CELE MAI NOI ARTICOLE

Djokovic se descurcă şi singur pe final de carieră. Sârbul, fără antrenor după 20 de ani de profesionism

Câştigătorul a 24 de titluri de Mare Şlem a pus capăt luna trecută unui parteneriat de cinci ani cu antrenorul croat Goran Ivanisevic, după ce a fost eliminat în turul al treilea la Indian Wells. Fostul număr unu mondial la dublu, Nenad Zimonjic, a fost alături de sârb la Mastersul de la Monte-Carlo la începutul […]
Djokovic se descurcă şi singur pe final de carieră. Sârbul, fără antrenor după 20 de ani de profesionism

Parlamentul European: exploatarea maternităţii surogat devine o eurocrimă

Noua directivă împotriva traficului de fiinţe umane şi a protecţiei victimelor acoperă şi căsătoriile forţate şi adopţiile ilegale.
Parlamentul European: exploatarea maternităţii surogat devine o eurocrimă

Unde a făcut Kadîrov primul drum, după ce s-a anunţat că este pe moarte

Liderul cecen s-a dus să se antreneze la sală, unde a ridicat greutăţi pentru a nega versiunea că ar fi bolnav.
Unde a făcut Kadîrov primul drum, după ce s-a anunţat că este pe moarte

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2, regizat de Ioana Mischie, va putea fi vizionat din 26 aprilie, invitându-ne să descoperim o colecţie de viitoruri spectaculoase

Cabinetul de mini-miniştri din Guvernul Copiilor 2 (Government of Children 2) vă dă întâlnire din 26 aprilie în cinematografele din ţară. Proiectul cinematografic vizionar este conceput şi regizat de Ioana Mischie, cineastă multi-premiată, artistă imersivă şi lector universitar. Trailer-ul poate fi urmărit aici. Prin conceptul unic şi prin noile tehnologii folosite, proiectul reprezintă o formă […]
Filmul inovator Guvernul Copiilor 2, regizat de Ioana Mischie, va putea fi vizionat din 26 aprilie, invitându-ne să descoperim o colecţie de viitoruri spectaculoase

Cum să te opreşti din consumul de mâncăruri nesănătoase: 9 sfaturi utile

Consumul excesiv de mâncăruri nesănătoase, cunoscut sub numele de junk food, poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii fizice şi mentale, scrie Health. Aceste alimente ultra-procesate, precum fast food-ul, băuturile carbogazoase, dulciurile şi gustările sărate, fac parte din dieta multor persoane, contribuind la creşterea în greutate, apariţia unor afecţiuni precum obezitatea şi diabetul, precum şi la […]
Cum să te opreşti din consumul de mâncăruri nesănătoase: 9 sfaturi utile

O femeie moare prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”

O femeie din Peru a murit prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”.
O femeie moare prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”

Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni

Potrivit ministrul rus al Apărării, Kievul ar fi pierdut aproape 500.000 de soldaţi în război.
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni

Aplicaţia care detectează navigarea pe site-urile porno

În era digitală în care accesul la internet este la îndemâna tuturor, preocuparea pentru siguranţa online a devenit o prioritate pentru mulţi părinţi. În acest context, compania Covenant Eyes aduce o soluţie inovatoare pentru protejarea familiilor împotriva conţinutului nedorit pe internet. Prin intermediul software-ului lor, Covenant Eyes oferă un filtru de internet şi un monitor […]
Aplicaţia care detectează navigarea pe site-urile porno

Reuters: SUA pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de un miliard de dolari pentru Ucraina, primul care va proveni din legea care urmează să fie semnată, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali americani.
Reuters: SUA pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Patru suliţe luate de exploratorul James Cook de la aborigeni vor fi returnate Australiei

Patru suliţe luate din Australia de către exploratorul britanic James Cook în urmă cu peste 250 de ani vor fi returnate de către Universitatea Cambridge urmaşilor comunităţii indigene care le-a confecţionat.
Patru suliţe luate de exploratorul James Cook de la aborigeni vor fi returnate Australiei

Irina Begu a debutat cu victorie pe tabloul principal de la Madrid. Succes şi pentru Jacqueline Cristian în calificări

Irina Begu (33 de ani, 128 WTA) a trecut azi de cehoaica Linda Fruhvirtova (18 ani, 146 WTA), scor 6-4, 7-6 (0).
Irina Begu a debutat cu victorie pe tabloul principal de la Madrid. Succes şi pentru Jacqueline Cristian în calificări

Masacru în Oklahoma City: 5 persoane au murit în casă, printre care doi copii

Cinci persoane, inclusiv doi copii, au fost găsite moarte într-o casă din Oklahoma City.
Masacru în Oklahoma City: 5 persoane au murit în casă, printre care doi copii

Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Grindeanu anunţă un pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol, de peste 30 de kilometri.
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Damian & Brothers şi Smiley cântă-n nunta mare „S-a furat mireasa”, un complot pe note muzicale care rezolvă prin dans şi voie bună cel mai fierbinte capitol al nunţilor româneşti: furatul miresei, dar mai ales recuperarea ei de către naş sau mire.
Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Autoklass prelungeşte parteneriatul cu Echipa Naţională de Fotbal a României pentru încă doi ani

Autoklass prelungeşte parteneriatul cu Echipa Naţională de Fotbal a României pentru încă doi ani
Autoklass prelungeşte parteneriatul cu Echipa Naţională de Fotbal a României pentru încă doi ani

Un proces privind oprirea exportului de arme către Israel ajunge la Înalta Curte din Londra

O acţiune în justiţie a unei organizaţii palestiniene prin care aceasta încearcă să oprească exporturile de arme britanice către Israel va fi dezbătută în octombrie la Înalta Curte din Londra, a decis marţi un judecător.
Un proces privind oprirea exportului de arme către Israel ajunge la Înalta Curte din Londra

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

După 33 de ani de căutări, un fugar condamnat pentru omor a fost adus marţi în ţară, a arătat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Acţiune de amploare, cu sprijin Europol şi FBI, pentru anihilarea unui ”supercartel” al drogurilor

23 de persoane suspectate că lucrează pentru şeful încarcerat al unui cartel european al drogurilor care controlează o mare parte a vânzărilor de cocaină din Europa au fost arestaţi. Printre cei arestaţi se numără poliţişti de rang înalt.
Acţiune de amploare, cu sprijin Europol şi FBI, pentru anihilarea unui ”supercartel” al drogurilor

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României

„Azi, Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlament”, afirmă vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, după ce Legislativul a fost informat că Estonia a donat Ucrainei echipamente, iar militarii ucraineni vor veni în România să le primească şi să fie instruiţi.
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României

Iohannis la Seul: Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative

Preşedintele Klaus Iohannis se declară convins că autorităţile române şi cele ale Coreei de Sud, împreună, vor sprijini noi proiecte în domenii inovative şi de impact pentru mediul de afaceri, dar şi pentru cetăţeni.
Iohannis la Seul: Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative

Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

Românii pot fi alături de sportivii care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. În trei săptămâni vor fi puse în vânzare lozuri în campania Team România.
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

„Mai periculoase ca ruşii”. Cazinourile online fac ravagii între soldaţii ucraineni. Zelenski anunţă măsuri de urgenţă

Preşedintele ucrainean, Zelenski, a ordonat noi restricţii asupra cazinourilor online din Ucraina, inclusiv limite de publicitate şi interzicerea soldaţilor de a juca pe timp de război.

Céline Dion face terapie 5 zile pe săptămână şi se antrenează „ca un atlet”

Céline Dion, care suferă de sindromul persoanei rigide, a declarat pentru Vogue France că face terapie cinci zile pe săptămână. „Scopul meu este să văd din nou Turnul Eiffel!”, a declarat Dion. Céline Dion nu ştie când va reveni pe scenă, dar obiectivul ei în acest moment este să îşi gestioneze boala suficient de bine. […]
Céline Dion face terapie 5 zile pe săptămână şi se antrenează „ca un atlet”

Guvernul se mută pentru o zi în alt oraş. Şedinţă de Guvern la Timişoara, joi

Guvernul se va reuni în şedinţă, joi, la Timişoara, pentru a dezbate proiecte cu impact regional, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Guvernul se mută pentru o zi în alt oraş. Şedinţă de Guvern la Timişoara, joi

Cel puţin 10 atacuri teroriste dejucate anul trecut de serviciile secrete occidentale

Serviciile secrete occidentale au prevenit cel puţin 10 atacuri teroriste în Europa anul trecut, iar actualul război dintre Israel şi gruparea Hamas a crescut ameninţarea unor noi agresiuni, a arătat marţi agenţia olandeză de informaţii AIVD într-un raport.
Cel puţin 10 atacuri teroriste dejucate anul trecut de serviciile secrete occidentale

UEFA va confirma majorarea la 26 de jucători a loturilor pentru Euro 2024

UEFA este pe cale să confirme că reprezentativele de fotbal naţionale vor avea 26 de jucători în lot pentru Campionatul European din această vară din Germania, conform BBC Sport.
UEFA va confirma majorarea la 26 de jucători a loturilor pentru Euro 2024

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Un fost inspector şef adjunct al ITM Bihor a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce ar fi primit mită de la mai mulţi oameni de afaceri pentru a nu-i amenda.
Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Ana-Maria Brânză va însoţi flacăra olimpică la Paris

Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică în proba pe echipe şi dublu medaliată cu argint la individual, va purta flacăra olimpică la sosirea acesteia în Franţa, alături de alţi sportivi din ţările Uniunii Europene, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Marsilia, pe 9 mai, a anunţat, marţi, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery.
Ana-Maria Brânză va însoţi flacăra olimpică la Paris

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe

Avertizarea Cod portocaliu este valabilă de marţi de la ora 23.00 până miercuri la ora 10.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu (judeţul Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort (judeţul Gorj), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Lotru (judeţul Vâlcea), Olt (judeţele: Vâlcea şi Argeş). De asemenea, hidrologii au emis o avertizare Cod galben, care […]
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe

Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din cosmos către Pământ

Agenţia spaţială americană a anunţat că sonda sa, Voyager-1, trimite din nou informaţii utilizabile către Pământ, potrivit BBC. Sonda, lansată în 1977, nu a mai putut trimite date în ultimele luni din cauza unei defecţiuni la computerul de bord. Sonda NASA este cel mai îndepărtat obiect al umanităţii. Voyager-1 se află la mai mult de […]
Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din cosmos către Pământ

Ucraina suspendă serviciile consulare pentru ucrainenii din străinătate care pot fi încorporaţi

Ministrul de externe Dmitro Kuleba a suspendat serviciile consulare pentru cetăţenii de sex masculin care locuiesc în străinătate, potrivit Sky News. Kuleba a anunţat pe X că trebuie luate măsuri pentru a restabili „tratamentul echitabil”. „Cum arată acum: un bărbat de vârstă militară a plecat în străinătate, şi i-a arătat statului că nu-i pasă de […]
Ucraina suspendă serviciile consulare pentru ucrainenii din străinătate care pot fi încorporaţi

,,Măştile” extremei drepte ar urma să cadă cu ocazia alegerilor europene din iunie

Sondajele recente indică faptul că grupările extremiste de dreapta la nivel european se află pe un tren ascendent, notează cei doi cercetători în articolul publicat în publicaţia franceză Le Monde. Aceştia sunt de părere că viitoarele alegeri, care vor avea loc în perioada 6-9 iunie în ţările europene, ar urma să permită îndepărtarea „măştilor” extremei […]
,,Măştile” extremei drepte ar urma să cadă cu ocazia alegerilor europene din iunie

TikTok sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii alături de comunitatea #BookTok din România

TikTok sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii alături de comunitatea #BookTok din România
TikTok sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii alături de comunitatea #BookTok din România

Sondaj: 7 din 10 angajatori vor oferi angajaţilor beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale

Ca în fiecare an, primele în bani rămân stimulentul pe care îl vor primi cei mai mulţi dintre angajaţi, fiind menţionate în răspunsurile a 57,1% dintre angajatorii participanţi la sondaj. 50% au inclus pe lista cu beneficii şi vouchere / tichete cadou, 40,5% vor da coşuri cu produse specifice sărbătorilor, iar 16,7% oferă zile libere […]
Sondaj: 7 din 10 angajatori vor oferi angajaţilor beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Pe lista comunicată de UEFA sunt incluşi patru arbitri români. Arbitrul de centru care va reprezenta România este Istvan Kovacs, în echipa căruia vor fi asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, precum şi arbitrul asistent VAR, Cătălin Popa. Franţa, Italia, Anglia şi ţara gazdă, Germania, au câte doi centrali reprezentanţi la EURO 2024 din cele […]
UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice / Platformă destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, susţine Ministerul Muncii, care anunţă lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice.
Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice /  Platformă destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că extinde lista de medicamente compensate şi gratuite pentru a creşte accesul pacienţilor cronici, cu afecţiuni grave, la medicamente de ultimă generaţie.
Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Ciucă: Ne concentrăm pe Planul pentru Bucureşti. Candidatul nostru este Sebastian Burduja

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că Sebastian Burduja este candidatul liberalilor pentru Primăria Capitalei.
Ciucă: Ne concentrăm pe Planul pentru Bucureşti. Candidatul nostru este Sebastian Burduja

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

„Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată. În fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici. Ei au puterea de a face ceva sau nu pentru Bucureşti”, spune Cătălin Cîrstoiu, după decizia coaliţiei.
Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Istvan Kovacs va arbitra la Campionatul European de fotbal din Germania

Pe listă sunt şi 4 români: István Kovács – arbitru de centru, Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene – asistenţi, Cătălin Popa – VAR. În ordine alfabetică, arbitrii de centru pentru EURO 2024: Artur Soares Dias (Portugalia), Jesús Gil Manzano (Spania), Marco Guida (Italia), Istvan Kovacs (România), Ivan Kruzliak (Slovacia), François Letexier (Franţa), Danny Makkelie (Ţările […]
Istvan Kovacs va arbitra la Campionatul European de fotbal din Germania