Prinţul de Wales i-a mulţumit lui Taylor Swift pentru un „concert grozav”, publicând o fotografie cu superstarul pop făcând un selfie cu el şi copiii săi, George şi Charlotte. Urmărind spectacolul reginei muzicii pop de pe stadionul Wembley, viitorul rege a fost, de asemenea, văzut dând din braţe pe „Shake It Off” în timp ce […]
Cel puţin 42 de persoane au fost ucise sâmbătă în atacuri israeliene asupra unor cartiere din oraşul Gaza din nordul enclavei palestiniene, a declarat directorul biroului media al guvernului condus de Hamas.
Un satelit dezvoltat de China şi Franţa, cel mai puternic de până acum pentru studierea celei mai îndepărtate explozii a stelelor, a fost lansat pe orbită sâmbătă, a raportat televiziunea de stat chineză CCTV.
Două persoane care se plimbau prin pădurea din localitatea Păun, zona Releu Bucium, comuna Bârnova, judeţul Iaşi, au găsit, sâmbătă, elemente de muniţţie rămase neexplodate din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie s-au sesizat din oficiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu privire la faptul că, într-o parcare din Sectorul 1, mai multe persoane fac derapaje controlate, tulburând ordinea şi liniştea publică. La intervenţia poliţiştilor, mai multe persoane au avut un comportament agresiv, astfel că s-a solicitat prezenţa mai multor […]
Serbia a intensificat în mod discret vânzările de muniţie către Occident, care ajung să consolideze apărarea Ucrainei, chiar dacă este una dintre cele două ţări europene care nu se alătură sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.
Valuri de căldură extremă pârjolesc oraşe de pe patru continente, în timp ce emisfera nordică marchează prima zi de vară, semn că schimbările climatice ar putea contribui din nou la încălzirea record care ar putea depăşi vara trecută, care a fost cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani.
Elevii pregătiţi de Dorinel Munteanu vor efectua, în perioada 22 iunie – 4 iulie un stagiu de pregătire în Mönichkirchen, Austria, localitate din districtul Neunkirchen şi situată la o altitudine de 967 m, ce a fost gazda oţelarilor şi vara precedentă, anunţă clubul. În acest cantonament, pe lângă şedinţele de pregătire obişnuite, echipa va disputa […]
„De asemenea, este important ca China, care sprijină Rusia în acest război, să înţeleagă că interesele de securitate germane şi europene sunt deja direct afectate de acest conflict„, a declarat Habeck în deschiderea unui dialog la nivel înalt China-Germania privind schimbările climatice şi tranziţia ecologică la Beijing, potrivit Bloomberg. Aceasta este prima vizită a lui […]
Un grup select de 34 de materii prime critice, din care 17 sunt considerate a fi materii prime strategice, sunt în centrul procesului istoric al Uniunii Europene de tranziţie energetică.
Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după un accident rutier produs sâmbătă într-o localitate din judeţul Hunedoara. Opt persoane sunt implicate.
Poliţiştii de frontieră români şi bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu - Ruse au descoperit şi indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism în valoare de aproximativ 150.000 lei, aflat în atenţia autorităţilor din Spania.
Pe DN1, în zona Comarnic Braşov, este trafic intens, fiind formată o coloană de auto în mişcare de aproximativ 6 km, iar între Bişteni şi Azuga sunt coloane în ambele sensuri, de circa doi km. De asemenea, este aglomeraţie şi pe litoral, între Agigea şi Eforie Nord.
Nigel Farage, liderul partidului britanic de dreapta Reform UK, a declarat că extinderea spre est a Uniunii Europene şi a NATO a provocat invazia Ucrainei de către preşedintele rus Vladimir Putin.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat că lumea nu îşi poate "permite ca Libanul să devină o altă Gaza", în contextul intensificării tensiunilor dintre Israel şi gruparea Hezbollah din Libanul vecin.
Muzica joacă un rol esenţial în viaţa ta, oferindu-ţi o sursă de inspiraţie şi relaxare. Studiile arată că muzica reduce stresul şi îl înlocuieşte cu dopamină, hormonul care transmite fericire. Fie că asculţi melodiile tale preferate pentru a te destinde după o zi lungă sau că practici un instrument pentru a-ţi exprima creativitatea, muzica îţi […]
Două persoane sunt resuscitate, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă din judeţul Alba. Alte două persoane au reuşit să iasă singure din autoturism. La intervenţie se deplasează şi elicopterul SMURD Tg. Mureş.
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat forme alternative de lichiditate pentru acţionarii săi, în condiţiile în care piaţa ofertelor publice iniţiale rămâne în criză, scrie Bloomberg.
Un buldoexcavator a fost lovit, sâmbătă dimineaţă, de un tren între staţiile Roznov - Podoleni (SRCF Iaşi). Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale la utilaj şi la locomotivă, care are rezervorul avariat.
În perioada 17 – 21 iunie 2024, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a documentat nu mai puţin de 25 de atacuri de tip DDoS împotriva unor site-uri din România, lansate de grupări de atacatori cibernetici afiliate Rusiei, anunţa DNSC.
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate în urma şedinţei Comitetului de Avizare din 19 iunie 2024, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe, valabilă de sâmbătă, la ora 15.00, până duminică dimineaţă. De asemenea, un cod galben de furtuni va afecta, integral sau parţial, 11 judeţe.
Statele Unite au limitat adâncimea de utilizare a armelor americane pe teritoriul Rusiei la 100 de kilometri de la frontiera ruso-ucraineană, scrie Washington Post citând doi oficiali ucraineni care au vorbit sub rezerva anonimatului.
1479 – Ştefan cel Mare începe construirea cetăţii Chilia Nouă 1498 – Ştefan cel Mare a condus o expediţie de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate aşezările şi cetăţile din Galiţia, până aproape de Cracovia 1546 – Filip Moldoveanul tipăreşte, la Sibiu, un […]
Un nou val de praf saharian ajunge sâmbătă în România. Până luni masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa dinspre vest-nord-vest către est-sud-est.
Centrul Infotrafic anunţă, sâmbătă dimineaţă, că este aglomeraţie pe centura ocolitoare a municipiului Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, dar şi pe A2, la ieşirea din Capitală.
Runda a doua a meciurilor din faza grupelor continuă sâmbătă cu România–Belgia în prim plan, dar şi cu înfruntarea orgoliilor dintre Turcia şi Portugalia, într-una dintre cele mai interesante confruntări din Grupa F. În celălalt meci, Georgia înfruntă Cehia, în duelul învinselor din prima rundă.
Atacantul i-ar fi cerut oficial fostului său angajator să îi plătească echivalentul a 100 de milioane de euro reprezentând salarii şi bonusuri neplătite.
Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din 14 judeţe este interzisă sâmbătă, din cauza caniculei, informează centrul Infotrafic.
Topul celor mai mari jucători din banking din 2023 a fost marcat de o serie de schimbări, influenţate şi de creşterea organică şi de tranzacţiile de fuziuni şi achiziţii, iar numărul instituţiilor de credit din România s-a menţinut la 32.
Trei morţi şi 10 răniţi într-un schimb de focuri la un magazin alimentar din Arkansas, anunţă msnbc.com. Oficialii spun că suspectul a fost împuşcat de poliţie şi că viaţa nu îi este în pericol.
Speranţele preşedintelui Emmanuel Macron de a evita o ştergere în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa au primit un impuls atunci când noi sondaje de opinie au arătat că alianţa sa centristă câştigă teren
Octombrie 1949. Capii PNŢ sunt în închisoare de doi ani. Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat şi e supus primelor anchete. Regele îndură deja pustietatea exilului. A început colectivizarea. Pînă şi atelierele au fost naţionalizate. În acest context de statornicie a dictaturii, rămîn surprins, dacă nu chiar stupefiat, descoperind în Arhiva SRI, Fond P, Dosar 110237, […]
Tim Mellon, un descendent retras al dinastiei miliardarilor din sectorul bancar american, a donat 50 de milioane de dolari unui grup de strângere de fonduri care îl susţine pe Donald Trump, la o zi după ce fostul preşedinte al SUA a fost condamnat pentru falsificarea înregistrărilor comerciale într-un proces de şantaj din New York, raportează Financial Times.
Atelierul de croitorie remesh, o unitate protejată pentru persoane cu dizabilităţi a Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere (AFF), a găsit o soluţie inedită împotriva unei surse de poluare, transformând bannerele publicitare în genţi, ghiozdane, borsete şi alte accesorii pentru casă şi a lansat noua gamă de produse sustenabile intitulate Blanc.