Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

42 afișări

România vrea să avanseze cât mai multe dosare legislative în prima parte mandatului Preşedinţiei Consiliului UE. Asta i-a transmis premierul Viorica Dăncilă preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, informează Guvernul.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sorin-Petre Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ din Bucureşti şi pe Gabriel Mihuţ, director general al instituţiei, pentru schimbarea destinaţiei fondurilor europene. DNA a pus sechestru pe un imobil al instituţiei, iar Ministerul Educaţiei s-a constituit parte civilă.

Tudorel Toader revine cu precizări privind recursul compensatoriu şi prezintă traseul proiectului de lege. În concluzie, a subliniat că Ministerul Justiţiei nu a fost de acord cu modificările propuse deoarece a fost luat în considerare studiul de impact primit de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

16 persoane, dintre care 14 elevi, au fost evacuate, în această dimineaţă, în urma unui incendiu care a avut loc la un liceu din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj. Potrivit pompierilor incendiul a fost cauzat de topirea unei lămpi de iluminat.

Turcia a ordonat arestarea a 192 de persoane în legătură cu presupusele legături cu reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de orchestrarea unei încercări de lovitură de stat în 2016, relatează Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici