Social

Eminenţa cenuşie a legii presei din Ungaria, un fost colaborator al Securităţii din România

Omul care stă în spatele controversatei legi a presei din Ungaria a colaborat cu Securitatea din România. Este vorba despre omul de presă Heltai Péter, deconspirat acum de chiar una dintre "victimele" sale: artistul plastic Tibor Gáll, fost dizident de la Cluj.

Băsescu: Numărul de bugetari va fi redus în continuare şi prin disponibilizări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îşi menţine ideea ca numărul de bugetari să scadă, în timp, la 900.000 angajaţi şi a precizat că nu exclude varianta ca această reducere a numărului de salariaţi să fie efectuată şi prin disponibilizări.

Adrian Sobaru a fost externat, starea lui fiind bună. Vezi cum arată după operaţie

Adrian Sobaru, electricianul TVR care s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest, a fost externat, miercuri după prânz, din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai unităţii sanitare.

Medicii care nu au promovat Rezidenţiatul ar putea fi angajaţi într-o unitate sanitară

Absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor putea să se angajeze într-o unitate sanitară, la UPU sau în cabinetele medicilor de familie, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat, astfel încât ei vor putea sprijini activitatea medicală din aceste unităţi.

Părinţii tinerei înecate în Dunăre au fost ucişi cu 25-30 de lovituri de cuţit

Părinţii Gabrielei Mitu, tânăra din Cernavodă care s-a înecat, luni, în Canalul Dunăre-Marea Neagră, au fost ucişi cu zeci de lovituri de cuţit, murind la un interval de 15-20 de minute unul de celălalt, arată una dintre concluziile preliminare ale medicilor legişti.

Băsescu: Au mai fost cazuri când oficiali români erau chemaţi într-o ţară şi aşteptau zile să intre

Preşedintele Băsescu a declarat că situaţia cea mai gravă pentru aderarea la Schengen este că există o propunere de amânare a acestui proces fără vreun termen stabilit, adăugând însă că au mai fost cazuri când oficiali români erau chemaţi în alte ţări şi aşteptau câteva zile o invitaţie la discuţii.

Băsescu: Guvernul să discute cu FMI, medicii şi profesorii să fie plătiţi după complexitatea muncii

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat Guvernului să introducă în viitorul acord cu Fondul Monetar Internaţional un proiect pilot, cu începere din 2011, privind încheierea unor contracte cu medicii şi profesorii, pe baza cărora aceştia să fie salarizaţi în funcţie de complexitatea activităţii.

Boboteaza şi Sfântul Ioan încheie sărbătorile naşterii lui Hristos

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

Băsescu îi sugerează lui Igaş să îi demită pe cei care i-au propus spre decorare doi ofiţeri

Preşedintele Traian Băsescu i-a sugerat ministrului de Interne, Traian Igaş, să îi demită pe cei care i-au propus spre decorare doi dintre ofiţerii găsiţi vinovaţi pentru nereguli la angajări în Jandarmerie şi i-a cerut explicaţii privind procedurile care preced astfel de propuneri.

Numărul românilor care au petrecut Revelionul în ţară a scăzut cu 18%. Sumele cheltuite cu 40%

Numărul românilor care au petrecut Revelionul în pensiunile şi hotelurile din ţară a scăzut cu 18,1% faţă de anul anterior, la 78.100 de persoane, iar aceştia au cheltuit 74,5 milioane lei, cu 40,1% mai puţin, potrivit datelor transmise de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Băsescu: Guvernul să nu mai discute la nesfârşit pe Codul Muncii, sindicatele vor să blocheze decizia

Preşedintele Traian Băsescu a cerut miniştrilor să stabilească termene clare în negocierile cu sindicatele asupra diferitelor proiecte de legi, inclusiv pentru Codul Muncii, afirmând că liderii sindicali încearcă de regulă să blocheze adoptarea unui act prin prelungirea discuţiilor.

Funeriu: În 2011 examenele se vor desfăşura exact ca în anul trecut

Ministrul Educaţiei a declarat, miercuri, că în 2011 examenele se vor desfăşura exact ca în anul trecut, iar primii elevi care vor beneficia de prevederile noii legi în ce priveşte ciclurile şcolare vor fi cei care încep clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013.

Constanţa: A fost reluată activitatea portuară, sistată din cauza ceţii

Porturile maritime constănţene au fost redeschise, miercuri, în jurul prânzului, datorită îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice, după ce toate operaţiunile fuseseră sistate în cursul dimineţii din cauza ceţii.

Constanţa: Poliţiştii cer sprijinul populaţiei pentru găsirea bărbatului care a sărit cu soţia în Dunăre

Poliţiştii constănţeni cer sprijinul populaţiei pentru găsirea lui Bogdan Mitu, bărbatul dat dispărut luni după ce ar fi sărit în Canalul Dunăre-Marea Neagră împreună cu soţia sa, dar care este şi unul dintre suspecţii dublului asasinat ale cărui victime sunt foştii săi socrii, găsiţi morţi în casă.

Băsescu, la plecarea de la CSM: Vă las să-mi faceţi harcea-parcea toate părerile

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus râzând, miercuri, membrilor CSM, la plecarea de la şedinţa Consiliului, că îi lasă să-i facă "harcea-parcea" toate părerile.

Băsescu: Nu suntem mental pregătiţi să judecăm repede, bine şi fără să acceptăm presiuni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la şedinţa CSM, că Justiţia din România nu este pregătită mental să judece repede, bine şi fără să accepte presiuni.

Doi bărbaţi din Ungaria urmăriţi internaţional pentru tâlhărie au fost prinşi la Arad

Doi bărbaţi din Ungaria care erau urmăriţi internaţional pentru tâlhărie au fost prinşi la Arad, în noaptea de marţi spre miercuri, ei fiind reţinuţi în vederea extrădării către statul vecin, care a emis mandate europene de arestare pe numele lor.

Doi bărbaţi au vrut să vândă peste 10 kg de aur care ar fi fals

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii hunedoreni după ce au încercat să vândă, contra sumei de 8.000 de euro, peste zece kilograme de aur despre care anchetatorii au suspiciuni că nu ar fi veritabil, metalul fiind confiscat pentru a fi analizat în laborator.

Băsescu: Îmi asum responsabilitatea politică a întârzierii accesului în Spaţiul Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la CSM, că îşi asumă responsabilitatea politică a întârzierii accesului României în Spaţiul Schegen, în calitate de şef al statului.

Parchetul instanţei supreme s-a sesizat din oficiu în cazul evacuării sediului PRM

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat pentru MEDIAFAX că a solicitat, miercuri dimineaţă, rapoartele poliţiştilor privind evacuarea sediul PRM din strada Emile Zola, iar în urma studierii acestora instituţia s-a sesizat din oficiu, pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi ultraj.

Băsescu la bilanţul CSM: Amânaţi alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui CSM

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la sediul CSM, că îi roagă pe magistraţi să amâne alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui CSM până pe data de 20, după pronunţarea CC.

Rata de ocupare a populaţiei în trimestrul trei din 2010 a crescut la 60,2%. Şomajul a ajuns la 6,9%

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, între 15 şi 64 ani, a crescut în trimestrul trei al anului trecut la 60,2%, respectiv 9,428 milioane de persoane, iar rata şomajului a crescut la 6,9%, reprezentând 703.000 şomeri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Poliţişti audiaţi după ce, de Revelion, soţiile s-au îmbrăcat cu uniformele acestora

Doi poliţişti constănţeni au fost audiaţi, miercuri, de către conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, după ce, în noaptea de Revelion, soţiile s-au îmbrăcat cu cămăşile de la uniformele acestora şi s-au pozat împreună cu alte două prietene, iar fotografia a apărut pe internet.

Marga: Băsescu decide lucruri la care nu se pricepe, vrea reformă împotriva profesorilor

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, Andrei Marga, membru PNL, îl acuză pe şeful statului că vrea să facă, prin promulgarea Legii educaţiei, "o reformă împotriva profesorilor", ajungând "să decidă lucruri la care nu se pricepe".

Caz şocant la Cernavodă! Şi tatăl tinerei înecate în Dunăre a fost găsit mort, sub un pat din locuinţa familiei – VIDEO

Anchetatorii constănţeni au găsit, marţi, sub un pat din locuinţa familiei, şi cadavrul tatălui tinerei din Cernavodă care s-a înecat în Dunăre, ancheta în cazul dublei crime fiind preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Ministrul bulgar de Externe: Sper că România va face eforturi să adere la Schengen în martie 2011

Bulgaria va fi pregătită pentru a adera la spaţiul Schengen în martie 2011, a declarat ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Nikolai Mladenov, exprimându-şi speranţa că şi România va face la fel, şi chiar eforturi mai mari, relatează Standart News, în ediţia electronică de miercuri.

Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri naţionale şi pe autostrăzi, din cauza ceţii

Circulaţia este întreunată, miercuri dimineaţă, pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Neamţ, Vrancea, Brăila şi Prahova, precum şi pe cele două autostrăzi, din cauza ceţii, pe unele porţiuni de drum vizibilitatea fiind redusă sub 50 de metri, a anunţat Centrul Infotrafic.

C.V. Tudor şi ceilalţi membri ai PRM au plecat marţi noaptea din clădirea din strada Emile Zola

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi ceilalţi membri ai partidului au plecat, marţi noaptea, din sediul din strada Emile Zola, a cărui evacuare începuse în cursul dimineţii.

Au dat Spania şi Italia pe Marea Britanie şi Germania! Unde vor românii să se angajeze şi ce le oferă piaţa

Dacă până în urmă cu doi ani destinaţiile preferate de români pentru a se angaja ca să câştige ceva mai mulţi bani decât în ţară au fost Italia şi Spania, gusturile s-au mai schimbat între timp. Şi nu pentru că s-ar fi plictisit de peisajele latine, dar cele două state au fost, alături de România, dintre cele mai lovite de criza economică mondială. Aşa că, fie că au intrat în şomaj acolo şi au fost nevoiţi sp se întoarcă în ţară, fie că au rămas fără job acasă, românii se îndreaptă acum către alte ţări ale Europei, care dau semne de revenire economică. În top conduc Marea Britanie şi Germania.

Vacanţa de după vacanţă: acum şi cu 50% mai ieftină!

Fie că nu ai avut destui bani să pleci în vacanţă de sărbători, fie că ai vrut să eviţi aglomeraţia din staţiunile montane, hotelierii au oferte avantajoase şi după perioada Crăciunului şi a Anului Nou. Paradoxal, preţul vacanţei poate scădea şi la jumătate faţă de luna decembrie, unde mai pui şi faptul că acum ai de unde alege şi nu eşti presat de timp sau de vreo sărbătoare!

O româncă naşte în medie 1,3 copii, o româncă de etnie romă – 3 copii. Cum va arăta România în 2050

267 de oameni se nasc şi 108 mor în fiecare minut şi, astfel, populaţia lumii va ajunge, anul acesta, la 7 miliarde de locuitori. Potrivit estimărilor ONU, până în 2050 numărul pământenilor va trece de nouă miliarde.

Marga: Legea Educaţiei, făcută să creeze din profesori şi directori agenţi electorali pentru Băsescu

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), Andrei Marga, consideră că Legea Educaţiei a fost o făcută pentru a crea din profesori şi directori de şcoli agenţi electorali pentru preşedintele Traian Băsescu.

Autorităţile inventariază bunurile din sediul PRM, operaţiunea ar putea dura toată noaptea

Autorităţile inventariază, marţi seară, bunurile din sediul central al PRM, de pe strada Emile Zola din Capitală, în cadrul operaţiunii de evacuare, surse implicate susţinând că acest proces va continua toată noaptea.

Şoferii „agresivi” – un an fără carnet. Deputaţii vor să termine legea în această săptămână. Cum defineşte şeful poliţiei „agresivitatea”

În faţa valului de acte de violenţă în trafic, poliţiştii de la Circulaţie au propus unele măsuri de pedepsire, inspirate din modelul spaniol.

Mama tinerei din Cernavodă care s-a aruncat în Dunăre cu soţul său a fost găsită moartă

Mama tinerei din Cernavodă care s-a aruncat în Dunăre, alături de soţul său, a fost găsită moartă, marţi seară, în locuinţa sa din Cernavodă. Cadavrul femeii a fost găsit într-un şifonier, iar victima avea faţa tumefiată.

Contractul PRM pentru sediu a fost valabil doar un an, fără drept de subînchiriere

Contractul de închiriere de către Partidul România Mare a sediului din strada Emile Zola a avut o perioadă de valabilitate de un an, iar titularul a fost doar PRM, care nu avea voie să subînchirieze ori schimbe destinaţia imobilului, susţin surse din conducerea RA-APPS, care administrează clădirea.

Băsescu a promulgat Legea educaţiei

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii educaţiei naţionale, informează Administraţia Prezidenţială. Anunţul privind promulgarea de către şeful statului a Legii educaţiei naţionale a fost făcut la circa două ore după cel privind decizia CC conform căreia legea este constituţională.

Un consilier al lui Flutur va merge pe jos de la Viena la Suceava pentru promovarea Bucovinei

Unul dintre consilierii personali ai preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, va merge pe jos de la Viena la Suceava pentru a promova proiectul turistic cu finanţare europeană "Pelerin în Bucovina", acesta urmând să parcurgă distanţa în aproximativ o lună.

Hotărârea judecătorească privind evacuarea sediului PRM, definitivă şi executorie. Vezi aici documentul

Hotărârea judecătorească în baza căreia reprezentanţii foştilor proprietari au venit să evacueze Partidul România Mare din clădirea în care acesta funcţionează este definitivă şi executorie conform legii, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX avocatul Marin Petre.

Funeriu: Decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii educaţiei este un pas înainte important

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia de marţi a Curţii Constituţionale în cazul Legii educaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea este un pas înainte important, următorul fiind promulgarea actului normativ de către preşedintele Traian Băsescu.