Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut un raport privind programele finanţate de SUA, afectate de suspendarea ajutorului extern impusă de administraţia Trump.
În luna ianuarie au fost înregistrate peste 2,1 milioane de căutări pe principala platformă de recrutare online din România, cele mai multe căutări fiind făcute pentru jobul de şofer, respectiv 140.000.
Socialiştii francezi s-au retras de la discuţiile despre bugetul naţional. Retragerea pune sub semnul întrebării adoptarea bugetului propus de prim-ministrul Francois Bayrou. Acesta a fost numit în decembrie şi conduce un guvern de coaliţie cu majoritate fragilă.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Sesiunii omagiale „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, eveniment desfăşurat în Aula Academiei Române.
Compania OpenAI susţine că are dovezi că DeepSeek, concurentul său chinez, i-a folosit modelul de inteligenţă artificială pentru a-şi antrena chatbotul, potrivit Bloomberg.
Friedrich Merz, favorit să devină următorul cancelar german, prezintă, miercuri, în parlament propunerile sale de modificare radicală a legislaţiei privind azilul şi imigraţia. Acestea ar putea fi adoptate cu sprijinul partidului Alternative für Deutschland, potrivit The Guardian.
Alibaba a lansat un nou model de inteligenţă artificială, Qwen2.5-Max, şi susţine că acesta depăşeşte unele dintre cele mai puternice modele existente, inclusiv GPT-4o (OpenAI), DeepSeek-V3 şi Llama-3.1 (Meta), scrie investing.com.
Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) susţin că „Ordonanţa trenuleţ” va duce la concedieri colective. Este un pericol real pentru angajaţi, avertizează sindicaliştii. Ei cer guvernului să intervină de urgenţă.
Dinu Gheorghe, fost preşedinte al cluburilor Rapid şi Dinamo, a murit, marţi, la vârsta de 68 de ani. Dinu Gheorghe a fost găsit mort în propria locuinţă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea au descoperit 67.500 de pachete de ţigări fără marcaje fiscale, ascunse într-un camion încărcat cu varză, valoarea capturii ridicându-se la peste 1,3 milioane de lei, informează Poliţia de Frontieră.
14 membri ai unui grup religios australian sunt condamnaţi pentru uciderea unei fetiţe diabetice, în vârstă de opt ani, care nu a primit insulină timp de aproape o săptămână. Aceştia credeau că Dumnezeu o va vindeca de boală, informează BBC.
Un sondaj arată că 85% dintre groenlandezi nu vor să facă parte din SUA. Rezultatele sondajului au fost publicate marţi. Groenlanda, o insulă daneză cu statut semiautonom, are 57.000 de locuitori.
Fostul prim-ministru, Victor Ponta, a fost întrebat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show dacă este pregătit să candideze la alegerile prezidenţiale. Discuţia a dezvăluit o latură mai încrezătoare a fostului premier, care a recunoscut că s-a pregătit constant în ultimii ani pentru un astfel de moment.
Preşedintele SUA, Donald Trump, avansează cu planurile sale de reducere a administraţiei publice americane. El le oferă echivalentul a opt luni de salariu angajaţilor federali care îşi dau demisia, scrie Sky News.
Într-o ediţie transmisă live de Gândul, Victor Ponta, deputat de Dâmboviţa, a abordat subiecte de actualitate legate de dinamica politică europeană, făcând referire la tendinţele politice emergente din principalele state europene.
În vârstă de 32 de ani, Neymar şi-a încheiat contractul cu Al-Hilal prin acord mutual, după ce accidentările i-au permis să evolueze în doar şapte meciuri de la transferul său de 90 de milioane de euro de la Paris Saint-Germain în august 2023. Potrivit presei braziliene, starul sud-american a acceptat o reducere semnificativă a salariului […]
Un fost cercetător în domeniul siguranţei de la OpenAI se declară „destul de terifiat” de ritmul de dezvoltare al inteligenţei artificiale. El avertizează că industria face un „pariu foarte riscant” pe această tehnologie, potrivit The Guardian.
Autorităţile din Australia au decis să folosească membri ai comunităţilor indigene în patrulele din jurul coastelor ţării. Este vorba despre zona de nord folosită de traficanţii de persoane. Nimeni nu cunoaşte zona mai bine decât localnicii, a explicat ministrul australian de Interne.
Banca Naţională a Cehiei (CNB) analizează posibilitatea de a investi în Bitcoin, ca parte a unei strategii de diversificare a rezervelor, a anunţat guvernatorul Ales Michl într-un interviu acordat Financial Times şi citat de Reuters.
BishopAccountability.org, care urmăreşte abuzurile în Biserica Catolică, a declarat că 82 de preoţi şi fraţi din Filipine şi unii care au slujit în ţară pentru o perioadă din viaţa lor au fost acuzaţi de abuz sexual. Cel puţin şapte dintre preoţii acuzaţi continuă să slujească în parohii din arhipelag, unii chiar luna trecută, a declarat […]
Autoritatea italiană pentru protecţia datelor a solicitat clarificări de la DeepSeek privind modul în care gestionează datele personale, invocând riscul încălcării normelor GDPR, scrie TechCrunch.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6 au făcut percheziţii a domiciliile a doi reprezentanţi ai unei societăţi care au scos din firmă 5,5 milioane lei folosind facturi false şi date nereale.
Preşedintele Rwandei, Paul Kagame, a declarat că este de acord cu guvernul SUA cu privire la necesitatea încetării focului în estul Congo, dar nu a dat niciun indiciu că ar ceda solicitărilor ca trupele rwandeze şi rebelii M23 pe care îi susţine să se retragă din Goma, scrie Reuters.
Novak Djokovic nu va mai participa la meciul de calificare al Serbiei împotriva Danemarcei, programat între 31 ianuarie şi 2 februarie la Copenhaga, din cauza unei accidentări la coapsa stângă, a anunţat Federaţia de Tenis a Serbiei (TSS), citată de Reuters.
Jesse Eisenberg a dezvăluit că i s-a interzis să îl întâlnească pe Mark Zuckerberg înainte de filmările pentru The Social Network, din motive legale invocate de producători şi avocaţii Sony, informează The Hollywood Reporter.
Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a discutat cu secretarul de stat american Marco Rubio despre războiul din Ucraina şi relaţiile cu China şi Iran, în primul lor apel oficial, scrie The Kyiv Independent.
O echipă de cercetători de la Centrul Naţional de Cercetare a Cancerului din Spania (CNIO) a identificat o proteină esenţială în reglarea grăsimii corporale, ceea ce ar putea deschide noi direcţii în tratamentele pentru obezitate. Proteina MCJ (Methylation-controlled J) joacă un rol-cheie în arderea grăsimii prin termogeneză, un proces prin care organismul transformă grăsimea în […]
O centrală nucleară şi mai multe instalaţii petroliere din Rusia au fost vizate de un atac masiv cu drone ucrainene, au raportat oficiali ruşi şi mass-media de stat, citată de Reuters, care a menţionat că nu a putut verifica informaţiile din surse independente.
India a lansat miercuri cu succes pe orbită un nou satelit de navigaţie la bordul unei rachete de producţie proprie, consolidându-şi sistemul independent de poziţionare prin satelit într-un moment în care tehnologiile spaţiale devin din ce în ce mai critice, potrivit Reuters.
„Am prezentat proiectul de buget in coaliţie şi am avut primele discuţii cu partenerii de guvernare. Am agreat că statul trebuie să reducă, în primul rând propriile cheltuieli. Astfel, bugetul Administraţiei Prezidenţiale scade cu 10%, bugetul Senatului cu 5% şi bugetul Camerei Deputaţilor cu 9%. În schimb, investim în viitor, în îmbunătăţirea infrastructurii şi a […]
„Urmează ... Purgatoriul, peronul pe partea dreaptă” - este avertismentul Spitalului Virtual pentru Copii, după ce spitalele de pediatrie din ţară s-au umplut de copii, cei mai mulţi sugari, cu boli transmisibile, cele mai multe prevenibile prin vaccinare.„Nu e de vină doar dr. Google”,spun medicii.
Forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, miercuri dimineaţa, în proximitatea frontierei cu România, în judeţul Tulcea.
Fiica fostului preşedinte John F. Kennedy, Caroline Kennedy, i-a îndemnat pe senatori să respingă nominalizarea vărului său, Robert F. Kennedy Jr., la conducerea celei mai importante agenţii de sănătate din SUA, numindu-l un „prădător”, cu opinii „periculoase” în domeniul sănătăţii, scrie Reuters.
Administraţia Trump a revocat o prelungire a protecţiei împotriva deportării pe care administraţia anterioară a acordat-o unui număr de peste 600.000 de venezueleni aflaţi deja în Statele Unite, a relatat marţi The New York Times, citând o copie a deciziei.
Food and Drug Administration a aprobat marţi medicamentul Ozempic de la Novo Nordisk pentru tratarea bolii renale cronice la pacienţii care suferă şi de diabet de tip 2, extinzând astfel utilizarea serului în SUA, potrivit CNBC.
Food and Drug Administration (FDA) a retras oficial propunerea de lege care urmărea să interzică ţigările mentolate, după ce administraţia Biden a declarat că intenţionează să transforme acest lucru în realitate, scrie Fox News.
Statele Unite ale Americii au transportat în ultima săptămână aproximativ 90 de rachete Patriot dintr-un depozit din Israel în Polonia pentru a fi livrate în Ucraina, potrivit ukrinform.net.
Rebelii au cucerit aeroportul din Goma, cel mai mare oraş din estul Congo, ceea ce ar putea întrerupe principala rută prin care ajutoarele pot ajunge la sute de mii de persoane strămutate, după ce au cucerit oraşul în urma unei ofensive care a lăsat mai multe cadavre pe străzi, scrie Reuters.