (DES), dar atenţionează că lipseşte o legislaţie clară referitoare la crearea, utilizarea şi păstrarea DES şi cer adoptarea, în cel mai scurt timp posibil, a cadrului legislativ în acest sens.

Tribunalul Bucureşti decide intrarea în insolvenţă a companiei Tehnologica Radion

Tribunalul Bucureşti a decis să admită cererea de intrare în insolvenţă, depusă de compania Tehnologica Radion, unul dintre cei mai importanţi constructori locali, al cărei proprietar, Theodor Berna, este arestat într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Senatul respinge menţinerea în Codul Penal a incriminării presiunilor asupra justiţiei, cerută de Traian Băsescu

Senatorii au respins, marţi, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicită menţinerea în noul Cod Penal a articolului prin care se incriminează presiunile asupra justiţiei.

Bilanţul inundaţiilor: Zeci de locuinţe afectate şi drumuri închise. Circulaţia trenurilor, afectată de viituri – GALERIE FOTO

Mai multe judeţe din ţară se află până miercuri după-amiază sub cod galben de inundaţii, zeci de locuinţe şi mai multe drumuri fiind afectate. Traficul rutier pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, în zona viaductului Vârciorova, blocat luni seară după ce cabina unei cisterne încărcate cu bitum şi un TIR au fost surprinse de aluviunile de pe versanţi, a fost reluat marţi după-amiază, informează Centrul Infotrafic.

ACL a depus la BP al Camerei cererea de constituire a comisiei de anchetă privind ofiţerul acoperit

ACL a depus, marţi, la conducerea Camerei Deputaţilor solicitarea, semnată de 109 deputaţi ai PDL şi PNL, privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a lămuri informaţia lansată de către şeful statului potrivit căreia printre candidaţii la Preşedinţie ar fi un ofiţer acoperit.

Explozia de la Primăria Tamaşi în urma căreia un tânăr a fost grav rănit, produsă de o grenadă

Explozia puternică de la Primăria Tamaşi, judeţul Bacău, în urma căreia un tânăr de 25 de ani a ajuns, luni, în stare gravă la spital, a fost provocată, cel mai probabil, de o grenadă ofensivă, scoasă din pereţii vechii clădiri a primăriei, aflată în reabilitare, susţin anchetatorii.

Decizia de neconstituţionalitate a Legii ”Big Brother”, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a trimis, marţi, la Comisia juridică decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea legii privind reţinerea datelor generale, cunoscută drept Legea ”Big Brother”.

Motivare CAB: Voiculescu nu lăsa Grivco,”copilul său”, în administrarea lui Pantiş dacă n-avea încredere în el

Curtea de Apel Bucureşti consideră că afirmaţiile lui Dan Voiculescu şi Sorin Pantiş potrivit cărora aceştia nu au "o relaţie deosebită" nu pot fi reale câtă vreme fostul ministru a fost lăsat să administreze principala firmă din grupul Grivco, pe care omul de afaceri îl consideră "copilul său".

Aproximativ 100 de metri cubi de deşeuri menajere, scoase dintr-un apartament din sectorul 3

Aproximativ 100 de metri cubi de deşeuri menajere au fost scoase, marţi, dintr-un apartament de două camere situat în Calea Vitan, în sectorul 3 al Capitalei, la solicitarea proprietarului apartamentului şi a asociaţiei de proprietari, la intervenţie participând 50 de muncitori.

OUG care permite migraţia aleşilor locali a trecut de comisiile Camerei Deputaţilor

Comisiile juridică şi de administraţie au aprobat, marţi, cu 26 de voturi ”pentru” şi 14 voturi ”împotrivă”, ordonanţa de urgenţă 55/2014 privind posibilitatea aleşilor locali ca pe o perioadă de 45 de zile să îşi poată schimba partidul fără să-şi piardă mandatul.

Palat din 1871, vândut de Camera de Comerţ Arad cu 650.000 de euro societăţii Astra Vagoane Călători – FOTO

Un palat din centrul Aradului, construit în 1871, a fost vândut de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad pentru suma de 650.000 de euro companiei locale Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, care nu dă publicităţii destinaţia viitoare a imobilului.

CC respinge sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45. Ordonanţa este „constituţională în integralitate”

Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea OUG 45/2014 care modifică Legea alegerilor prezidenţiale.

Avocaţii din dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedările de terenuri vor un supliment de expertiză

Avocaţii din dosarul în care Radu Mazăre şi alte 36 de persoane sunt judecaţi pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri din Constanţa au cerut marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, amânarea procesului pe motiv că este nevoie de un supliment de expertiză.

Mazăre: Poate nu ar fi trebuit să spun acea înjurătură foarte populară. Văd că s-au inflamat foarte – FOTO

Radu Mazăre a declarat că poate nu ar fi trebui să spună acea înjurătură "foarte populară" la adresa procurorul DNA, pentru că a văzut că "s-au inflamat foarte", deşi el nu s-a referit la un om anume, ci la un sistem care acţionează la ordine politice, precizând că el este un "vânat de lux".

Documentele de la Comisia parlamentară privind terenurile de la Nana, trimise Parchetului ICCJ

Documentele Comisiei parlamentare de anchetă privind restituirea terenurilor agricole din judeţul Călăraşi vor fi înaintate Parchetului ICCJ, a anunţat, marţi, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Pricopie: S-a investit în infrastructura şcolară,e timpul să se investească şi în elevi şi în dascăli

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, aflat, marţi, la inaugurarea primei clase Smart din Constanţa, a spus că în ultima perioadă s-a investit destul de mult în infrastructura şcolară, fiind timpul să se investească şi în elevi şi în cadrele didactice.

MOTIVARE CAB: Grivco nu ar fi cumpărat niciodată ICA SA cu 104.000 de euro dacă nu ar fi intervenit Voiculescu

Pachetul majoritar de acţiuni de la Institutul de Cercetări Alimentare nu ar fi fost cumpărat niciodată de Grivco cu suma derizorie de aproximativ 104.000 de euro dacă Voiculescu nu ar fi influenţat persoanele acuzate în dosarul ICA, arată Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea condamnărilor.

VREMEA va fi răcoroasă: Prognoza meteo miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, VREMEA va fi relativ răcoroasă dimineaţa şi noaptea în special în nord şi în centru, în timp ce valorile termice la amiază se vor situa în marea lor majoritate în jurul normelor climatologice specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare în jumătatea de sud a ţării şi va fi variabil la senin în rest.

Sindicat Cantacuzino: Totul a fost lăsat de izbelişte. Contractele pe care le aveam au fost anulate

Protestul de la Institutul Cantacuzino din Capitală s-a încheiat, marţi, dar va continua şi în alte zile, întrucât situaţia este foarte gravă, conducerea a lăsat totul de izbelişte, iar contractele ce aduceau bani unităţii medicale au fost anulate, a declarat liderul sindical, Monica Bălteanu.