CELE MAI NOI ARTICOLE

Raportul la proiectul privind taxa de solidaritate, amânat cu două săptămâni, la cererea UNPR şi MFP

Comisia de buget a Camerei a amânat, marţi, cu două săptămâni, elaborarea raportului la propunerea legislativă privind taxa de solidaritate, pentru ca iniţiatorii să discute cu MFP şi să stabilească dacă aceasta va fi fixată la 1% din totalul averii sau la 5% din ceea ce depăşeşte 500.000 de euro.
Raportul la proiectul privind taxa de solidaritate, amânat cu două săptămâni, la cererea UNPR şi MFP

IPJ Prahova:Doi tineri sunt suspecţi principali în cazul furtului de un mil. euro şi au părăsit ţara

Poliţia Prahova a anunţat, marţi, că doi tineri sunt principalii suspecţi în cazul furtului de un milion de euro dintr-o locuinţă nelocuită din Ploieşti, şi au fost daţi în urmărire, anchetatorii stabilind că aceştia au reuşit să fugă în Italia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
IPJ Prahova:Doi tineri sunt suspecţi principali în cazul furtului de un mil. euro şi au părăsit ţara

IPS Bartolomeu rămâne intubat, conectat la aparate, la terapie intensivă

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se află internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, este în continuare intubat şi conectat la aparate, au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, surse medicale.
IPS Bartolomeu rămâne intubat, conectat la aparate, la terapie intensivă

Tuşa (PNL): Am depus plângere penală împotriva lui Boc şi Oprea în legătură cu pensiile militarilor

Deputatul PNL Diana Tuşa a depus, marţi, la Parchetul ICCJ o plângere penală împotriva premierul Emil Boc şi a ministrului Apărării, Gabriel Oprea, pe care îi acuză de prezentarea cu rea credinţă de date inexacte Parlamentului în legătură cu pensiile militarilor.
Tuşa (PNL): Am depus plângere penală împotriva lui Boc şi Oprea în legătură cu pensiile militarilor

IPS Bartolomeu rămâne intubat, conectat la aparate, la terapie intensivă – surse

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se află internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, este în continuare intubat şi conectat la aparate, au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, surse medicale.
IPS Bartolomeu rămâne intubat, conectat la aparate, la terapie intensivă - surse

Romanian Car Park Up 1.8% On Year, To 5.42M Vehicles

Romania's car park grew last year by 1.8%, to more than 5.42 million vehicles, including 4.3 million passenger cars, 6.4% higher than in 2009, according to the data of the Interior Ministry's Driving License and Vehicle Registration Department (DRPCIV).
Romanian Car Park Up 1.8% On Year, To 5.42M Vehicles

Şedinţa CSAT a început

CSAT s-a reunit, marţi, la ora transmiterii acestei ştiri, în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi aflându-se subiecte precum forţele participante la misiuni în afara teritoriului ţării în anul 2011 şi strategia de management integrat al frontierei în perioada 2010 - 2012.
Şedinţa CSAT a început

Circul Globus a câştigat pentru a treia oară bronzul la Festivalul de la Monte Carlo

Trupa de fete Almas a Circului Globus din Bucureşti a câştigat premiul Clovnul de Bronz la Festivalul de Artă a Circului de la Monte Carlo, care are loc între 20 şi 30 ianuarie, informează un comunicat.
Circul Globus a câştigat pentru a treia oară bronzul la Festivalul de la Monte Carlo

Renault nu va mai vinde Logan în India

Renault a decis să nu includă Loganul în gama de modele pe care le va comercializa din 2011 în India, maşina urmând să fie produsă şi distribuită doar de compania parteneră locală Mahindra & Mahindra (M&M), potrivit publicaţiei indiene Business Standard.
Renault nu va mai vinde Logan în India

Unul dintre reţinuţii în cazul permiselor este profesor la Academia de Poliţie

Una dintre cele patru persoane pentru care procurorii bucureşteni au cerut instanţei, luni, arestarea preventivă în cazul permiselor obţinute fraudulos, este cadru didactic la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", judecătorii hotărând cercetarea sa în libertate, au spus surse judiciare.
Unul dintre reţinuţii în cazul permiselor este profesor la Academia de Poliţie

Sistemul de control de la intrarea pe aeroportul Domodedovo a fost inadecvat – anchetatori

Sistemul de control la intrarea pe aeroportul internaţional Domodedovo a fost inadecvat, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de anchetă, Vladimir Markin, citat de RIA Novosti în pagina electronică.
Sistemul de control de la intrarea pe aeroportul Domodedovo a fost inadecvat - anchetatori

Leul s-a menţinut pe o apreciere uşoară, iar referinţa BNR a coborât la 4,2621 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, astfel că şi Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,63 bani, de 4,2621 lei/euro.
Leul s-a menţinut pe o apreciere uşoară, iar referinţa BNR a coborât la 4,2621 lei/euro

Jose Mourinho vrea să-l aducă pe Adebayor la Real Madrid

Antrenorul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, vrea transferul atacantului togolez Emmanuel Adebayor de la Manchester City, pentru a-l înlocui pe argentinianul Gonzalo Higuain, în convalescenţă după o intervenţi chirurgicală, susţin, marţi, mai multe ziare spaniole, informează AFP.
Jose Mourinho vrea să-l aducă pe Adebayor la Real Madrid

Un pachet reprezentând 0,34% din acţiunile FP a fost vândut pentru 7,3 milioane de euro

Un pachet de acţiuni reprezentând 0,34% din toate titlurile Fondului Proprietatea (FP) a fost tranzacţionat la ora 12:08, pentru 31,2 milioane lei (7,3 milioane euro).
Un pachet reprezentând 0,34% din acţiunile FP a fost vândut pentru 7,3 milioane de euro

Franklin Templeton Says More Energy Cos Should Be Listed In Bucharest

Franklin Templeton, manager of Romanian investment fund Fondul Proprietatea (FP.RO), Tuesday said it will try to convince the government to list on the stock market several key energy companies to improve their efficiency and boost budget revenues at the same time.
Franklin Templeton Says More Energy Cos Should Be Listed In Bucharest

Bugetul pe 2011 al Companiei de Drumuri prevede investiţii de peste şase miliarde lei

Bugetul pe 2011 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) prevede un fond de investiţii de 6,02 miliarde lei, în uşoară creştere faţă de valoarea stabilită la începutul anului trecut pentru 2010, de 5,98 miliarde de lei.
Bugetul pe 2011 al Companiei de Drumuri prevede investiţii de peste şase miliarde lei

Romanian Constitutional Court Rules Magistrates Council Member Validation Illegal

Romania’s Constitutional Court in Tuesday upheld complaints by democrat liberal senators on the validation of 11 members of the High Council of Magistrates, appointed for six-year terms.
Romanian Constitutional Court Rules Magistrates Council Member Validation Illegal

PFR: Mai multe cazuri de migraţie ilegală, furt auto şi contrabandă de ţigări depistate în 2010

Poliţiştii de frontieră români au depistat, în anul 2010, un număr mai mare de cazuri de migraţie ilegală, autoturisme furate şi contrabandă de ţigări la graniţele ţării decât în 2009, în total fiind înregistrate cu zece la sută mai multe infracţiuni, potrivit bilanţului Poliţiei de Frontieră (PFR).
PFR: Mai multe cazuri de migraţie ilegală, furt auto şi contrabandă de ţigări depistate în 2010

Twitter, cea mai rapidă sursă de informare din Rusia în cazul atentatului de la Moscova – presă

Martorii oculari ai atentatului comis luni pe aeroportul Domodedovo din Moscova au început să posteze mesaje pe Twitter, marţi, pentru a completa lacunele lăsate de autorităţi şi televiziunea publică, devenind cea mai rapidă sursă de ştiri din Rusia, relatează Financial Times, în ediţia online.
Twitter, cea mai rapidă sursă de informare din Rusia în cazul atentatului de la Moscova - presă

CC a admis sesizările PDL privind validarea celor 11 membri din noul CSM – 2

Curtea Constituţională a admis, marţi, ambele contestaţii ale senatorilor PDL privind validarea celor 11 membri aleşi de magistraţi, pentru un mandat de şase ani, în noul CSM.
CC a admis sesizările PDL privind validarea celor 11 membri din noul CSM - 2

CC a admis sesizările PDL privind validarea celor 11 membri din noul CSM

Curtea Constituţională a admis, marţi, ambele contestaţii ale senatorilor PDL privind validarea celor 11 membri aleşi de magistraţi, pentru un mandat de şase ani, în noul CSM, precum şi a celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM.
CC a admis sesizările PDL privind validarea celor 11 membri din noul CSM

Circul Globus din Bucureşti a câştigat pentru a treia oară bronzul la Festivalul de la Monte Carlo

Trupa de fete Almas a Circului Globus din Bucureşti a câştigat premiul Clovnul de Bronz la Festivalul de Artă a Circului de la Monte Carlo, care are loc între 20 şi 30 ianuarie, informează un comunicat.
Circul Globus din Bucureşti a câştigat pentru a treia oară bronzul la Festivalul de la Monte Carlo

Van Bommel vrea să plece imediat la AC Milan

Căpitanul echipei Bayern München, olandezul Mark van Bommel, a solicitat conducerii clubului bavarez să îi acorde transferul imediat la gruparea italiană AC Milan, informează cotidianul german Bild.
Van Bommel vrea să plece imediat la AC Milan

Doi alpinişti clujeni vor să escaladeze vârfurile Aconcagua şi McKinley

Doi alpinişti clujeni vor să escaladeze, în acest an, vârfurile Aconcagua, de 6.962 de metri, şi McKinley, de 6.194 de metri, în cadrul proiectului "Şapte Paşi pe Acoperişul Lumii", care are ca scop promovarea judeţului Cluj şi a ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi alpinişti clujeni vor să escaladeze vârfurile Aconcagua şi McKinley

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la peste 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane sunt autoturisme, cu 6,4% mai multe faţă de 2009, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%

Peste 7.000 de persoane participă la un miting la Mioveni, protestând faţă de politica Guvernului

Peste 7.000 de persoane protestează, marţi, la Mioveni, faţă de modificarea Codului Muncii şi a contractului colectiv de muncă, dar şi faţă de scumpirea carburanţilor, acţiunea fiind organizată de Sindicatul Automobile Dacia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 7.000 de persoane participă la un miting la Mioveni, protestând faţă de politica Guvernului

Medvedev: Responsabilii de atentatul de la Moscova trebuie „lichidaţi”

Responsabilii atentatului comis luni pe aeroportul Domodedovo din Moscova şi soldat cu 35 de morţi trebuie "lichidaţi", a afirmat marţi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, apreciind că terorismul rămâne "ameninţarea cea mai gravă" pentru Rusia.
Medvedev: Responsabilii de atentatul de la Moscova trebuie

Franklin Templeton: Lichiditatea titlurilor FP este mai importantă decât preţul din prima şedinţă

Responsabilul Franklin Templeton pentru Fondul Proprietatea, Greg Konieczny, consideră că lichiditatea acţiunilor fondului este mai importantă şi nu preţul la care se tranzacţionează titlurile, întrucât acestea vor fi volatile în prima şedinţă.
Franklin Templeton: Lichiditatea titlurilor FP este mai importantă decât preţul din prima şedinţă

O nouă specie de dinozauri, de mărimea unui papagal, descoperită în China

Paleontologii au descoperit în China o nouă specie de dinozauri, care aveau mărimea unui papagal şi erau înzestraţi cu o singură gheară la capătul membrelor superioare, potrivit unui studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), informează AFP.
O nouă specie de dinozauri, de mărimea unui papagal, descoperită în China

Silvio Berlusconi atacă în direct o emisiune de televiziune despre cazul Ruby

Silvio Berlusconi, anchetat în cazul Ruby, a criticat cu virulenţă, în direct, în noaptea de luni spre marţi, o emisiune de televiziune consacrată acestui caz, pe care a calificat-o drept un "bordel televizat", relatează AFP.
Silvio Berlusconi atacă în direct o emisiune de televiziune despre cazul Ruby

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la aproape 5,42 milioane de vehicule

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la peste 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane sunt autoturisme, cu 6,4% mai multe faţă de 2009, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la aproape 5,42 milioane de vehicule

Oros: FC Braşov are forţa să termine campionatul între primele opt echipe

Fundaşul formaţiei FC Braşov, Cristi Oros, consideră că echipa sa are forţa să termine campionatul între primele opt în clasament şi speră să joace finala Cupei României, informează siteul oficial al grupării ardelene.
Oros: FC Braşov are forţa să termine campionatul între primele opt echipe

Toader: Boldea e frustrat pentru că a pierdut ruşinos funcţia de secretar general al PDL Galaţi

Preşedintele Organizaţiei judeţene PDL Galaţi, Mircea Toader, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că deputatul Mihail Boldea contestă alegerile din filială deoarece nu ştie să piardă, acesta fiind frustrat de faptul că "a pierdul ruşinos" competiţia pentru funcţia de secretar general al organizaţiei.
Toader: Boldea e frustrat pentru că a pierdut ruşinos funcţia de secretar general al PDL Galaţi

Mihai Tănăsescu: FMI nu spune Guvernului cum să recalculeze pensiile

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat, marţi, la RFI, că Fondul Monetar Internaţional nu spune Guvernului român cum trebuie recalculate pensiile, însă el a apreciat că prelungirea perioadei de recalculare a pensiilor militare poate duce la clarificări.
Mihai Tănăsescu: FMI nu spune Guvernului cum să recalculeze pensiile

Unul dintre ultimii reţinuţi în cazul permiselor, cadru didactic la Academia de Poliţie – surse

Una dintre cele patru persoane pentru care procurorii bucureşteni au cerut instanţei, luni, arestarea preventivă în cazul permiselor obţinute fraudulos, este cadru didactic la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", judecătorii hotărând cercetarea sa în libertate, au spus surse judiciare.
Unul dintre ultimii reţinuţi în cazul permiselor, cadru didactic la Academia de Poliţie - surse

Susţinătorii lui Saad Hariri au atacat şi incendiat o maşină a televiziunii Al-Jazeera

Susţinătorii premierului libanez în exerciţiu, Saad Hariri, au atacat şi incendiat o maşină a postului de televiziune Al-Jazeera, în cadrul unei manifestaţii organizate la Tripoli, relatează AFP.
Susţinătorii lui Saad Hariri au atacat şi incendiat o maşină a televiziunii Al-Jazeera

Starea deputatului Liana Dumitrescu se menţine critică

Starea deputatului Liana Dumitrescu se menţine critică, la o săptămână de la internare la Spitalul "Elias" din Bucureşti, ea fiind monitorizată de o echipă pluridisciplinară.
Starea deputatului Liana Dumitrescu se menţine critică

Investiţie de 1,2 milioane de euro în prima maternitate privată din judeţul Satu Mare

Prima maternitate privată din judeţul Satu Mare va fi deschisă, la sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul Satu Mare, valoarea totală a investiţiei fiind de 1,2 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Investiţie de 1,2 milioane de euro în prima maternitate privată din judeţul Satu Mare

BVB va lansa la 1 februarie derivate cu activ suport pe acţiunile Fondul Proprietatea

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va lansa la 1 februarie contracte futures cu activ suport pe acţiunile Fondul Proprietatea, a declarat marţi preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Stere Farmache.
BVB va lansa la 1 februarie derivate cu activ suport pe acţiunile Fondul Proprietatea

Franklin Templeton va încerca să convingă Guvernul să listeze Hidroelectrica şi Nuclearelectrica

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), va încerca să convingă Guvernul să listeze la bursă producătorii de energie Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.
Franklin Templeton va încerca să convingă Guvernul să listeze Hidroelectrica şi Nuclearelectrica