Sprijinit de soţie, Daniel Negreanu a plecat acasă cu un sac plin cu bani

Visul lui Daniel Negreanu s-a împlinit: a câştigat Campionatul jucătorilor de poker - ediţia 2024 şi a încasat suma de 1,1 milioane de dolari, precum şi pe a cincea brăţară WSOP.

Urmărește
5063 afișări
Imaginea articolului Sprijinit de soţie, Daniel Negreanu a plecat acasă cu un sac plin cu bani

Soţia Amanda i-a purtat noroc lui Daniel

Canadianul cu origini româneşti a triumfat în cel mai dificil şi prestigios turneu al World Series of Poker din Las Vegas, relatează cazino365.ro.

Daniel Negreanu câştigă astfel turneul turneelor, socotit cel mai complet şi dificil din lume, cu un buy in de 50.000 de dolari şi cu o masă plină de campioni.

Campionatul Jucătorilor de Poker din 2024 de la World Series of Poker a fost adjudecat cu multe eforturi de Daniel.

Negreanu pune mâna pe o frumuseţe de premiu, în valoare de 1.178.703 USD, a cincea brăţară de aur ca campion mondial şi un salt nebun în clasamentul Jucătorul Anului, datorită celor 1.198 de puncte puse în joc pentru primul loc.

De aproape 15 ani, Daniel Negreanu face legea la World Series of Poker. „Este într-adevăr o mare uşurare”, le-a spus Negreanu celor de la WSOP.

„M-am clasat pe locul secund de atâtea ori şi a fost frumos că lucrurile au mers bine la această masă finală”, a spus Negreanu, după ce l-a învins pe Bryce Yockey în decisiv.

De când acest eveniment a fost introdus pentru prima dată în calendarul WSOP în 2006, profesioniştii din poker l-au considerat testul suprem de îndemânare şi de rezistenţă. Negreanu a jucat primul eveniment şi de atunci a revenit în fiecare an.

A devenit turneul lui preferat. „Există un eveniment în lume la care vreau să joc mai mult decât oricare altul şi pe care mi-am dorit să câştig mai mult decât oricare altul", spunea Negreanu.

„Evident, Main Event este special într-un mod diferit, dar acesta este alcătuit din cei mai buni jucători din lume, un teren plin de profesionişti”, adăuga canadianul cu părinţii născuţi în Iaşi.

Alături i-a stat soţia Amanda. „Este prima dată când vine aici de când ne-am mutat”, a spus Daniel.

Dezamăgire a fost pentru Chris Brewer care trebuie să se „mulţumească” cu 519.000 de dolari, după ce a dominat turneul, dar a terminat pe 3.

Poker Players Championship - Rezultat final

1 Daniel Negreanu / Canada / 1.178.703 USD

2 Bryce Yockey / Statele Unite ale Americii / 768.467 USD

3 Chris Brewer / Statele Unite ale Americii / 519.158 USD

4 Dylan Smith / Statele Unite / 363.914 USD

5 David Benyamine / Franţa / 265.054 USD

6 Jeremy Ausmus / Statele Unite / 200.896 USD

7 Phil Ivey / Statele Unite / 158.719 USD

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici