CELE MAI NOI ARTICOLE

Serbia avertizează cu măsuri de retorsiune dacă UE nu va soluţiona criza imigranţilor

Guvernul Serbiei avertizează că va aplica măsuri de retorsiune dacă Uniunea Europeană va retrimite pe teritoriul sârb imigranţi din state terţe, Belgradul cerând soluţii din partea Bruxellesului şi catalogând situaţia ca fiind "inacceptabilă".
Serbia avertizează cu măsuri de retorsiune dacă UE nu va soluţiona criza imigranţilor

Zeci de mii de elevi, fără cornuri şi lapte din cauza întârzierii semnării contractelor sau a finalizării licitaţiilor

Zeci de mii de elevi din judeţul Iaşi nu primesc, la o săptămână de la începerea şcolii, cornuri şi lapte, reprezentanţii Consiliului Judeţean spunând că această situaţie a apărut ca urmare a întârzierii semnării contractelor, dar că distribuţia produselor ar urma să înceapă pe 23 septembrie. În Prahova, peste 70.000 de elevi nu primesc produsele din Programul ”Lapte şi corn”, din cauză că autorităţile judeţene nu au finalizat încă licitaţia.
Zeci de mii de elevi, fără cornuri şi lapte din cauza întârzierii semnării contractelor sau a finalizării licitaţiilor

Curtea de Apel Bucureşti atrage atenţia DNA să nu neglijeze recuperarea prejudiciului lui Sorin Oprescu

Judecătorul care a decis menţinerea lui Sorin Oprescu în arest arată în motivare importanţa recuperării prejudiciilor şi sugerează procurorilor DNA să nu pună pe locul doi acest aspect, pentru că astfel îi acordă infractorului posibilitatea de a-şi ascunde bunurile.
Curtea de Apel Bucureşti atrage atenţia DNA să nu neglijeze recuperarea prejudiciului lui Sorin Oprescu

Ialomiţa: Medic acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, prejudiciul fiind de 670.000 lei

Un medic este acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, pe numele unor persoane care nu le-au solicitat, apoi acestea au fost decontate de farmacii, care ar fi prezentat date potrivit cărora ar fi fost ridicate de pacienţi, prejudiciul produs fiind de peste 670.000 de lei.
Ialomiţa: Medic acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, prejudiciul fiind de 670.000 lei

Parlamentul Ungariei sporeşte prerogativele armatei în materie de imigraţie

Parlamentul Ungariei a aprobat, luni, un proiect prin care militarii pot avea aceleaşi atribuţii ca agenţii de poliţie în gestionarea crizei imigranţilor, informează MTI.
Parlamentul Ungariei sporeşte prerogativele armatei în materie de imigraţie

Oprescu a susţinut că mai multe persoane, între care Rareş Bogdan, i-ar fi spus că va fi arestat

Sorin Oprescu a susţinut în instanţă că aproape zilnic era anunţat de diverse persoane că ar urma să fie arestat, el nominalizându-i şi pe Rareş Bogdan şi Cozmin Guşă printre cei care i-ar fi dat informaţii ”pe surse”, arată Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de menţinere a arestării.
Oprescu a susţinut că mai multe persoane, între care Rareş Bogdan, i-ar fi spus că va fi arestat

Dalai Lama, invitat anul viitor la Transylvania College din Cluj-Napoca – FOTO

Fondatorul Transylvania College din Cluj-Napoca, Simona Baciu, spune că l-a invitat pe Dalai Lama să viziteze România şi Cluj-Napoca, adăugând că liderul spiritual tibetan "vrea să vină", invitaţia oficială urmând să fie făcută împreună cu UBB şi cu Camera de Comerţ Româno-Americană.
Dalai Lama, invitat anul viitor la Transylvania College din Cluj-Napoca - FOTO

Klaus Iohannis a primit scrisoarea de acreditare a noului ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm – FOTO, VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe noul amabsador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, cu ocazia prezentării scrisorii sale de acreditare, preşedintele urându-i acestuia "bun venit" în România.
Klaus Iohannis a primit scrisoarea de acreditare a noului ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm - FOTO, VIDEO

Cel puţin 18 civili au murit într-un atac cu rachete produs în nordul Siriei

Cel puţin 18 civili au murit luni după ce armata siriană a lansat rachete într-o zonă controlată de rebeli din nordul Siriei, potrivit organizaţiei Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), informează site-ul publicaţiei Le Figaro.
Cel puţin 18 civili au murit într-un atac cu rachete produs în nordul Siriei

MOTIVARE CAB: Arestarea lui Sorin Oprescu, necesară pentru a nu da posibilitatea primarului să ascundă probe

Arestarea lui Sorin Oprescu este necesară pentru identificarea fluxurilor financiare rezultate din documentarea altor activităţi similare şi pentru a nu da posibilitatea acestuia să ascundă probele necesare unei investigaţii economice paralele, se arată în motivarea deciziei de la Curtea de Apel.
MOTIVARE CAB: Arestarea lui Sorin Oprescu, necesară pentru a nu da posibilitatea primarului să ascundă probe

Mircea şi Vlad Cosma au vrut să afle cine sunt martorii cu identitate protejată din dosarul lor

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, au cerut luni, la ICCJ, audierea fără protecţie a şapte martori cu identitate protejată, pe motiv că situaţia unor astfel de martori nu este bine reglementată de noile coduri penale.
Mircea şi Vlad Cosma au vrut să afle cine sunt martorii cu identitate protejată din dosarul lor

Ministrul ungar de Externe: Victor Ponta „minte constant şi calomniază Ungaria”. Atitudinea sa este „ruşinea Europei”

Premierul României, Victor Ponta, "minte constant şi calomniază o ţară vecină", acuză ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, subliniind că atitudinea liderului român reprezintă "ruşinea Europei".
Ministrul ungar de Externe: Victor Ponta

Şedinţă comună a Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova, la Neptun

Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, marţi, o şedinţă comună, în staţiunea Neptun, condusă de prim-ministrul Victor Ponta şi prim-ministrul moldovean Valeriu Streleţ, şedinţă la care se vor stabili noile proiecte comune ale celor două state.
Şedinţă comună a Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova, la Neptun

Cel puţin 54 morţi şi peste 90 de răniţi într-o serie de explozii produse în nord-estul Nigeriei – VIDEO

Cel puţin 54 de oameni au fost murit şi peste 90 de persoane au fost rănite în trei explozii produse în nord-estul Nigeriei, atac atribuit grupării teroriste Boko Haram, informează BBC News online.
Cel puţin 54 morţi şi peste 90 de răniţi într-o serie de explozii produse în nord-estul Nigeriei - VIDEO

Bogdan Aurescu l-a primit pe Hans Klemm, noul ambasador al SUA la Bucureşti – FOTO

Bogdan Aurescu l-a primit luni pe ambasadorul agreat al SUA în România, Hans G. Klemm, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, cei doi oficiali discutând despre proiectele strategice de tipul celui de la Deveselu, dar şi despre includerea României în Programul Visa Waiver.
Bogdan Aurescu l-a primit pe Hans Klemm, noul ambasador al SUA la Bucureşti - FOTO

Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice

Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice, dar intervenţia poate fi făcută doar de la donatori compatibili, peste 75 la sută dintre ei fiind voluntari neînrudiţi, restul din familie, a declarat Aurora Dragomirişteanu, director general RNDVCSH.
Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice

CRIZA IMIGRANŢILOR: Aproximativ 29.000 de imigranţi au sosit în Croaţia în mai puţin de o săptămână

Aproximativ 29.000 de imigranţi au sosit în Croaţia în mai puţin de o săptămână, potrivit autorităţilor croate, chiar şi după ce statul şi-a închis majoritatea punctelor de frontieră cu Serbia, informează site-ul publicaţiei International Business Times.
CRIZA IMIGRANŢILOR: Aproximativ 29.000 de imigranţi au sosit în Croaţia în mai puţin de o săptămână

CNAS: Sistemul electronic al cardului de sănătate, întrerupt din cauza unor variaţii de tensiune

Sistemul electronic al cardului de sănătate nu mai funcţionează online, luni, de la ora 16.30, din cauza unor variaţii de tensiune în reţeaua electrică, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care a preciza că pacienţii trebuie să primească în continuare servicii medicale.
CNAS: Sistemul electronic al cardului de sănătate, întrerupt din cauza unor variaţii de tensiune

Predoiu: E treaba lui Dragnea şi a PSD că vor să piardă puncte electorale cu Ponta, dar pierde România

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat luni, referitor la decizia Comitetului Executiv al PSD de a susţine în continuare Guvernul, că este "treaba lui Dragnea şi a PSD că decid să piardă puncte electorale cu Ponta premier", dar important este că România are de pierdut.
Predoiu: E treaba lui Dragnea şi a PSD că vor să piardă puncte electorale cu Ponta, dar pierde România

Oprea, la Consiliul JAI de marţi, cu acelaşi mandat: România poate primi 1.785 de imigranţi

Vicepremierul Gabriel Oprea va merge din nou, marţi, la Consiliul extraordinar de Justiţie şi Afaceri Interne pe tema migraţiei, anunţând că va avea acelaşi mandat, ca România să preia 1.785 de imigranţi, iar dacă va fi supusă la vot propunerea CE de cote obligatorii va vota negativ.
Oprea, la Consiliul JAI de marţi, cu acelaşi mandat: România poate primi 1.785 de imigranţi

Arad: „Condiţii de lagăr” la Psihiatrie, sesizate după externarea unui italian care s-a sinucis – FOTO

Imagini cu izolatorul de la Psihiatrie Arad, unde a fost internat un italian care ulterior s-a sinucis, au fost postate pe internet de prieteni ai săi, care reclamă "condiţii de lagăr" în acea cameră, directorul spitalului susţinând că doar acolo sunt astfel de condiţii, iar clădirea va fi refăcută.
Arad:

Kelemen: Decapitarea TVR nu rezolvă nimic. Nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că "decapitarea conducerii TVR printr-un vot politic nu rezolvă nimic pentru că nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii publice", adăugând că nici insolvenţa instituţiei nu este o soluţie şi trebuie o rezolvare din partea Guvernului.
Kelemen: Decapitarea TVR nu rezolvă nimic. Nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii

The New York Times publică în regim de gratuitate 50 dintre cele mai bune articole ale sale

The New York Times a renunţat, luni, la taxa impusă pentru lectura unora dintre cele mai bune articole ale sale, publicate în ultimii patru ani, în cadrul unei serii mai largi de iniţiative, ce marchează depăşirea de acest ziar a pragului de 1 milion de abonamente digitale, informează poynter.org.
The New York Times publică în regim de gratuitate 50 dintre cele mai bune articole ale sale

Kelemen: UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură înainte de vot. Probabil că vom susţine

UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură depusă de PNL înainte de vot, a declarat, luni, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, arătând că este clar că parlamentarii Uniunii nu vor vota împotriva moţiunii şi, pobabil, că vor susţine demersul PNL.
Kelemen: UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură înainte de vot. Probabil că vom susţine

Nicolăescu: PNL va discuta, în perioada următoare, cu toţi parlamentarii pentru susţinerea moţiunii

Liderul PNL Eugen Nicolăescu a declarat, luni, că, în perioada următoare, PNL va discuta cu toţi parlamentarii care nu fac parte din Opoziţie pentru susţinerea moţiunii de cenzură, arătând că încearcă să-i convingă că "sunt în slujba cetăţenilor, nu a lui Victor Ponta".
Nicolăescu: PNL va discuta, în perioada următoare, cu toţi parlamentarii  pentru susţinerea moţiunii

Francois Hollande şi Angela Merkel, intervenţie comună în PE pe tema migraţiei, în octombrie

Preşedintele Franţei, François Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se vor adresa împreună deputaţilor europeni pe data de 7 octombrie, la Strasbourg, a anunţat luni, într-un comunicat, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, potrivit site-ului publicaţiei Le Parisien.
Francois Hollande şi Angela Merkel, intervenţie comună în PE pe tema migraţiei, în octombrie

Serena Williams va apărea în calendarul Pirelli 2016

Jucătoarea de tenis americană Serena Williams, locul 1 WTA, va apărea în ediţia din 2016 a calendarului Pirelli, se arată într-un comunicat al producătorului de anvelope italian.
Serena Williams va apărea în calendarul Pirelli 2016

Raportul TVR, prin care ar putea fi demisă conducerea instituţiei, va fi votat miercuri în plen

Raportul de activitate al TVR pe anul 2014, care a fost respins de Comisiile pentru Cultură, va fi dezbătut şi votat în plenul reunit al Parlamentului în şedinţa de miercuri, conducerea TVR putând fi astfel demisiă odată cu acest vot, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Raportul TVR, prin care ar putea fi demisă conducerea instituţiei, va fi votat miercuri în plen

Germania condamnă organizarea alegerilor locale în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei

Germania condamnă organizarea alegerilor locale în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei şi solicită conducerii de la Moscova să se "distanţeze", avertizând că aceste alegeri reprezintă o încălcare a prevederilor acordului de la Minsk, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.
Germania condamnă organizarea alegerilor locale în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei

Proiecte de petrol şi gaze de 1.500 mld. dolari, în pericol din cauza preţurilor mici ale ţiţeiului

Proiecte din sectorul petrolului şi gazelor în valoare de 1.500 miliarde dolari sunt în pericol să fie blocate, din cauza preţurilor scăzute ale ţiţeiului care determină cele mai mari companii din lume să restrângă costurile, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă Wood Mackenzie.
Proiecte de petrol şi gaze de 1.500 mld. dolari, în pericol din cauza preţurilor mici ale ţiţeiului

Un concert al trupei U2, anulat în Suedia, din cauza unui spectator înarmat

Un concert pe care trupa irlandeză U2 ar fi trebuit să îl susţină la Globe Arena din Stockholm, duminică seară, a fost anulat de organizatori, din cauza unui bărbat care se plimba printre spectatori având asupra lui o armă, potrivit poliţiei şi unor martori, informează 20minutes.fr.
Un concert al trupei U2, anulat în Suedia, din cauza unui spectator înarmat

Germania verifică dacă grupurile auto respectă normele de poluare, după scandalul Volkswagen din SUA

Guvernul de la Berlin a cerut luni constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite.
Germania verifică dacă grupurile auto respectă normele de poluare, după scandalul Volkswagen din SUA

STUDIU: O treime dintre britanicii născuţi în 2015 vor suferi de demenţă

O treime dintre persoanele născute în Marea Britanie în anul 2015 vor suferi de demenţă, potrivit unui studiu recent, comandat de asociaţia de caritate Alzheimer's Research, informează Reuters.
STUDIU: O treime dintre britanicii născuţi în 2015 vor suferi de demenţă

Dan Şova rămâne cu controlul judiciar şi cu interdicţia de a comunica şi a se apropia de Ponta

Instanţa supremă a decis ca senatorul Dan Şova să rămână cu măsura controlului judiciar şi i-a respins cererea de ridicare a interdicţiei de a se apropia şi a comunica, direct sau indirect, cu premierul Victor Ponta, alături de care a fost trimis în judecată, în dosarul "Turceni-Rovinari".
Dan Şova rămâne cu controlul judiciar şi cu interdicţia de a comunica şi a se apropia de Ponta

Francois Hollande: Niciun stat european nu se poate „exonera” de la primirea refugiaţilor

Preşedintele Franţei, François Hollande, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă în Maroc, că nicio ţară europeană nu se poate "exonera" de la primirea "refugiaţilor care beneficiază de dreptul la azil", informează site-ul publicaţiei Liberation.
Francois Hollande: Niciun stat european nu se poate

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Aproape 200 de tranzacţii cu carduri MasterCard şi Maestro concurează la premiile loteriei

Deţinătorii de carduri MasterCard şi Maestro au efectuat pe 5 august 196 de tranzacţii cu valori cuprinse între 320 lei şi 320,99 lei, astfel că pot depune cererile de revendicare a premiilor la ANAF dacă au păstrat bonurile fiscale.
LOTERIA BONURILOR FISCALE: Aproape 200 de tranzacţii cu carduri MasterCard şi Maestro concurează la premiile loteriei

Chiriţoiu: Suntem mai atenţi la achiziţiile din fonduri europene şi mai puţin la fondurile naţionale

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că noul pachet de legi privind achiziţiile publice ar trebui să aibă o abordare echilibrată, explicând că în prezent se acordă mai multă atenţie achiziţiilor publice din fonduri europene şi mai puţin celor din fonduri naţionale.
Chiriţoiu: Suntem mai atenţi la achiziţiile din fonduri europene şi mai puţin la fondurile naţionale

Un senator cere interzicerea în şcoală a expunerii ostentative a tatuajelor şi piercing-urilor

Senatorul Christian Gigi Chiru i-a cerut luni ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să interzică prin regulamentul şcolar expunerea ostentativă a tatuajelor, piercing-urilor şi bijuteriilor cu simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi a vestimentaţiei care "excede limitele decenţei"
Un senator cere interzicerea în şcoală a expunerii ostentative a tatuajelor şi piercing-urilor

Victor Hănescu a pierdut finala turneului challenger de la Banja Luka

Tenismanul Victor Hănescu, locul 188 ATP, a pierdut, luni, finala turneului challenger de la Banja Luka (Bosnia-Herţegovina), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
Victor Hănescu a pierdut finala turneului challenger de la Banja Luka

Declaraţia lui Edward Snowden care răspunde paradoxului lui Fermi – PODCAST

Edward Snowden consideră că are un răspuns la celebrul paradox al lui Fermi, care exprimă o contradicţie evidentă între probabilitatea de existenţă în Univers a unor civilizaţii extraterestre, probabilitate estimată a fi mică, dar reală, şi lipsa de contacte cu astfel de civilizaţii sau alte dovezi ale existenţei lor.
Declaraţia lui Edward Snowden care răspunde paradoxului lui Fermi - PODCAST