Şapte startup-uri au fost acceptate într-un program de accelerare organziat Techcelerator şi Google

  • Techcelerator şi Google for Startups au selectat şapte startup-uri din cele 41 înscrise pentru programul de accelerare Advancing AI dedicat acestui segment de piaţă, anunţă un comunicat.
  • Startup-urile selectate folosesc cel puţin una dintre tehnologiile AI, ML (Machine Learning), Deep Learning, Big Data, Advanced Analytics.
  • Toate companiile incluse în programul Advancing AI vor primi beneficii de la partenerii Techcelerator în valoare de peste 150.000 de euro: acces gratuit Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software Freshworks şi altele.
229 afișări
Imaginea articolului Şapte startup-uri au fost acceptate într-un program de accelerare organziat Techcelerator şi Google

Şapte startup-uri au fost acceptate într-un program de accelerare organziat Techcelerator şi Google

Programul urmăreşte susţinerea antreprenorilor care dezvoltă produse bazate pe AI (artificial intelligence) şi dezvoltarea acestui ecosistem şi la nivel local.

Advancing AI oferă acces startup-urilor la resursele premium furnizate de Google, la instituţii din Europa Centrală şi de Est pentru validarea serviciilor oferite şi dezvoltarea afacerii, la avantaje şi instrumente de lucru dedicate startup-urilor din industria hi-tech asigurate de partenerii Techcelerator, la o reţea de investitori pentru finanţare, la mentori şi know-how orientat pe nevoile curente ale echipelor şi la suport oferit inclusiv după finalizarea programului de accelerare.

Startup-urile selectate folosesc cel puţin una dintre tehnologiile AI, ML (Machine Learning), Deep Learning, Big Data, Advanced Analytics. Acestea sunt:

  • GoTeleport - serviciu de închiriere maşini electrice dezvoltat pe baza unor algoritmi proprii care oferă date privind cererea, localizarea în timp real a autovehiculelor şi livrarea acestora către clienţi.
  •  Medinav este un asistent digital pentru medici care ii ajută să dedice mai mult timp pacienţilor lor, reducând munca administrativă. Acesta ascultă recomandările verbale ale medicului, le înţelege, completează automat formularele din dosarul electronic şi oferă asistenţă clinică prin diverse alerte.
  • Meetgeek.ai este asistent virtual pentru întâlniri eficiente, care ia notiţe, trimite agenda întâlnirii şi se asigură că progresul acţiunilor rezultate în urma acesteia este urmărit într-un mod eficient.
  • MOCAPP - o aplicaţie SaaS folosită de profesioniştii din marcom pentru a automatiza şi a optimiza procesele dintr-o campanie cu influenceri. Companiile şi agenţiile o folosesc pentru a eficientiza campaniile de marketing şi a tăia din costuri cu 45% până la 70%.
  • Neonic.ai - platformă tip API as a Service care oferă soluţii de inteligenţă artificială pentru rezolvarea problemelor curente ale companiilor fără ca acestea să dezvolte soluţii AI proprii.
  • RepsMate foloseşte tehnologii precum inteligenţa artificială şi analize de date pentru a înţelege comportamentul şi nevoile clienţilor şi transformă reprezentanţii companiilor, care interacţionează cu clienţii, în performeri de top.
  • Siscale dezvoltă o platformă ce are la bază algoritmi de inteligenţă artificială menită să rezolve problemele companiilor indiferent de industrie prin consolidarea mai multor date dispersate într-un singur set compact ce poate fi folosit pentru observabilitatea evenimentelor, reducere a "zgomotului" cauzat de alerte, corelarea evenimentelor şi analiza automată a cauzelor problemelor.

“Iniţial, ne-am propus să alegem pentru program cinci echipe, dar am fost impresionaţi de calitatea proiectelor înscrise, aşa că am ales să susţinem şapte, în care vedem potenţialul de a dinamiza sectorul AI local. Aşa cum se arată şi în surse la nivel european, cum ar fi raportul <<A European Approach to Artificial Intelligence>> emis în luna septembrie de EIT Digital, cu care colaborăm, cel mai des adoptate aplicaţii AI includ întreţinerea predictivă, chatboţi, recunoaştere vocală/text, prelucrarea limbajului natural, imagini computerizate şi analize predictive. Iar în programul Advancing AI se regăsesc aproape toate aceste soluţii. Mizăm pe faptul că, deşi cererea de soluţii AI este încă limitată, anumite sectoare ale economiei vor trece de la faza de a experimenta beneficiile AI sau utilizare minimală, la adopţia la scară largă, cum este cazul zonei de producţie sau sănătate”, a declarat Cristian Dascălu, partener GapMinder VC şi Cofondator al Techcelerator.

Startup-urile vor beneficia de două luni de sesiuni de mentorat structurate pe trei module: „AI Design Thinking, o abordare centrată pe nevoile utilizatorilor pentru dezvoltarea produselor AI”, „Product Management şi Marketing pentru produsele AI” şi „Pregătire pentru atragerea de investitori”. Programul se va încheia în decembrie 2020 cu un eveniment public online de tip Demo Day.

În plus, în funcţie de progresele făcute de-a lungul perioadei de accelerare, acestea ar putea accesa potenţiale investiţii de până la 200.000 de euro de la GapMinder VC, dar şi acces la oferte de co-investiţii de la platforma de crowdfunding SeedBlink şi comunităţile de business angels, precum TechAngels.

Toate companiile incluse în programul Advancing AI vor primi beneficii de la partenerii Techcelerator în valoare de peste 150.000 de euro: acces gratuit Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software Freshworks şi altele.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici