CELE MAI NOI ARTICOLE

Modificări la proiectul pentru măsuri fiscale

Proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România a fost aprobat luni de guvern. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, prezintă modificările operate.
Modificări la proiectul pentru măsuri fiscale

Proiectul de înfiinţare a unui registru cu traficanţii de droguri, depus în Parlament

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, anunţă că mai mulţi parlamentari liberali au depus un proiect de lege pentru înfiinţarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.
Proiectul de înfiinţare a unui registru cu traficanţii de droguri, depus în Parlament

Salariul minim în construcţii şi agricultură, majorat prin OUG

Salariul minim în construcţii şi agricultură va fi majorat prin OUG, nu prin proiectul pentru care premierul Ciolacu îşi va asuma răspunderea în Parlament, precizează purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Salariul minim în construcţii şi agricultură, majorat prin OUG

Atacul ucrainean de la Sevastopol. Comandantul Flotei Ruse la Marea Neagră a fost ucis, alături de 34 de ofiţeri. Alţi 105 militari au fost răniţi

Ucraina afirmă că comandantul Flotei ruse a Mării Negre, amiralul Viktor Sokolov, a fost ucis în atacul ucrainean de la Sevastopol.
Atacul ucrainean de la Sevastopol. Comandantul Flotei Ruse la Marea Neagră a fost ucis, alături de 34 de ofiţeri. Alţi 105 militari au fost răniţi

Peste 500 de farmacii eliberează medicamente care conţin oxicodonă şi fentanyl. Ministerul Sănătăţii anunţă verificări

Inspectorii au identificat în ţară peste 500 de farmacii care eliberează medicamente care conţin oxicodonă şi fentanyl. Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope.
Peste 500 de farmacii eliberează medicamente care conţin oxicodonă şi fentanyl. Ministerul Sănătăţii anunţă verificări

Swan Fest, festival pentru corporatişti, între 26 şi 28 septembrie, în Capitală

Festivalul Swan Fest, ajuns la a treia ediţie, va avea loc ȋntre 26 septembrie şi 28 septembrie, şi va aduce pe scenă artişti precum Pepe, Dragoş Moldovan Band, The Humans şi DJ Christian Thomson.
Swan Fest, festival pentru corporatişti, între 26 şi 28 septembrie, în Capitală

Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 1,8 miliarde lei prin 2 licitaţii cu titluri de stat

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,8 miliarde lei prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 6,49% şi 6,90% pe an, notează Ziarul Financiar.
Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 1,8 miliarde lei prin 2 licitaţii cu titluri de stat

ELKO Romania anunţă premiul Red Dot Winner 2023 primit de Axis pentru noul model de cameră Body Worn

Zeci de mii de oameni au protestat în Spania împotriva amnistiei separatiştilor catalani: „Este un dezastru care va diviza Spania definitiv”

Zeci de mii de spanioli au protestat duminică la Madrid faţă de posibilele planuri ale premierului interimar Pedro Sanchez de a acorda o amnistie separatiştilor catalani pentru a se menţine în funcţie după alegerile pe care nu a reuşit să le câştige.
Zeci de mii de oameni au protestat în Spania împotriva amnistiei separatiştilor catalani: „Este un dezastru care va diviza Spania definitiv”

DAMES, brandul de fashion, se extinde în sfera digitală prin lansarea aplicaţiei mobile

DAMES, brandul de fashion, se extinde în sfera digitală prin lansarea aplicaţiei mobile
DAMES, brandul de fashion, se extinde în sfera digitală prin lansarea aplicaţiei mobile

„În trei-patru luni o să revin pe teren” – fotbalistul Dragoş Iancu după operaţia de luni dimineaţa

Fotbalistul Dragoş Iancu a dat o scurtă declaraţie, luni dimineaţă, după ce a fost operat la picior, la un spital din Bucureşti. Mijlocaşul lui FC Hermannstadt a suferit un accident soldat cu fractură deschisă de peroneu, duminică în meciul echipei sale cu Petrolul Ploieşti.
„În trei-patru luni o să revin pe teren” – fotbalistul Dragoş Iancu după operaţia de luni dimineaţa

Palatul Comisiei Europene a Dunării, unde funcţionează Biblioteca din Galaţi, renovat

Palatul Comisiei Europene a Dunării, unde în prezent funcţionează Biblioteca „V. A. Urechia” din Galaţi este eficientizat energetic cu fonduri europene.
Palatul Comisiei Europene a Dunării, unde funcţionează Biblioteca din Galaţi, renovat

George Maior, numit ambasador şi în Yemen

George Maior, ambasadorul României în Regatul Haşemit al Iordaniei a fost numit, luni, prin decret al preşedintelui Klaus Iohannis ambasador şi în Republica Yemen.
George Maior, numit ambasador şi în Yemen

Rapperul american Usher va cânta la pauza următoarei ediţii a Super Bowl

Usher va fi artistul principal al spectacolului Super Bowl Halftime 2024, au anunţat duminică Apple Music, NFL şi Roc Nation. Meciul va avea loc pe Allegiant Stadium din Las Vegas, duminică, 11 februarie 2024, difuzat pe CBS.
Rapperul american Usher va cânta la pauza următoarei ediţii a Super Bowl

DOCUMENT Guvernul merge înainte cu pachetul de măsuri fiscale. Ciolacu: Nu am de gând să dau vreun pas înapoi. Este nevoie de reformă majoră

„Nu am de gând să dau vreun pas înapoi, este nevoie de reformă majoră şi sunt pregătit să mi-o asum fiindcă este singura şansă pentru a continua dezvoltarea României”, spune premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei în care se aprobă pachetul de măsuri fiscale.
DOCUMENT Guvernul merge înainte cu pachetul de măsuri fiscale. Ciolacu: Nu am de gând să dau vreun pas înapoi. Este nevoie de reformă majoră

O statuie de bronz a lui Buddha, în valoare de 1,5 milioane de dolari, a fost furată de la o galerie din Los Angeles

O statuie din bronz a lui Buddha, evaluată la 1,5 milioane de dolari, a fost furată săptămâna trecută din locaţia din Los Angeles a Galeriei Barakat.
O statuie de bronz a lui Buddha, în valoare de 1,5 milioane de dolari, a fost furată de la o galerie din Los Angeles

Oficiali şi arbitri din România delegaţi în UEFA Women’s Nations League

Forul continental a delegat oficiali şi arbitri din România la meciurile din primele două etape ale noii competiţii europene UEFA Women’s Nations League, anunţă FRF.
Oficiali şi arbitri din România delegaţi în UEFA Women’s Nations League

Sophia Loren a fost operată de urgenţă după ce a căzut în casă

Actriţa italiană Sophia Loren, laureată cu Oscar, a ajuns la spital şi a fost operată după ce a căzut în propria casă, a anunţat un reprezentant al familiei, citat de Reuters.
Sophia Loren a fost operată de urgenţă după ce a căzut în casă

UNTRR face apel la acţiuni urgente după accidentele rutiere grave din ultima perioadă

Uniunea Naţională a Transporturilor Rutiere din România (UNTRR) face un apel la măsuri urgente după accidentele rutiere grave din ultima perioadă. Uniunea spune că lipsa siguranţei pe drumurile din România este cauzată de un cumul de factori pe care UNTRR îi semnalează de mult timp autorităţilor.
UNTRR face apel la acţiuni urgente după accidentele rutiere grave din ultima perioadă

Dominic Fritz: Am recuperat prima vilă furată de pe Bulevardul Loga din Timişoara

Primarul USR Dominic Fritz a anunţat, luni, că o vilă istorică de pe Bulevardul C.D. Loga a fost recâştigată de primărie şi a fost întabulată în patrimoniul statului: „S-o zicem pe şleau: până acum, nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie”.
Dominic Fritz: Am recuperat prima vilă furată de pe Bulevardul Loga din Timişoara

Anchetă ONU: ruşii au torturat ucraineni până la moarte

Ruşii au torturat unele victime ucrainene până la moarte, susţine un investigator ONU, potrivit Reuters.
Anchetă ONU: ruşii au torturat ucraineni până la moarte

Brian May, chitaristul trupei Queen, a ajutat NASA să recupereze o mostră dintr-un asteroid

Brian May, chitaristul trupei Queen, a făcut parte din echipa NASA care a recuperat, în premieră, o mostră de pe un asteroid, potrivit CNN.
Brian May, chitaristul trupei Queen, a ajutat NASA să recupereze o mostră dintr-un asteroid

Primăria Municipiului Bucureşti cumpără pentru Poliţia Capitalei 100 de drugteste

Primăria Municipiului Bucureşti cumpără 100 de aparate pentru determinarea în salivă a substanţelor stupefiante, pe care le va pune la dispoziţia Poliţiei Capitalei.
Primăria Municipiului Bucureşti cumpără pentru Poliţia Capitalei 100 de drugteste

Începând de astăzi, acţiunile AROBS se tranzacţionează pe Piaţa Principală a BVB

Începând de astăzi, acţiunile AROBS se tranzacţionează pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti
Începând de astăzi, acţiunile AROBS se tranzacţionează pe Piaţa Principală a BVB

Nicuşor Dan anunţă reabilitarea unui nou lot de linii de tramvai: Va fi modernizată linia 27

Un nou lot de linii de tramvai va intra în reabilitare, a anunţat luni primarul general Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan anunţă reabilitarea unui nou lot de linii de tramvai: Va fi modernizată linia 27

AMRCR: Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri ar trebui să fie subiectul unei reglementări separate

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) susţine că introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri ar trebui să fie subiectul unei reglementări separate, care să asigure echitatea fiscală în funcţie de specificul fiecărei activităţi economice.
AMRCR: Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri ar trebui să fie subiectul unei reglementări separate

Lego renunţă la planul de a face piese de jucării din sticle reciclate

Compania Lego a anunţat luni că renunţă la planul său de a face piese de jucării din sticle reciclate deoarece utilizarea noului material nu reduce emisiile de carbon, potrivit BBC.
Lego renunţă la planul de a face piese de jucării din sticle reciclate

Vremea se menţine caldă până la finalul lunii septembrie şi se va răcori după 1 octombrie

Vremea se menţine caldă pentru luna septembrie şi se va răcori după 1 octombrie, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM.
Vremea se menţine caldă până la finalul lunii septembrie şi se va răcori după 1 octombrie

Jam Session şi eMAG lansează Familia Căutărescu

Jam Session şi eMAG lansează Familia Căutărescu pentru care căutarea nu se opreşte niciodată pentru că abia începe
Jam Session şi eMAG lansează Familia Căutărescu

Agresiune sexuală într-un parc din Galaţi. Victimele sunt două adolescente

Două adolescente au reclamat la Poliţie faptul că au fost agresate sexual într-un parc din oraşul Galaţi. Poliţiştii au stabilit că suspectul este un bărbat diagnosticat cu o boală neuropsihică.
Agresiune sexuală într-un parc din Galaţi. Victimele sunt două adolescente

Situl arheologic Gordion devine al 20-lea patrimoniu istoric al Turciei inclus de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial

Situl arheologic Gordion de la Ankara, capitala Turciei, a fost adăugat pe „Lista Patrimoniului Mondial UNESCO” la cea de-a 45-a sesiune extinsă a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO de la Riad, Regatul Arabiei Saudite. Oficial, pe data de 18 septembrie 2023, Gordion a fost înregistrat ca al 20-lea sit de patrimoniu al Turciei inclus în listă.
Situl arheologic Gordion devine al 20-lea patrimoniu istoric al Turciei inclus de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial

„Îmi era tot mai greu să stau atâtea ore la birou, pe scaun” Experienţa unei paciente (P)

Durerile de spate sunt frecvente, iar multe persoane ajung la medic abia după ce realizează că nu pot scăpa de ele cu automedicaţie. Este şi cazul Danielei, în vârstă de 53 ani, care a suferit mai mult de un an de dureri severe de spate. Suferinţa ei era atât de mare, încât mersul la serviciu […]
„Îmi era tot mai greu să stau atâtea ore la birou, pe scaun” Experienţa unei paciente (P)

Misiuni Salvamont: 18 persoane au fost salvate din zonele montane în ultimele 24 de ore

Echipele Salvamont au avut 11 misiuni şi au salvat 12 persoane aflate în dificultate în zonele montane ale României în ultimele 24 de ore.
Misiuni Salvamont: 18 persoane au fost salvate din zonele montane în ultimele 24 de ore

Misiune FMI în Ucraina pentru acordarea unui împrumut uriaş

Misiunea FMI începe luni a doua evaluare a programului pentru Ucraina. Ucrainenii ar putea primi suma de 15,6 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
Misiune FMI în Ucraina pentru acordarea unui împrumut uriaş

Războiul din Ucraina, ziua 579. Regiunea Odesa a fost atacată pe parcursul nopţii / Polonia stabileşte rute pentru a putea ajuta la livrarea de grâne ucrainene / Misiune FMI la Kiev

UPDATE 23:00 Un atac rusesc asupra oraşului Odesa a avariat 9 clădiri din centrul istoric al oraşului Un atac rusesc asupra oraşului Odesa a avariat nouă clădiri istorice, a declarat Ministerul ucrainean al Culturii. Clădirile sunt situate în centrul istoric al oraşului, pe care UNESCO l-a considerat patrimoniu mondial în ianuarie 2023.   Unda explozivă […]
Războiul din Ucraina, ziua 579. Regiunea Odesa a fost atacată pe parcursul nopţii / Polonia stabileşte rute pentru a putea ajuta la livrarea de grâne ucrainene / Misiune FMI la Kiev

Varşovia acuză Germania că se amestecă în afacerile interne ale Poloniei prin comentariile privind vizele

Partidul polonez de dreapta aflat la putere, Lege şi Justiţie (PiS), se confruntă cu un mare scandal înainte de alegerile din 15 octombrie, în cadrul cărora încearcă să obţină un al treilea mandat la putere, informează AP. Olaf Scholz, al cărui guvern se află sub presiune pentru a face mai mult pentru a limita migraţia […]
Varşovia acuză Germania că se amestecă în afacerile interne ale Poloniei prin comentariile privind vizele

Percheziţii şi vehicule blindate într-un sat din nordul Kosovo

Mai multe percheziţii au loc luni într-un sat din nordul Kosovo în care au avut loc schimburi de focuri între poliţie şi bărbaţi înarmaţi de etnie sârbă. La faţa locului au fost trimise mai multe vehicule blindate, potrivit Reuters.
Percheziţii şi vehicule blindate într-un sat din nordul Kosovo

BNR: Creditarea privată a crescut în august cu 5,5% faţă de perioada similară din 2022

Creditarea privată a crescut în luna august cu 5,5% faţă de perioada similară din 2022, la un sold de 378,75 miliarde lei, din care componenta în lei s-a majorat cu 0,2%, la 258 miliarde lei, iar cea în valută cu 19%, la 120 miliarde lei, arată datele BNR.
BNR: Creditarea privată a crescut în august cu 5,5% faţă de perioada similară din 2022

Ucrainenii anunţă că au destructurat o reţea de spionaj a ruşilor

Serviciile de securitate ucrainene susţin că au destructurat o „reţea de spionaj" a ruşilor din Harkov, potrivit Sky News.
Ucrainenii anunţă că au destructurat o reţea de spionaj a ruşilor