CELE MAI NOI ARTICOLE

Pianistul Christopher Falzone, unul dintre laureaţii Concursului Enescu, a decedat la 29 de ani

Pianistul american Christopher Falzone, câştigător a numeroase premii la nivel internaţional, între care şi premiul al III-lea al secţiunii Pian a ediţiei din 2007 a Concursului "George Enescu", a decedat la vârsta de 29 de ani, informează francemusique.fr.
Pianistul Christopher Falzone, unul dintre laureaţii Concursului Enescu, a decedat la 29 de ani

Caroline Wozniacki – Serena Williams, a doua semifinală a Turneului Campioanelor

Simona Halep a câştigat un set în meciul cu Ana Ivanovici, echivalent cu eliminarea sportivei sârbe şi calificarea liderului WTA, Serena Williams, în semifinalele Turneului Campioanelor, fază în care americanca o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki.
Caroline Wozniacki - Serena Williams, a doua semifinală a Turneului Campioanelor

Hagi despre Halep: Dacă învinge numărul 1, nu mai are rost să întrebăm dacă poate câştiga turneul

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătoarea de tenis Simona Halep poate câştiga Turneul Campioanelor de la Singapore, având în vedere maniera în care a învins-o pe Serena Williams, liderul clasamentului mondial.
Hagi despre Halep: Dacă învinge numărul 1, nu mai are rost să întrebăm dacă poate câştiga turneul

TVR a finalizat oficial licitaţia prin care a cumpărat 140 de maşini cu 2,57 de milioane de euro

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a finalizat oficial licitaţia prin care a cumpărat 140 de autoturisme, valoarea totală a contractului încheiat în acest sens cu societatea BCR Fleet Management fiind de 2,57 de milioane de euro, fără TVA.
TVR a finalizat oficial licitaţia prin care a cumpărat 140 de maşini cu 2,57 de milioane de euro

Larisa Florian, vicecampioană mondială de juniori la judo

Sportiva Larisa Florian a câştigat medalia de argint la categoria 52 de kilograme la Campionatele Mondiale de judo pentru juniori, competiţie ce se desfăşoară în Statele Unite ale Americii, se arată într-un comunicat remis, vineri.
Larisa Florian, vicecampioană mondială de juniori la judo

Terra a fost lovită de o pereche de asteroizi uriaşi în urmă cu 458 de milioane de ani

Pământul a fost lovit de doi asteroizi uriaşi, în urmă cu 458 de milioane de ani, cele două ciocniri provocând cratere încă vizibile în regiunea Suediei, potrivit unui studiu publicat joi în Scientific Reports.
Terra a fost lovită de o pereche de asteroizi uriaşi în urmă cu 458 de milioane de ani

Washington Times: SUA şi aliaţii lor mobilizează aproape zilnic avioane pentru a răspunde la incursiunile ruse

Provocările militare ale Rusiei s-au intensificat atât de mult în ultimele luni, încât Washingtonul şi aliaţii săi mobilizează aproape zilnic avioane militare pentru a răspunde la incursiunile aeriene, maritime şi terestre ale forţelor lui Vladimir Putin, relatează Washington Times în ediţia online.
Washington Times: SUA şi aliaţii lor mobilizează aproape zilnic avioane pentru a răspunde la incursiunile ruse

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a expediat primul ei mesaj pe Twitter

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 88 de ani, a expediat pe Twitter primul ei mesaj, vineri, cu ocazia vernisajului unei expoziţii dedicate informaţiei şi tehnologiei, la Science Museum din Londra, informează theguardian.com.
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a expediat primul ei mesaj pe Twitter

Ostilităţile s-ar putea intensifica în estul Ucrainei în contextul alegerilor

Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei şi autorităţile de la Kiev se aşteaptă la reluarea ostilităţilor, în contextul scrutinului legislativ ucrainean, relatează AFP.
Ostilităţile s-ar putea intensifica în estul Ucrainei în contextul alegerilor

Patronat: Vânzările de lactate produse în România au scăzut cu 25% în ultimele două luni

Vânzările de lactate produse în România au scăzut în septembrie şi octombrie cu 25% faţă de perioada similară din 2013, pe piaţă intrând, după embargoul impus de Rusia, cantităţi mari de lactate produse în UE, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dorin Cojocaru, preşedintele patronatului APRIL.
Patronat: Vânzările de lactate produse în România au scăzut cu 25% în ultimele două luni

FBI: Jurnaliştii americani sunt „ţintele preferate” ale grupului terorist Stat Islamic

Jurnaliştii americani sunt "ţintele preferate" ale militanţilor grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Siria, avertizează Biroul Federal american de Investigaţii (FBI), conform site-ului Politico.com.
FBI: Jurnaliştii americani sunt

Oficialii canadieni susţin că nu au identificat nicio legătură a atacatorului din Ottawa cu SI

Guvernul canadian susţine că nu există dovezi, până în prezent, care să ateste că autorul atacurilor din Ottawa avea legături cu extremiştii islamici din Orientul Mijlociu, relatează BBC News Online.
Oficialii canadieni susţin că nu au identificat nicio legătură a atacatorului din Ottawa cu SI

Televiziunile Paramount Channel şi Comedy Central Extra s-au lansat vineri în grilele UPC

Televiziunile de filme şi seriale Paramount Channel şi Comedy Central Extra, televiziunea muzicală MTV Live HD şi cea pentru copii Nick Jr. s-au lansat, vineri, în grilele de cablu ale UPC România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Televiziunile Paramount Channel şi Comedy Central Extra s-au lansat vineri în grilele UPC

Suceava: Echipe de deszăpezire au intervenit cu materiale antiderapante în urma primelor ninsori – VIDEO

Mai multe echipe de deszăpezire au intervenit, vineri, cu materiale antiderapante pe drumurile din zona de munte a judeţului Suceava, în urma primelor ninsori din sezonul rece, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale, nefiind strat de zăpadă pe şosea.
Suceava: Echipe de deszăpezire au intervenit cu materiale antiderapante în urma primelor ninsori - VIDEO

Livia Stanciu: Magistraţii nu judecă în raport de ceea ce se discută în campaniile electorale

Justiţia îşi desfăşoară activitatea independent de alegerile prezidenţiale, iar magistraţii nu judecă în raport de ceea ce se discută în timpul campaniilor electorale, a declarat, vineri, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu.
Livia Stanciu: Magistraţii nu judecă în raport de ceea ce se discută în campaniile electorale

Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică: ANRE îndeamnă la neplată permiţând schimbarea furnizorului de energie cu factura neachitată

Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) apreciază că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) îndeamnă clienţii la neplată permiţându-le să schimbe furnizorul de electricitate chiar dacă au factura neachitată.
Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică: ANRE îndeamnă la neplată permiţând schimbarea furnizorului de energie cu factura neachitată

Serena Williams termină anul pe locul 1 WTA

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams va încheia acest an pe locul 1 WTA, în urma eliminării rusoiacei Mariei Şarapova, locul 2 mondial, în faza grupelor Turneului Campioanelor de la Singapore, informează site-ul WTA.
Serena Williams termină anul pe locul 1 WTA

Câinii din serviciile secrete americane, vedete pentru o zi, la Casa Albă

Casa Albă a salutat joi "curajul" câinilor din serviciile secrete americane, după arestarea de miercuri seară a unui bărbat care a trecut peste grilajul ce protejează peluza din faţa reşedinţei oficiale a preşedintelui Statelor Unite.
Câinii din serviciile secrete americane, vedete pentru o zi, la Casa Albă

ATENŢIONARE METEO: Temperaturi scăzute şi intensificări ale vântului. Ninsori în zonele de munte

Codul galben de ploi şi ninsori va înceta vineri seara, dar sunt aşteptate intensificări de vânt în sud-estul ţării, de peste 50-60 kilometri/oră, până sâmbătă după-amiaza, iar până la jumătatea săptămânii viitoare vor fi consemnate temperaturi destul de scăzute, a anunţat conducerea ANM, la Guvern.
ATENŢIONARE METEO: Temperaturi scăzute şi intensificări ale vântului. Ninsori în zonele de munte

Andra a câştigat titlul „Best Romanian Act”, la MTV Europe Music Awards 2014

Andra va reprezenta România la runda a doua a cursei pentru trofeul "Worldwide Act" din cadrul MTV Europe Music Awards (EMA) 2014, aceasta fiind desemnată joi câştigătoarea secţiunii "Best Romanian Act".
Andra a câştigat titlul

Şefa ICCJ spune că nu sunt abuzuri în cazul martorilor aduşi cu autobuzele pentru a fi audiaţi

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat vineri că faptul că martori din dosarul privind fraude la referendum au fost aduse la audieri cu autocare nu reprezintă un abuz, precizând că a întrebat dacă numărul acestora nu este prea mare, dar i s-a spus că audierile vor fi scurte.
Şefa ICCJ spune că nu sunt abuzuri în cazul martorilor aduşi cu autobuzele pentru a fi audiaţi

ANOFM organizează, în noiembrie, cursuri de formare profesională pentru peste 3.700 de persoane

Peste 3.700 de şomeri vor face, în luna noiembrie, programe de formare profesională organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe fiind pentru pregătirea de lucrători în comerţ, inspector resurse umane şi ospătar.
ANOFM organizează, în noiembrie, cursuri de formare profesională pentru peste 3.700 de persoane

Motivele pentru care avem nevoie de cauciucuri de iarnă în sezonul rece

Schimbarea cauciucurilor de vară cu unele speciale pentru sezonul rece este necesară în toată Europa, din cauza schimbărilor climatice. Această perioadă coincide cu sosirea lunii noiembrie şi durează până în luna martie.
Motivele pentru care avem nevoie de cauciucuri de iarnă în sezonul rece

ANALIZĂ: Cinci candidaţi de urmărit în alegerile legislative anticipate din Ucraina – FOTO

O femeie pilot încarcerată în Rusia, un jurnalist de investigaţii, un combatant populist şi un fost ministru al fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici se află printre candidaţii de urmărit în alegerile legislative anticipate care au loc duminică în Ucraina, relatează AFP.
ANALIZĂ: Cinci candidaţi de urmărit în alegerile legislative anticipate din Ucraina - FOTO

Ponta: Funcţia de lider PSD nu e liberă până nu plec în altă funcţie. Nu vă ocupaţi de pielea ursului

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgovişte, că funcţia de preşedinte PSD nu e liberă până nu pleacă în altă funcţie, arătând că acest lucru a fost înţeles bine şi că mesajul pe care l-a adresat colegilor de partid e acela de a nu se mai ocupa de pielea ursului din pădure.
Ponta: Funcţia de lider PSD nu e liberă până nu plec în altă funcţie. Nu vă ocupaţi de pielea ursului

Halle Berry lansează o linie de lenjerie intimă

Actriţa Halle Berry va lansa anul viitor, în magazinele din Statele Unite ale Americii, o colecţie de lenjerie intimă, după ce s-a asociat cu lanţul de magazine Target şi cu designerii de la Scandale Paris.
Halle Berry lansează o linie de lenjerie intimă

Google mizează pe realitatea augmentată şi inteligenţa artificială

Grupul Google îşi continuă operaţiunile de diversificare şi a anunţat că a investit într-o tânără companie specializată în realitatea augmentată, Magic Leap, şi a încheiat un parteneriat cu Universitatea Oxford ce vizează cercetările din domeniul inteligenţei artificiale.
Google mizează pe realitatea augmentată şi inteligenţa artificială

Bănicioiu: Ministerul Sănătăţii este pregătit să redeschidă spitalul din Săcele. Să se implice şi autorităţile locale

Ministerul Sănătăţii este pregătit să redeschisă spitalul din Săcele, dar este necesară şi implicarea autorităţilor locale pentru reabilitarea unităţii şi plata utilităţilor, a declarat, vineri, ministrul Nicolae Bănicioiu, susţinând că decizia de închidere a spitalului, în 2011, a fost ”criminală”.
Bănicioiu: Ministerul Sănătăţii este pregătit să redeschidă spitalul din Săcele. Să se implice şi autorităţile locale

ANALIZĂ: Ucrainenii sunt chemaţi să aleagă un nou Parlament, pe fondul războiului din estul ţării

Ucraina încheie vineri campania electorală pentru alegerile anticipate de duminică, prin care prooccidentalii provenind din cadrul mişcării de contestare din Piaţa Independenţei (Maidan) speră să-şi consolideze puterea, în plină criză cu Rusia în estul separatist prorus al ţării.
ANALIZĂ: Ucrainenii sunt chemaţi să aleagă un nou Parlament, pe fondul războiului din estul ţării

Un bărbat a atacat cu un topor patru poliţişti din New York, rănind doi dintre ei. Agresorul, un adept al jihadului – VIDEO

Un bărbat a atacat joi cu un topor patru poliţişti din New York, rănind doi dintre ei, după care a fost împuşcat mortal de ceilalţi doi ofiţeri, relatează CNN. Agresorul este adept al jihadului, potrivit SITE.
Un bărbat a atacat cu un topor patru poliţişti din New York, rănind doi dintre ei. Agresorul, un adept al jihadului - VIDEO

Ponta: Când mă insulta Băsescu, avea un farmec. Când o face Iohannis cu aceleaşi cuvinte, ne ia somnul

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgovişte, că şeful statului, Traian Băsescu, avea "un fermec" atunci când îl insulta, el arătând că atunci când e insultat de liderul ACL, Klaus Iohannis, care foloseşte aceleaşi cuvinte, „ne apucă somnul”.
Ponta: Când mă insulta Băsescu, avea un farmec. Când o face Iohannis cu aceleaşi cuvinte, ne ia somnul

RAPORT: Monica Lewinsky, tratată necorespunzător în cazul legăturii cu Bill Cinton – VIDEO

Un raport guvernamental relevă că agenţii guvernamentali şi anchetatorii au avut o atitudine necorespunzătoare faţă de Monica Lewinsky atunci când au abordat-o pe fosta stagiară de la Casa Albă, în ianuarie 1998, în încercarea de a o determina să coopereze în ancheta referitoare la preşedintele american Bill Clinton.
RAPORT: Monica Lewinsky, tratată necorespunzător în cazul legăturii cu Bill Cinton - VIDEO

Curtea de Apel Constanţa a respins solicitarea lui Becali de reducere cu şase luni a pedepsei

Curtea de Apel Constanţa a respins, vineri, contestaţia lui Gigi Becali la decizia Tribunalului de a nu îi reduce pedeapsa cu închisoarea, astfel încât acestuia nu îi va fi scăzut un spor de şase luni din perioada de detenţie.
Curtea de Apel Constanţa a respins solicitarea lui Becali de reducere cu şase luni a pedepsei

Preşedintele ICCJ: Nu se impune, la acest moment, o lege a graţierii şi a amnistiei

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat vineri că nu se impune, la acest moment, o lege a graţierii şi a amnistiei şi nici abrogarea articolului referitor la liderii partidelor politice care îşi folosesc influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.
Preşedintele ICCJ: Nu se impune, la acest moment, o lege a graţierii şi a amnistiei

Turneul Campioanelor: Wozniacki a învins-o pe Kvitova şi merge cu Radwanska în semifinale

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, locul 8 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 6-3, după 70 de minute, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 3 WTA, în ultimul meci al Grupei Albe a Turneului Campioanelor.
Turneul Campioanelor: Wozniacki a învins-o pe Kvitova şi merge cu Radwanska în semifinale

Paraguay: Un croitor luptă împotriva corupţiei prin renunţarea la buzunarele de la costume

Un renumit croitor din Asunción a lansat o linie de costume fără buzunare - nici la pantaloni, nici la haină - şi a spus că această colecţie reprezintă un act militant ce vizează denunţarea corupţiei din Paraguay.
Paraguay: Un croitor luptă împotriva corupţiei prin renunţarea la buzunarele de la costume

Ţările în care ar trebui să te muţi dacă vrei mai multe zile libere – INFOGRAFIC

Un sondaj coordonat de o firmă de resurse umane arată că India şi Columbia sunt ţările cu cele mai multe sărbători declarate zile libere prin lege, în timp ce Mexic are cele mai puţine. România este printre ţările europene cu cele mai puţine zile libere de la stat.
Ţările în care ar trebui să te muţi dacă vrei mai multe zile libere - INFOGRAFIC

Oprescu: Am discutat în principiu ca parada de 1 Decembrie să fie organizată în Piaţa Constituţiei

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat vineri că, încă de la începerea lucrărilor de reabilitare a Arcului de Triumf, a discutat cu factorii implicaţi ca parada de 1 Decembrie să fie organizată anul acesta în Piaţa Constituţiei.
Oprescu: Am discutat în principiu ca parada de 1 Decembrie să fie organizată în Piaţa Constituţiei

Compania AMC Networks, prezentă şi pe piaţa din România, a cumpărat 49,9% din BBC America

Compania americană AMC Networks, care este prezentă şi pe piaţa din România cu mai multe televiziuni, a cumpărat un pachet substanţial de acţiuni (49,9%) la televiziunea BBC America.
Compania AMC Networks, prezentă şi pe piaţa din România, a cumpărat 49,9% din BBC America

Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu, printre personalităţile decorate de Regele Mihai

Actriţele Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu, interpretele Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu, dar şi mitropolitul Clujului şi arhiepiscopul Nifon au fost decoraţi, joi seară, de principesa Margareta, în numele Regelui Mihai I, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia.
Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu, printre personalităţile decorate de Regele Mihai