CELE MAI NOI ARTICOLE

Peste 14 tone de deşeuri de aluminiu fără documente, confiscate de poliţişti, la Buzău

Peste 14 tone de deşeuri de aluminiu fără documente de provenienţă au fost confiscate de poliţiştii din Buzău, societatea comercială care se ocupa cu distribuirea mărfii fiind amendată cu 10.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 14 tone de deşeuri de aluminiu fără documente, confiscate de poliţişti, la Buzău

Noul Cod al Muncii, promulgat de Băsescu. Vezi care sunt principalele schimbări pe care le va aduce

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului Muncii. Anunţul în acest sens a fost făcut printr-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Noul Cod al Muncii, promulgat de Băsescu. Vezi care sunt principalele schimbări pe care le va aduce

Bugetul spitalelor care angajează personal redistribuit din unităţile reprofilate va fi suplimentat

Bugetul spitalelor şi al serviciilor de ambulanţă care angajează personal redistribuit din cele 67 unităţi propuse pentru reprofilare va fi suplimentat, dacă acestea, în urma preluării personalului, nu s-ar mai încadra în prevederea legală de 70% cheltuieli de personal, anunţă ministrul Sănătăţii.
Bugetul spitalelor care angajează personal redistribuit din unităţile reprofilate va fi suplimentat

Procesul privind arestarea lui Marius Petcu s-a terminat. Decizia instanţei, joi după-amiază

Procesul în care instanţa supremă judecă recursul procurorilor DNA împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti care a respins cererea ca preşedintele CNSLR-Frăţia Marius Petcu să fie cercetat în stare de arest pentru luare de mită s-a terminat, joi după-amiază urmând să fie aflat verdictul.
Procesul privind arestarea lui Marius Petcu s-a terminat. Decizia instanţei, joi după-amiază

Muzeu Madame Tussauds inaugurat la Viena – FOTO

Preşedintele austriac Heinz Fischer a inaugurat, joi, muzeul Madame Tussauds la Vienna, în care sunt expuse 65 de statui din ceară ale unor personalităţi austriece şi internaţionale, precum împărăteasa Sissi şi actorul american George Clooney.
Muzeu Madame Tussauds inaugurat la Viena - FOTO

Un cleric catolic din Tripoli afirmă că zeci de civili au murit în urma raidurilor internaţionale

Un episcop catolic din Tripoli a denunţat "pretinsele raiduri umanitare care au făcut zeci de victime civile în mai multe cartiere din capitala Libiei", într-un interviu acordat agenţiei de presă catolice Fides, informează AFP.
Un cleric catolic din Tripoli afirmă că zeci de civili au murit în urma raidurilor internaţionale

Regizorul Danis Tanovic susţine un masterclass la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

Regizorul Danis Tanovic va susţine un masterclass în cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti - Bucharest IFF -, care se desfăşoară între 11 şi 17 aprilie, informează organizatorii.
Regizorul Danis Tanovic susţine un masterclass la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

Procesul privind arestarea lui Marius Petcu s-a terminat; decizia instanţei, joi după-amiază

Procesul în care instanţa supremă judecă recursul procurorilor DNA împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti care a respins cererea ca preşedintele CNSLR-Frăţia Marius Petcu să fie cercetat în stare de arest pentru luare de mită s-a terminat, joi după-amiază urmând să fie aflat verdictul.
Procesul privind arestarea lui Marius Petcu s-a terminat; decizia instanţei, joi după-amiază

Portugalia a revizuit în creştere deficitul bugetar pentru anul trecut, după o vizită a Eurostat

Portugalia a revizuit în creştere deficitul bugetar pentru anul trecut, de la 7,3% la 8,6%, peste ţinta asumată de guvern, după o vizită a oficialilor biroului de statistică al Uniunii Europene (UE), Eurostat, transmite Reuters.
Portugalia a revizuit în creştere deficitul bugetar pentru anul trecut, după o vizită a Eurostat

Hunedoara: Două firme care deţin mai multe „magazine de vise”, amendate cu 45.000 de lei

Două societăţi comerciale care au mai multe "magazine de vise" în judeţul Hunedoara au fost amendate cu aproape 45.000 de lei, iar activitatea lor a fost suspendată pentru trei luni din cauza neregulilor descoperite, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi.
Hunedoara: Două firme care deţin mai multe

Patru persoane, judecate după ce au pretins mită în schimbul intervenţiei la ANRP

Patru persoane au fost deferite justiţiei pentru că au pretins bani în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în sensul de a fi despăgubit un cetăţean român ale cărui bunuri au fost trecute în proprietatea Bulgariei
Patru persoane, judecate după ce au pretins mită în schimbul intervenţiei la ANRP

Biletele pentru meciul FC Timişoara-Steaua s-au epuizat în două zile

Interesul pentru partida FC Timişoara - Steaua, programată sâmbătă, a fost foarte mare, cele 26.000 de bilete puse în vânzare pentru partida din etapa a XXIII-a a Ligii I fiind epuizate în două zile.
Biletele pentru meciul FC Timişoara-Steaua s-au epuizat în două zile

CL Suceava s-a asociat cu o firmă spaniolă pentru punerea în valoare a Curţii Domneşti

O firmă din Spania cu experienţă în gestionarea patrimoniului istoric, Arena Teatro SL, va colabora cu municipalitatea suceveană pentru punerea în valoare a Curţii Domneşti, şantier arheologic din centrul municipiului care ar urma, cel mai probabil, să fie acoperit cu o cupolă din sticlă.
CL Suceava s-a asociat cu o firmă spaniolă pentru punerea în valoare a Curţii Domneşti

Bellu speră ca gimnastele române să micşoreze distanţa valorică faţă de cele din Rusia, China şi SUA

Antrenorul Octavian Bellu a declarat, joi, că participarea gimanstelor tricolore la CE de la Berlin reprezintă o etapă importantă de pregătire pentru JO de anul viitor, precizând că speră ca în urma acestei competiţii România să micşoreze distanţa valorică faţă de Rusia, China şi SUA.
Bellu speră ca gimnastele române să micşoreze distanţa valorică faţă de cele din Rusia, China şi SUA

Oprescu spune că PSD şi PNL îi susţin varianta de buget al Capitalei

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, după o întâlnire cu liderii PSD şi PNL, că Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au exprimat foarte clar că susţin varianta de buget propusă de el.
Oprescu spune că PSD şi PNL îi susţin varianta de buget al Capitalei

Oprescu: Voi candida ca independent, nu mi-am cumpărat niciodată sprijinul

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că va candida la următoarele alegeri tot ca independent, însă, dacă va fi susţinut de unele partide, le va mulţumi.
Oprescu: Voi candida ca independent, nu mi-am cumpărat niciodată sprijinul

Oprescu anunţă că referendumul privind sectoarele ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că referendumul iniţiat de PNL şi PC pentru menţinerea primăriilor de sector ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai.
Oprescu anunţă că referendumul privind sectoarele ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai

Ucigaşul din Braşov nu a furat nimic din locuinţa victimei

Persoana sau persoanele care au ucis-o cu bestialitate marţi pe soţia unui avocat din Braşov nu au furat din locuinţa acesteia niciun bun de valoare, anchetatorii neavând până în prezent vreun mobil al crimei.
Ucigaşul din Braşov nu a furat nimic din locuinţa victimei

Patru firme din Timiş au donat PDL aproape 30.000 de lei

Patru firme din judeţul Timiş au donat, în 2010, aproape 30.000 de lei PDL, principalul contributor fiind o firmă din Sânnicolau Mare, Auto Mec, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Patru firme din Timiş au donat PDL aproape 30.000 de lei

PSD Suceava: Conducerea PDL a CJ favorizează firma „îngeraşului portocaliu” Conţac

PSD Suceava acuză conducerea PDL a CJ Suceava că a adus SC Drumuri şi Poduri SA în pragul falimentului, fiind favorizată firma "fostului şobolan roşu Conţac, actual îngeraş portocaliu", în timp ce PDL consideră că PSD se manifestă ipocrit şi suferă de sindromul "câinelui de casă care latră aiurea".
PSD Suceava: Conducerea PDL a CJ favorizează firma

Liderul PSD Covasna: La ora actuală UDMR conduce PDL şi coaliţia de guvernare

Liderul PSD Covasna, Horia Grama, susţine că, la ora actuală, UDMR conduce PDL şi coaliţia de guvernare, dar şi ţara, adăugând că lucrurile sunt "foarte grave" dacă Uniunea va reuşi să impună PDL şi proiectele privind regionalizarea şi statutul minorităţilor naţionale.
Liderul PSD Covasna: La ora actuală UDMR conduce PDL şi coaliţia de guvernare

CJ Dolj cere penalităţi de 225.000 lei de la furnizorul de mere pentru Programul „Laptele şi Cornul”

Conducerea Consiliului Judeţean Dolj a reziliat contractul cu societatea care furnizează merele pentru cei peste 52.000 de elevi beneficiari ai Programului "Cornul şi Laptele", administraţia judeţeană solicitând, totodată, penalităţi în valoare de 225.000 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CJ Dolj cere penalităţi de 225.000 lei de la furnizorul de mere pentru Programul

Avocat bucureştean, judecat pentru că a pretins 6.000 de euro în schimbul obţinerii unui act medical

Un avocat al Baroului Bucureşti a fost deferit justiţiei pentru că a pretins de la un bărbat 6.000 de euro pentru a interveni pe lângă un angajat din cadrul Institutului de Medicină Legală în scopul obţinerii unui act medico legal care i-ar fi putut ameliora situaţia juridică.
Avocat bucureştean, judecat pentru că a pretins 6.000 de euro în schimbul obţinerii unui act medical

Dan Alexa: Acum jucăm pentru puncte, pentru suporteri, nu pentru prime

Căpitanul echipei FC Timişoara, Dan Alexa, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o victorie cu Steaua ar fi un pas important pentru "alb-violeţi" şi că jucătorii formaţiei timişorene evoluează pentru suporteri şi pentru puncte, mai puţin pentru prime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dan Alexa: Acum jucăm pentru puncte, pentru suporteri, nu pentru prime

Igor Smirnov critică poziţia Rusiei privind un statut special al Transnistriei în cadrul R.Moldova

Igor Smirnov, liderul administraţiei separatiste de la Tiraspol, a reacţionat vehement la declaraţiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, privind acordarea unui statut special Transnistriei în cadrul Republicii Moldova, informează Deutsche Welle.
Igor Smirnov critică poziţia Rusiei privind un statut special al Transnistriei în cadrul R.Moldova

Flexisexualitatea, o nouă modă. Vezi ce este – VIDEO

A apărut un nou tip de sexualitate: flexisexualitatea, o noua modă printre vedetele de la Hollywood, care ar putea schimba felul în care privim sexualitatea în general, informează CNN.
Flexisexualitatea, o nouă modă. Vezi ce este - VIDEO

Consiliul Naţional al Sanitas a luat act de autosuspendarea lui Petcu din funcţia de preşedinte

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat act, joi, de autosuspendarea lui Marius Petcu din funcţia de preşedinte al organizaţiei, varianta demiterii acestuia nefiind supusă la vot deoarece organizaţiile care au susţinut această opinie au fost prea puţine.
Consiliul Naţional al Sanitas a luat act de autosuspendarea lui Petcu din funcţia de preşedinte

AIPC şi CFA acuză două SIF-uri că încălcă drepturile acţionarilor prin respingerea completării AGA

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) şi CFA România acuză SIF Transilvania şi SIF Oltenia că încalcă drepturile acţionarilor de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a AGA, prin respingerea propunerilor de creştere a dividendelor pentru 2010.
AIPC şi CFA acuză două SIF-uri că  încălcă drepturile acţionarilor prin respingerea completării AGA

Mihaela Popa propune o dezbatere reală în PDL a platformei iniţiate de Macovei, Preda şi Voinescu

Liderul PDL Iaşi, Mihaela Popa, susţinător al moţiunii Vasile Blaga la congresul partidului, consideră necesară o dezbatere reală în partid a platformei în 35 de puncte iniţiată de Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu, precizând că va propune echipei Blaga să ia în discuţie documentul.
Mihaela Popa propune o dezbatere reală în PDL a platformei iniţiate de Macovei, Preda şi Voinescu

Suceava: Majoritatea şcolilor care au fost în grevă au reluat cursurile după plata salariilor

Cursurile au fost reluate, joi, în majoritatea şcolilor din Suceava care s-au aflat în grevă, după ce au început să fie virate sumele pentru plata salariilor, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Judeţean Învăţământ "Spiru Haret" Suceava, Dumitru Irimia, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Suceava: Majoritatea şcolilor care au fost în grevă au reluat cursurile după plata salariilor

Kremlinul denunţă conflicte de interese care implică mai mulţi apropiaţi ai lui Vladimir Putin

Consilierul economic al Kremlinului a declarat joi că mai mulţi miniştri vor părăsi consiliile de administraţie ale mai multor companii mari pentru a evita conflicte de interese, o decizie văzută ca un atac împotriva apropiaţilor premierului rus Vladimir Putin, relatează AFP.
Kremlinul denunţă conflicte de interese care implică mai mulţi apropiaţi ai lui Vladimir Putin

Doi poliţişti trimişi în judecată pentru că au cerut bani pentru a „aranja” cazul unui şofer băut

Doi poliţişti trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru că, în 2008, au cerut bani să "aranjeze" dosarul unui şofer prins băut la volan, unul dintre ofiţeri fiind acuzat şi că a pretins 8.500 de lei pentru a fi mutat un agent la Serviciul Cazier Judiciar al IPJ Argeş.
Doi poliţişti trimişi în judecată pentru că au cerut bani pentru a

Şeful Consiliului Consultativ al Regatului Arabiei Saudite: Ce am văzut în România e peste aşteptări

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe Abdullah Bin Muhammed Bin Ibrahim Al-Sheikh, preşedintele Consiliului Consultativ al Regatului Arabiei Saudite, acesta afirmând că, deşi auzise lucruri bune despre România, ceea ce a găsit este peste măsura aşteptărilor.
Şeful Consiliului Consultativ al Regatului Arabiei Saudite: Ce am văzut în România e peste aşteptări

Ministrul de Interne i-a felicitat pe cei implicaţi în realizarea capturii de cocaină

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, i-a felicitat, joi, la Constanţa, pe cei implicaţi în realizarea capturii de cocaină şi a precizat că instituţiile statului încearcă să combată acest fenomen, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul de Interne i-a felicitat pe cei implicaţi în realizarea capturii de cocaină

Cele 150 de kilograme de cocaină, de puritate 99 la sută, se aflau în ţară de o săptămână

Cele 150 de kilograme de cocaină ridicate, joi, din localitatea maramureşeană Săpânţa, care aveau puritate de 99 la sută, au ajuns în Portul Constanţa în urmă cu o săptămână, într-un container din Bolivia ce a urmat traseul Chile-Mexic-Spania-Malta-România, potrivit Poliţiei Române.
Cele 150 de kilograme de cocaină, de puritate 99 la sută, se aflau în ţară de o săptămână

Danileţ: Nu m-am abţinut în a face declaraţii pe arhiva SIPA. Arhiva anterioară lui 2001 a fost arsă

Fostul consilier ministerial Cristi Danileţ a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu s-a abţinut în a face afirmaţii pe tema arhivei SIPA, unde există documente privind magistraţi, grefieri, poliţişti din perioada 2001-2005, anterior toate actele fiind arse, dar a refuzat să comenteze telegrama Wikileaks.
Danileţ: Nu m-am abţinut în a face declaraţii pe arhiva SIPA. Arhiva anterioară lui 2001 a fost arsă

Un ploieştean va fi judecat pentru nedeclararea a peste 40.000 de litri de produse petroliere

Judecătoria Ploieşti se va pronunţa asupra vinovăţiei unui bărbat, acuzat că nu a înregistrat în contabilitatea societăţii sale a cantităţii de 42.900 de litri de produse petroliere, păgubind astfel statul cu peste 80.000 de lei.
Un ploieştean va fi judecat pentru nedeclararea a peste 40.000 de litri de produse petroliere

Bărbat ridicat de jandarmii bucureşteni pentru posesie de Danabol, un steroid cu efecte halucinogene

Un bărbat a fost ridicat de jandarmii bucureşteni şi dus la Secţia 12 Poliţie pentru că avea asupra lui 93 de pastile de Danabol, un steroid cu efecte halucinogene puternice, restricţionat pe piaţa farmaceutică.
Bărbat ridicat de jandarmii bucureşteni pentru posesie de Danabol, un steroid cu efecte halucinogene

Secretarul general al NATO se opune ideii înarmării rebelilor libieni

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a opus, joi, ideii înarmării rebelilor libieni, afirmând că Alianţa Nord-Atlantică intervine militar "pentru a proteja poporul libian" şi nu pentru a-l înarma, relatează AFP.
Secretarul general al NATO se opune ideii înarmării rebelilor libieni

Trei administratori de firme cercetaţi pentru retransmitere ilegală de programe TV

Trei administratori de firme au fost puşi sub acuzare, în urma a 11 percheziţii domiciliare care s-au desfăşurat în Arad, care au relevat retransmiteri ilegale de programe TV către abonaţi ai reţelelor de cablu, poliţiştii confiscând receptoare de emisii.
Trei administratori de firme cercetaţi pentru retransmitere ilegală de programe TV