CELE MAI NOI ARTICOLE

Programul şi componenţa lotului României la IRB Nations Cup

Turneul internaţional de rugby IRB Nations Cup, la care participă România, Namibia, Georgia, Argentina Jaguars, Portugalia şi South African Kings este programat în perioada 10-19 iunie, pe stadionul Naţional Arcul de Triumf din Bucureşti
Programul şi componenţa lotului României la IRB Nations Cup

Cerinţele Roxette la Bucureşti: Bere autohtonă, ghimbir feliat şi salate. Vezi ce surprize au organizatorii pentru Marie

Culisele concertului pe care Roxette îl va susţine la Bucureşti, pe 30 mai, la Zone Arena, vor fi decorate cu flori şi lumânări parfumate, solista celebrului duo pop din Suedia, Marie, sărbătorindu-şi ziua de naştere, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Emagic.
Cerinţele Roxette la Bucureşti: Bere autohtonă, ghimbir feliat şi salate. Vezi ce surprize au organizatorii pentru Marie

Sânmărtean: Mă surprinde şi pe mine prezenţa mea la naţională la vârsta asta

Mijlocaşul Lucian Sânmărtean, convocat ultima oară la echipa naţională a României în 2003, a declarat, joi, că este surprins de prezenţa sa la prima reprezentativă la vârsta de 31 de ani, şi a precizat că va face totul ca România să obţină un rezultat pozitiv în partida cu Bosnia-Herţegovina.
Sânmărtean: Mă surprinde şi pe mine prezenţa mea la naţională la vârsta asta

Nicolai: Lansarea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, o provocare şi o sfidare

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că lansarea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles este o provocare şi o sfidare, ea adăugând că luni după-amiază reprezentanţii PNL vor avea o discuţie în grupul ALDE pe această temă.
Nicolai: Lansarea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, o provocare şi o sfidare

Fed a împrumutat băncile printr-un program de 80 mld. de dolari cu dobânzi care au ajuns şi la 0,01%

Rezerva Federală a SUA (Fed) a împrumutat în 2008 băncile printr-un program cu fonduri de 80 de miliarde de dolari, dobânzile ajungând până la minime de 0,01% după prăbuşirea Lehman Brothers şi declanşarea crizei financiare, transmite Bloomberg.
Fed a împrumutat băncile printr-un program de 80 mld. de dolari cu dobânzi care au ajuns şi la 0,01%

Vicepreşedinte CJ Covasna: Preşedintele Senatului acţionează împotriva intereselor ţării

Vicepreşedintele CJ Covasna, Demeter Janos, consideră că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, acţionează împotriva intereselor ţării când cere Guvernului să adopte o poziţie fermă în legătură cu deschiderea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles.
Vicepreşedinte CJ Covasna: Preşedintele Senatului acţionează împotriva intereselor ţării

Corina Creţu acuză PDL de complicitate cu iniţiativele „separatiste” ale lui Tokes

Europarlamentarul PSD Corina Creţu susţine că deschiderea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles urmăreşte forţarea unor decizii favorabile proiectului autonomist al extremiştilor maghiari.
Corina Creţu acuză PDL de complicitate cu iniţiativele

Băsescu: Administraţiile locale să ia foarte în serios problema reducerii subvenţiilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că administraţiile locale trebuie "să ia foarte în serios" problema reducerii subvenţiilor şi să înceapă anchetele sociale, apreciind că "reducerea subvenţiilor, dacă va fi făcută fără cap, va afecta populaţia".
Băsescu: Administraţiile locale să ia foarte în serios problema reducerii subvenţiilor

Predoiu: Vizita premierului la CSM nu este singulară

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că vizita de joi a premierului Emil Boc la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu este singulară şi că au existat discuţii între puterea Judecătorească şi cea Executivă încă din luna ianuarie.
Predoiu: Vizita premierului la CSM nu este singulară

Proiectul privind studiul pentru concesiunea serviciilor de operare la Lia Manoliu, respins de CGMB

Consilierii generali au respins, joi, proiectul privind studiul de fundamentare legat de concesiunea serviciilor pentru operarea şi mentenanţa Stadionului "Lia Manoliu", contract care ar fi adus municipiului Bucureşti un profit estimat la 20 de milioane de euro.
Proiectul privind studiul pentru concesiunea serviciilor de operare la Lia Manoliu, respins de CGMB

IBM: Bucureştiul poate deveni un centru comercial pentru Europa Centrală şi de Est

Poziţia geopolitică, populaţia educată şi rata scăzută a criminalităţii sunt câteva atuuri ale Capitalei care i-ar putea permite ca, pe termen mediu, să se transforme într-un centru comercial pentru Europa Centrală şi de Est, a declarat joi, directorul general IBM România, Bogdan Balaci.
IBM: Bucureştiul poate deveni un centru comercial pentru Europa Centrală şi de Est

Timişoara: Organizatorii concertului lui Al Di Meola au pus în vânzare ultimele 50 de bilete

Organizatorii concertului pe care chitaristul Al Di Meola îl va susţine la Timişoara au pus în vânzare ultimele 50 de bilete, acestea fiind returnate de cei care nu vor putea participa la evenimentul reprogramat pentru 6 iunie, la Filarmonica "Banatul", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Timişoara: Organizatorii concertului lui Al Di Meola au pus în vânzare ultimele 50 de bilete

Serbia a „îndeplinit una dintre obligaţiile sale internaţionale”, afirmă procurorul TPI

Procurorul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), Serge Brammertz, a declarat joi că Serbia a "îndeplinit una dintre obligaţiile sale internaţionale" arestându-l pe fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, relatează AFP.
Serbia a

Poliştii braşoveni au întocmit opt dosare penale şi au aplicat 45 de amenzi la Cupa României

Poliţiştii braşoveni au întocmit opt dosare penale şi au aplicat 45 de sancţiuni contravenţionale suporterilor care au tulburat liniştea şi ordinea publică, miercuri, în ziua disputării finalei Cupei României, Steaua - Dinamo, scor 2-1, desfăşurată la Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliştii braşoveni au întocmit opt dosare penale şi au aplicat 45 de amenzi la Cupa României

Oprescu îi invită la discuţii pe taximetrişti pentru clarificarea problemei datoriilor la stat

Sorin Oprescu i-a invitat la discuţii pentru luni pe reprezentanţii taximetriştilor care au protestat, joi, în faţa Primăriei Capitalei, pentru a clarifica problema plăţii datoriilor către stat, edilul general spunând că cei care şi-au plătit taxele şi impozitele merită să primească autorizaţie.
Oprescu îi invită la discuţii pe taximetrişti pentru clarificarea problemei datoriilor la stat

Datorii de 2,3 miliarde de euro pentru cluburile din Serie A (studiu)

Cele 20 de cluburi din prima ligă italiană au acumulat datorii în valoare de 2,3 miliarde de euro la finalul sezonului 2009/2010, potrivit unui studiu comandat de federaţia italiană agenţiei Arel şi cabinetului de audit PriceWaterhouseCooper (PWC), informează AFP.
Datorii de 2,3 miliarde de euro pentru cluburile din Serie A (studiu)

Tribunalul Argeş menţine restricţia de a părăsi ţara în cazul preşedintelui CJ, Constantin Nicolescu

Magistraţii Tribunalului Argeş au hotărât, joi, menţinerea restricţiilor judiciare în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, printre acestea cea de a părăsi ţara şi de a se vedea cu persoanele cercetate în dosar pe toată durata desfăşurării procesului.
Tribunalul Argeş menţine restricţia de a părăsi ţara în cazul preşedintelui CJ, Constantin Nicolescu

Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice se va aplica de la 1 iunie

Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice se va aplica începând cu data de 1 iunie pentru o perioadă de aproape doi ani, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.
Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice se va aplica de la 1 iunie

Buşcu:Trebuie să găsesc un partener la AcademiaCaţavencu;suma licitată depăşeşte posibilităţile mele

Doru Buşcu, care şi-a adjudecat marca "Academia Caţavencu", pentru 1.617.000 de euro, cu TVA, a declarat pentru MEDIAFAX că suma pe care trebuie să o achite în urma licitaţiei de joi depăşeşte posibilităţile financiare ale lui şi ale colegilor lui, fiind nevoit să găsească un partener.
Buşcu:Trebuie să găsesc un partener la AcademiaCaţavencu;suma licitată depăşeşte posibilităţile mele

Situaţia traficului aerian în Europa tinde să se normalizeze

Situaţia traficului aerian european tinde să se normalizeze, iar cenuşa emanată în urma erupţiei vulcanului din Islanda urmează să dispară curând, anunţă Agenţia europeană pentru siguranţa aeriană (Eurocontrol).
Situaţia traficului aerian în Europa tinde să se normalizeze

Congresmeni americani cer oprirea războiului din Afganistan, după eliminarea lui Osama ben Laden

Mai mulţi congresmeni americani cer, de mai multe zile, încetarea războiului din Afganistan, care a devenit fără sens, în opinia acestora, după moartea lui Osama ben Laden, relatează AFP.
Congresmeni americani cer oprirea războiului din Afganistan, după eliminarea lui Osama ben Laden

Mii de locuitori evacuaţi, din cauza unui incendiu la un depozit de muniţie din Rusia

Autorităţile ruse au început joi evacuarea a mii de locuitori din apropierea unui depozit de muniţie din Başkortostan (centrul Rusiei), unde a izbucnit un incendiu care a provocat explozii, au anunţat oficiali locali şi serviciile de intervenţie, relatează AFP.
Mii de locuitori evacuaţi, din cauza unui incendiu la un depozit de muniţie din Rusia

Clinton: SUA nu au încă o poziţie oficială privind susţinerea unuia dintre candidaţii la şefia FM

Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat joi, la Paris, că Statele Unite nu au încă o poziţie oficială referitoare la susţinerea uneia dintre candidaturile la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI), dar apreciază, neoficial, că femeile pot ocupa funcţii importante.
Clinton: SUA nu au încă o poziţie oficială privind susţinerea unuia dintre candidaţii la şefia FM

MFP a vândut joi obligaţiuni cu scadenţa în 2017 de 500 milioane lei, la un randament de 7,45% pe an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni de stat cu scadenţa în anul 2017 în valoare de 500 milioane lei, exact cât şi-a propus, la un randament mediu de 7,45% pe an.
MFP a vândut joi obligaţiuni cu scadenţa în 2017 de 500 milioane lei, la un randament de 7,45% pe an

Parchet: Susţinerea Js1 faţă de starea de sănătate a lui Vîntu, o discriminare pozitivă

Susţinerea Judecătoriei sectorului 1 (Js1) privind faptul că starea de sănătate şi lipsa de mobilitate a lui Sorin Ovidiu Vîntu sunt aspecte care să determine revocarea arestării preventive nu este altceva decât o discriminare pozitivă faţă de un inculpat sănătos aflat într-o situaţie similară.
Parchet: Susţinerea Js1 faţă de starea de sănătate a lui Vîntu, o discriminare pozitivă

Presa italiană scrie că preşedintele clubului Cesena s-ar afla la Bucureşti pentru a negocia cu Mutu

Preşedintele clubului Cesena, Igor Campedelli, s-ar afla la Bucureşti pentru a negocia un eventual transfer al atacantului Fiorentinei, Adrian Mutu, care este dorit de clubul italian din iarnă, informează tuttomercatoweb.com.
Presa italiană scrie că preşedintele clubului Cesena s-ar afla la Bucureşti pentru a negocia cu Mutu

Sfântu Gheorghe: Peste 450 de persoane care locuiesc într-un bloc social vor fi evacuate

Peste 450 de persoane care locuiesc într-un bloc social din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi evacuate din imobil începând din luna iulie, întrucât municipalitatea intenţionează să schimbe destinaţia blocului respectiv, primarul Antal Arpad spunând că de ajutor vor beneficia doar cei care "merită".
Sfântu Gheorghe: Peste 450 de persoane care locuiesc într-un bloc social vor fi evacuate

Statul a plătit o primă tranşă, de nouă mil. lei, pentru economiile în scop locativ de anul trecut

Clienţii băncilor pentru locuinţe au primit de la stat, în această săptămână, nouă milioane de lei, reprezentând o parte a primelor acordate de autorităţi pentru sumele economisite anul trecut, potrivit secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Eugen Curteanu.
Statul a plătit o primă tranşă, de nouă mil. lei, pentru economiile în scop locativ de anul trecut

Ediţia 2011-2012 a campionatului Spaniei se va desfăşura între 21 august şi 13 mai

Ediţia 2011-2012 a campionatului de fotbal al Spaniei se va desfăşura în perioada 21 august 2011 - 13 mai 2012, finala Cupei Regelui fiind programată pentru data de 25 mai, informează AFP.
Ediţia 2011-2012 a campionatului Spaniei se va desfăşura între 21 august şi 13 mai

Goran Hadzici, ultimul fugar căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie

O singură persoană mai este căutată dintre cele 161 inculpate de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie de la crearea sa în 1993, după arestarea, joi, a fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, relatează AFP.
Goran Hadzici, ultimul fugar căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie

Recursul celor 29 de acuzaţi din „gruparea Mironescu” se va judeca marţi, la instanţa supremă

Completul de cinci judecători al instanţei supreme va lua în discuţie, marţi, recursul celor 29 de arestaţi în dosarul legat de afacerile ilegale din Portul Constanţa, printre care fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, şi fostul şef al Direcţiei Domenii Portuare, Eugen Bogatu.
Recursul celor 29 de acuzaţi din

Băsescu: Reorganizarea administrativă să ţină cont cât mai mult de regiunile de dezvoltare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că pentru reorganizarea administrativă a României nu este necesară modificarea Constituţiei şi că aceasta schimbare trebuie făcută pe modelul actualelor regiuni de devoltare.
Băsescu: Reorganizarea administrativă să ţină cont cât mai mult de regiunile de dezvoltare

Borbely:Ministerul şi-a făcut treaba la semnarea contractelor,implementarea e la autorităţile locale

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, că afirmaţia şefului statului legată de absorţia fondurilor europene în cazul Ministerului Mediului este "adevărată" şi a precizat că ministerul şi-a făcut treaba în privinţa semnării contractelor, dar implementarea lor ţine de autorităţile locale
Borbely:Ministerul şi-a făcut treaba la semnarea contractelor,implementarea e la autorităţile locale

Edvin Marton revine la Bucureşti, la Gala „Crăciun Vienez”, pe 21 şi 22 decembrie

Celebrul violonist Edvin Marton revine la Bucureşti, la Gala "Crăciun Vienez", pe 21 şi 22 decembrie, la Sala Palatului, unde va concerta alături de European Royal Orchestra, informează organizatorii.
Edvin Marton revine la Bucureşti, la Gala

UPDATE 2: Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, a fost arestat

(Adaugă noi declaraţii ale preşedintelui sârb şi elemente de context)
UPDATE 2: Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, a fost arestat

Halilhodzici va primi despăgubiri de 900.000 de euro de la Dinamo Zagreb

Gruparea Dinamo Zagreb a anunţat că a ajuns la un acord cu tehnicianul Vahid Halilhodzici privind plecarea acestuia de la club, antrenorul urmând să primească suma de 900.000 de euro, informează AFP.
Halilhodzici va primi despăgubiri de 900.000 de euro de la Dinamo Zagreb

Pictorul Ion Sălişteanu a murit

Pictorul Ion Sălişteanu a murit miercuri, la vârsta de 81 de ani, şi va fi înmormântat vineri la Cimitirul Bellu din Capitală, informează Academia Română.
Pictorul Ion Sălişteanu a murit

Js1 a realizat doar o asociere a circumstanţelor personale pozitive ale lui Vîntu şi Cezar-Parchet

Judecătoria sectorului 1 (Js1) a realizat doar o asociere a circumstanţelor personale pozitive ale lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, cu dispariţia pericolului concret pentru ordinea publică, prin trecerea timpului, minimalizând consecinţele faptelor inculpaţilor, a susţinut procurorul.
Js1 a realizat doar o asociere a circumstanţelor personale pozitive ale lui Vîntu şi Cezar-Parchet

Vîntu şi Cezar rămân în arest în dosarul legat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă – 2

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar rămân în arest preventiv în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, decizia fiind luată, joi, de instanţa Tribunalului Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Laura Andrei
Vîntu şi Cezar rămân în arest în dosarul legat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă - 2

Ponta: Constituţia poate fi modificată doar de viitorul Parlament, Băsescu foloseşte tema electoral

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că doar viitorul Parlament va putea să modifice Constituţia, subiectul fiind folosit de preşedintele Traian Băsescu pentru a acoperi lipsa măsurilor anticriză şi scandalurile legate de corupţie.
Ponta: Constituţia poate fi modificată doar de viitorul Parlament, Băsescu foloseşte tema electoral