Solidaritate  Video Adoptă un bunic! Trimite-i scrisori şi fă-i izolarea mai uşoară

  • Asociaţia „Vă ajutăm din Braşov” e alături de vârstnici în această perioadă
  • Voluntarii îi ajută pe bătrâni cu donaţii materiale, dar le sunt alături şi emoţional
  • Cei care „adoptă un bunic” ţin legătura cu acesta prin scrisori sau telefon
286 afișări

Încă dinainte de epidemie şi de măsurile de distanţare socială, Flavia se gândea la bunicii nimănui... Vârstnici care au nevoie de ajutor material, dar cărora cel mai mult le lipseşte interacţiunea.

Când s-au impus însă şi interdicţiile de circulaţie pentru cei peste 65 de ani, tânăra a ştiut că trebuie să se apuce de treabă.

O singură postare pe Facebook a fost de ajuns pentru ca Asociaţia „Vă ajutăm din Braşov” să adune în jurul ei zeci de voluntari.

„Am creat un sistem ca o mini făbricuţă, să zic aşa, ca o corporaţie de fapte bune şi între timp, lumea a tot aderat” spune Flavia Boghiu, iniţiatoarea campaniei. Aşa a luat naştere campania „Adoptă un bunic”.

„Ne-am pregătit oferind pachete cu alimente în valoare de 150 de lei cazurilor sociale de vârstnici şi i-am invitat pe cei care doresc că ajute să facă mai mult de atât, să scrie o scrisoare pentru un bunic. O parte dintre ei au început deja să ţină legătura, ne-au trimis şi mailuri <<Mulţumim, ce bunică faină ne-aţi dat>>, şi au promis unii dintre ei care sunt din oraş că se vor vedea după pandemie şi a devenit o campanie permanentă.”

Flavia speră ca această solidaritate să nu dispară odată cu relaxarea interdicţiilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici